Germanii care au pus pe jar Securitatea, prieteni cu Herta Müller, revin la Timișoara, la 40 de ani de la crearea Aktionsgruppe Banat

Germanii care au pus pe jar Securitatea, prieteni cu Herta Müller, revin la Timișoara, la 40 de ani de la crearea Aktionsgruppe Banat

Filmul “Tineri scriitori germani din România în vizorul Securității" a fost lansat la Berlin, în 2010

Membrii Aktionsgruppe Bant (Grupul de Acțiune Banat) vor fi prezenți între 26-28 aprilie la Timișoara, pentru a aniversa 40 de ani de la înființarea grupului.

Eveniment de marcă la Timișoara cu ocazia a 40 de ani de la înfiițarea Aktionsgruppe Banat, organizația tinerilor scriitori de etnie germană din Banat, care au dat multe bătăi de cap regimului comunist. Manifestările vor avea loc la Biblioteca Universitară “Eugen Todoran”, cu participarea multor membri ai Grupului de Acțiune Banat. Sesiunea Internaţională este organizată de Colectivul de Germanistică de la Universitatea de Vest, în colaborare cu Institutul pentru Istoria şi Cultura Germană din Sud-Estul Europei, din München.

Deschiderea oficială va avea loc joi, cu vorbele consului germaniei Klaus Christian Olasz.. Lucrările vor continua şi în următoarele două zile, începând cu ora 9 dimineaţa. Vor participa următorii scriitori: Richard Wagner, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Ernest Wichner, Horst Samson, Helmuth Frauendorfer şi  Balthasar Waitz, precum şi criticii literari, care i-au promovat pe tinerii autori, Gerhardt Csejka, Peter Motzan şi Eduard Schneider.

Conferinţa va fi însoţită de expoziţia “Grupul de Acţiune Banat în vizorul serviciului secret comunist Securitatea”, organizat de Cristina Anişescu (CNSAS) şi William Totok (Berlin), ce va putea fi vizitată, joi, de la ora 19.30, în foaierul din faţa Aula Magna.

În a treia zi va avea loc vizionarea filmului documentar “Junge rumäniendeutsche Schriftsteller im Visier der Securitate” (“Tineri scriitori germani din România în vizorul Securităţii”) realizat de Helmuth Frauendorfer.

Ce a fost Aktionsgruppe Banat

Data de naștere a grupului este considerată a fi 2 aprilie 1972, când în suplimentul pentru studenți “Universitas” al ziarului Neue Banater Zeitung, sub titlul “Am Anfang war das Gespräch” (“La început a fost discuția”), au fost publicate opiniile rezultate la o masă rotundă pe tema situației tinerei generații, cu ilustrarea ei ideologică și social-politică în literatură.



Cu această ocazie, Horst Werner, redactor al săptămânalului sibian Die Woche, într-un articol intitulat “Aktionsgruppe”, apărut la 14 mai 1972, își afirma speranța creării unui „grup de acțiune al tinerilor scriitori”. Membrii grupului au asimilat acest nume, cu care s-au autodenumit din acest moment: Aktionsgruppe Banat.

Din acest grup au făcut parte: Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner și Ernest Wichner.

Membrii grupului se formaseră ca scriitori încă de pe când erau în ultimul an de liceu. Ajunși la facultate, lucrările lor au început să fie publicate în revista Neue Literatur din București, unde Gerhardt Csejka era redactor-principal. Acesta venea din când în când la Timișoara, discuta textele cu ei, le spunea ce e de publicat și ce nu, ce credea că nu va trece de cenzură.

Membrii grupului publicaseră sau prezentaseră în public poezii și eseuri cu un conținut în care se refereau direct la regimul existent în România, denunțându-i atât forma cât și fondul. Prin starea lor de spirit protestatară, în operele lor criticau acolo populismul, propaganda care denatura realitățile României, nehotărârea populației în fața unui sistem politic ce arăta o indiferență totală față de om.


 
William Totok declara într-un interviu, în august 2002, că Aktionsgruppe Banat s-a constituit în anul 1972 ca o grupare a unor tineri autori care, în mod programatic, încercau să creeze o literatură neconvențională, angajată în sensul adevărat al cuvântului, axată pe o perspectivă declarat social-critică, opusă unui estetism elitarist, apolitic și distanțat față de realitatea imediată.

Reprimarea de către Securitate


Acțiunile represive contra Grupului de Acțiune Banat au fost inițiate ca urmare a unei sesizări care informa că: “câțiva tineri români de naționalitate germană dintr-un oraș transilvănean, cu preocupări literare, s-au izolat de cenaclul literar din localitate, înființînd pe cont propriu un cerc de lectură, fără aprobarea organelor competente…Există indicii că printre lucrările prezentate se găseau și poezii și proză cu caracter ostil, denigrator la adresa realităților din România socialistă. Acțiunile erau coordonate de la centru de căpitanul de Securitate Constantin Chișu de la Direcția I - Informații Interne.

În toamna lui 1975, Wagner, Totok și Ortinau, împreună cu susținătorul lor cel mai activ, criticul Gerhardt Csejka, sunt arestati și interogați cu privire la programul și la presupusele intenții „conspiraționiste“ ale grupului. La scurt timp, Totok a fost reținut din nou și închis aproape nouă luni de zile. La ieșirea sa din închisoare, la sfârșitul lunii iunie 1976, grupul nu mai exista ca atare.

Iată ce relatează Gerhardt Csejka cu privire la acțiunea securității: În octombrie 1975, la o întâlnire a grupului de la Timișoara, Totok i-a invitat pe toți la casa sa părintească din Comloșu Mare. În timp ce grupul se deplasa spre Comloșu Mare, pe la zece seara, înainte de a intra în Jimbolia, o patrulă de grăniceri i-a oprit și i-a legitimat. Au fost lăsați să plece, dar după ce au trecut de Jimbolia au fost opriți din nou, inclusiv cu un foc de trasor în aer.

Arestați și interogați o săptămână

Au fost cu toții dați jos din mașini și urcați într-o dubă, cu care au fost duși la pichetul din Jimbolia, unde au fost ținuți toată noaptea cu fața spre perete, fără a avea voie să vorbească. Dimineața au fost interogați la Jimbolia și au fost întrebați de ce au vrut să treacă granița. De aici au fost duși la Timișoara, la sediul Securității. Au fost percheziționați la pielea goală, li s-au luat curerelele și șireturile. Au fost despărțiți, câte doi într-o celulă. Au fost duși la Procuratură, unde au fost ținuți o săptămână, fiind interogați în fiecare zi. Tema interogatoriilor se schimba. De la tentativa de trecere ilegală a frontierei s-a mers la interogatorii despre literatură, despre textele publicate. La interogatorii, Csejka le-a spus că ei au înțeles greșit mesajele și că, de fapt, membrii grupului erau neo-marxiști, ceea ce era adevărat.

După o săptămână, li s-a dat drumul, dar au continuat presiunile asupra lor, inclusiv ascultarea telefoanelor. Rând pe rând, membrii grupului au părăsit România, din cauza climatului de presiune și a cenzurii la care erau supuși. Werner Kremm este singurul membru al Grupului care a rămas în România.

Herta Muller nu a fost membră în Aksionsgruppe Banat

Herta Müller, Horst Samson, Roland Kirsch, Helmuth Frauendorfer și Werner Söllner, care sunt adesea citați în legătură cu Grupul de acțiune, nu au fost, de fapt, membri ai acestui grup. Ei au activat în cenaclul Asociației Scriitorilor din Timișoara, cenaclul "Adam Müller-Guttenbrunn", care a funcționat în Timișoara între 1968 și 1989, cenaclu în care mulți membri proveneau din fostul "Aktionsgruppe Banat".



Între membrii fondatori ai cenaclului Adam-Müller-Guttenbrunn s-au numărat, Nikolaus Berwanger, Franz Liebhard, Ludwig Schwarz, Hans Kehrer și Eduard Schneider. Ulterior li s-au alăturat și scriitori tineri, între care foștii membri ai Grupului de Acțiune Banat, Richard Wagner, Gerhard Ortinau, William Totok, Rolf Bossert, Ernest Wichner, și prietenii lor Werner Söllner și Herta Müller (foto sus). Scriitoarea de Nobel avea să se căsătorească cu Richard Wagner, însă cei dou au divorțat după mai mulți ani.

Horst Samson a fost percheziționat și urmărit intens de Securitate, datortă manuscrisului cu titlul "Proiect pentru exterminarea intelectuală", în care Totok și-a descris experiența celor 9 luni de detenție.

Citiți și:

Regizor neamţ plecat din România comunistă: "Securiștii din Timișoara erau cam proști. I-am păcălit de la cel mai mic la cel mai mare"


Mărturii despre persecuţia grupului Hertei Müller

Stradă la Sânnicolau Mare cu numele grupului de dizidenţi germani din Aktionsgruppe Banat

citeste totul despre: