FOTO Povestea complicată a părintelui picturii monumentale din România. Era un artist cu sânge de burghez, fascinat de ideologia de stânga

FOTO Povestea complicată a părintelui picturii monumentale din România. Era un artist cu sânge de burghez, fascinat de ideologia de stânga

Imagini şi documente despre Ştefan Szönyi

Artistul Ştefan Szönyi, care a murit în urmă cu 50 de ani, este considerat părintele picturii monumentale din România. A fost unul dintre cei mai apreciaţi pictori ai realităţii sociale din România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Artistul de origine maghiară Ştefan Szönyi este fără îndoială unul dintre cei mai renumiţi pictori din România socialistă. În 1956, în plin elan al stalinismului românesc, artistul a fost cooptat în Secţia de Ştiinţă Cultură a C.C. al Partidului Muncitoresc Român, pentru a-şi aduce contribuţia la noua realitate socio-politică. Ştefan Szönyi a devenit, în perioada comunistă, un militant al realismului socialist. A creat lucrări precum „Ţăranca“, „Lumină peste uzină“, „Portretul unei muncitoare“ şi „Tipografie ilegală“.

Făcea propagandă cu un talent uriaş. Ca mulţumire, prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, pictorului Ştefan Szönyi i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfăşurată în domeniul teatrului, muzicii şi artelor plastice“. Szönyi este considerat părintele picturii monumentale din România. Ultima dintre lucrările sale, poate cea mai cunoscută, acoperă faţada clădirii Universităţii de Vest din Timişoara. Toţi timişorenii cunosc lucrarea „Bălcescu şi Eminescu“ de pe clădirea de şapte etaje, dar puţini au idee cine este autorul ei. Şi mai puţini ştiu povestea făuritorului mozaicului.

O stradă din Timişoara poartă numele lui Ştefan Szönyi. Este o legendă a oraşului de pe Bega. „Szönyi înseamnă şi Timişoara, şi România, şi Europa“, afirmă Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara.

S-a născut în Imperiul Austro – Ungar  

Ştefan Szönyi a fost o personalitate complexă. S-a născut la Banloc (judeţul Timiş), în Imperiul Austro-Ungar, la 26 iulie 1913. Purta însemnele unui aristocraţii, tatăl său fiind medic veterinar. Avea să se formeze în mediul socio-cultural al Timişoara interbelice, domininat de multiculturalitate.

„Pentru cei ce vor să înţeleagă opera sa este de dorit s-o asocieze atmosferei sociale şi intelectuale a unui oraş unde, în preajma Primului Război Mondial şi mult timp după aceea, a fost singurul experiment reuşit al politicilor iluministe ale Europei Centrale. În biografia, educţia, gândirea şi arta lui Szönyi se regăsesc moşternirile multiculturale, tot ceea ce a dat contur şi o identitate inconfundabilă Banatului Timişoarei“, explică profesorul Victor Neumann.

Expoziţii personale în anii ’30

Cu un talent înăscut, o minte iscoditoare şi putere de muncă ieşită din comun, Szönyi a fost repede remarcat în cercurile artiştilor, ale colecţionarilor şi iubitorilor de artă din Timişoara interbelică. În anii ’30, pe când unii de abia îşi începeau studiile, el avea deja expoziţii personale. În paralel, studia sub îndrumarea unor profesori renumiţi precum Julius Podlipny, Romul Ladea şi Anastase Demian.

„Universul cultural al lui Szönyi era rafinat, original. A fost un purtător de cuvânt al identităţii multi şi interculturale a regiunii natale, el avea să se exprime în chip particular în cadrul mişcării artistice a României moderne. A fost unul dintre marii pictori pe care i-a dat Timişoara“, a adăugat Victor Neumann.

Ştefan Szönyi a studiat la Institutul de Arte Plastice din Timişoara, ca elev al lui Virgil Simionescu şi Juliu Podlipny. Termină şcoala în 1937, iar peste doi ani a plecat în Franţa, pentru o pregătire specială la Academia Ranson din Paris.

Adeptul socialismului timişorean

Revenit de la Paris, Szönyi a început să lucreze la Timişoara, iar apoi s-a mutat la Bucureşti, unde şi-a deschis un atelier. În Capitală a devenit profesor, a ajuns prorecor al Universităţii Naţionale de Arte - cel care a stabilit actualul sediu a instituţiei, de pe strada Budişteanu. A fost cel care a întemeiat catedra de Artă monumentală. I s-a reproşat apartanenţa la orientarea de stânga, în perioada interbelică, dar mai cu seamă după al doilea război mondial.

„E important să analizăm orientarea sa, dar trebuie să depăşim analizele pur ideologice ale perioadei respective. În cazul lui, vom descoperi în primul rând talentul. Unele mesaje ale sale sunt mai de grabă social-democrate decât comuniste. Trebuie să se ştie că Timişoara avea orientare social-democrată. Cea mai importantă mişcare social-democrată care a existat în România după Primul Război Mondial a funcţionat la Timişoara. Ea a fost definţată de partidul liberalilor. Dacă nu ştim şi istoria regională nu vom înţelege istoria naţională. Atunci când s-a făcut transferul de la un regim la altul s-a pierdut această dimensiune social-democrată. Szönyi făcea parte, ca marea majoritate a locuitorilor Timişoarei, dintr-un mediu social-democrat în care discriminarea nu-şi aveau loc, nici diferenţele de categorie socială, culturală, de provenienţă religioasă. Niciun ortodox nu excludea un catolic, niciun creştin nu excludea un evreu. De aceea în Timişoara trăiesc în pace populaţii care sunt de diverse provenienţe. Interbelicul este fascinant din acest punct de vedere. Era un standard de civilizaţie pe care o invidia toată ţara, era un model. Cel mai important era respectul faţă de celălalt“, a povestit Victor Neumann despre contextul în care s-a format Ştefan Szönyi.


Lucrăi ale pictorului Szönyi expuse la Muzeul de Artă din Timişoara

„Nu era un comunist tâmp”

Interesant este că în perioada interbelică, Szönyi a fost atras de teme biblice. Printre lucrăile sale se aflau „Sfântul Sebastian“, seria de „Profeţi“ şi „Apocalipsa“. Corneliu Baba a povestit că Ştefan Szönyi se ducea printre cerşetorii din Timişoara pentru a-i imortaliza.

„Pe Szönyi îl deranja exluderea celorlalţi, sărăcia celorlalţi, mizeria celorlalţi, oamenii care sufereau pe nedrept. De aceea a devenit de stânga. Dar şi datorită fascismului şi regimurilor de tip rasist. Nu era un cominst de acela tâmp, de tip stalinist, era mai de grabă de inspiraţie social-democrată. Se apropia de această lume pe care o considera nedreptăţită şi se exprima prin artă. Nu este un ideolog“, a mai povestit Victor Neumann. Între anii 1940 şi 1942, a realizat fresca monumentală din sala festivă a Şcolii de meserii din Timişoara. Fresca are 15 metri lungime şi patru metri lăţime şi a fost restaurată în anii ’80.

Expoziţie realizată de fiica din Paris a lui Szönyi

Muzeul de Artă din Timişoara a deschis o expoziţie magnifică, la începutul lunii decembrie, care prezintă personalitate şi opera pictorului Ştefan Szönyi, la 50 de ani de la moartea acestuia. Ştefan Szönyi a murit în 4 decembrie 1967.

Lucrările expuse provin din colecţii private. Este prima expoziţie „Szönyi“ realizată în România, după schimbarea de regim din 1989. De altfel, ultima expoziţie care i-a fost dedicată datează de prin anii ’70. Expoziţia a fost posibilă datorită uneia dintre fiicele lui Ştefan Szönyi, Anca Szönyi Thomas (foto jos), care trăieşte la Paris. Ea s-a născut în Bucureşti, este fata din cea de-a doua căsătorie a artistului, cu o femeie de origine aromâncă.

Mi-am dat silinţa, am făcut-o în memoria tatălui meu, să omagiem aceşti 50 de ani de când a dispărut. Nu sunt numai tablouri, ci şi multe documente şi poze, care vorbesc despre viaţa lui. Eu l-am cunoscut puţin. Amintirile mele se rezumă mai de grabă la fotografii pe care mama le pusese în casă după ce tata a dispărut. Ea i-a purtat un adevărat cult. Încurcătura din originile tatălui meu, amestecată cu originile mamei mele, a creat o dandanda din care m-am născut eu. Mama îmi mai trăgea câte o bătaie din aia macedoneană, dar tata nu a ridicat nici măcar glasul la mine. O simplă privire îmi arunca şi ştiam că «nu»“, spune Anca Szönyi Thomas. 

Moartea i fost grăbită de ultima lucrare monumentală

Se spune că sfârşitul lui Ştefan Szönyi se datorează şi dezamăgirilor din perioada lucrării monumentale de pe clădirea Universităţii de Vest din Timişoara. I-au interzis schiţele iniţiale, iar el a suferit cumplit din această cauză. 

A primit comanda să facă această lucrare de mozaic în 1966.

“Fiind originar din Timişoara, a fost mişcat şi a luat foarte în serios treaba. Nu doar crezul în artă şi creaţie. A propus ca personaj principal să fie Prometeu, care să coboare din cer către 18 personalită ale umanirii, din toate domeniile. De la Einstein, Dante, Marie Curie, personaje din Shakespeare… Cenzura la epoca respectivă nu a fost de acord. Că de ce stă Prometeu cu capul în jos, de ce nu e încălţat, ce cu flacăra aceea? În plus, cei 18 nu sunt români. În final a dorit să-l pună pe Eminescu, al cărui fan era, alături de Dante. În final au rămas Eminescu cu Bălcescu –un personaj pe care îl aprecia tata. Nemulţumirea a venit când şi când i s-a precizat că nu mai are bugetul iniţial, i se acordă doar două culori. Cu timpul aceste persoanje s-au şi decolorat. A murit după o lungă boală. Povestec prietenii, familia, că s-ar fi îmbolnăvit de inimă rea. Dintr-un fel de decepţie profundă, legată de un crez artistic, ideologic, puternic”, a povestit Anca Anca Szönyi Thomas.

„Arta monumentală a fost mereu politică”

Ştefan Szönyi a trebuit să reducă totul la Bălcescu şi Eminescu, dar acest lucru nu este tocmai rău, asigură specialiştii.

„Faptul că a rămas la două personaje pe frontispiciul UVT nu este tocmai rău. Prometeu e o idee frumoasă, dar cu multe personaje se pierdea mesajul. Eminescu şi Bălcescu nu mi se pare un eşec. Nu a fost proiectul iniţial, dar nu e deloc un eşec. Szönyi a fost un mare artist prins în două epoci, aparent antagonice, dar legate prin faptul că artiştii aveau o credinţă în valoarea şi puterea artei. Arta desenului nu am mai întâlnit la alţi artişti. Era simpatizant al rezolvări sociale. Arta monumentală a fost politică mereu. Că e în Mexic, la ruşi sau în America, e politică. El s-a înscris în partid în 1941, când nu era o afacere, nu toată lumea avea curajul să facă acest pas. Nu era proletar, venea din famllie înstărită, burgheză. Credea că se poate face ceva. A suferit când a văzut că nu se poate”, a declarat Carol David, profesor la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest.


Ştefan Szönyi, în picioare, supraveghind o lucrare

“Mi-a spus o puştoaică, cu care m-am întâlnit la universitate, că acest mozaic pentru timişreni este ca <Tour Eiffel> pentru Paris. A exagerat, dar am apreciat entuziasmul şi drăgălăşenia ei”, a adăugat Anca Szönyi Thomas.

Prima fiică, una dintre cele mai frumoase actriţe din România

Prima fiică al lui Ştefan Szönyi este Julia Szönyi, care a avut o cariera bogată de actriţă. S-a născută în anul 1949, la Timişoara, Este considerată una dintre cele mai mari frumuseţi ale marelui ecran românesc, din perioada comunistă. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cel al Otiliei din filmul “Felix şi Otilia” (1972) şi cel al Adnanei din filmul serial “Toate pînzele sus” (1976).


Prima fiică al lui Ştefan Szönyi este Julia Szönyi, care a avut o cariera bogată de actriţă

A mai jucat în „Ecaterina Teodoroiu” (1978), „Ora zero” (1979), “Falansterul” (1979), “Alo, aterizează străbunica!”, (1981), „Comoara” (1982), “Lumini şi umbre” I şi II (1981-1982), “Cei care plătesc cu viaţa” (1991).

Din anul 1990, Julieta Szönyi evoluează pe scena Teatrului Mic din Bucureşti.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: