Nu vorbim despre o ghicitoare, ci o afacere în plină dezvoltare în Timişoara. Mii de şoferi au apelat, în ultima perioadă, la un hotel de cauciucuri pentru a-şi depozita anvelopele pe perioada de iarnă.


Mecanismul este foarte simplu, spun cei care se ocupă cu depozitarea acestora: clienţii îşi lasă cauciucurile de vară acolo în timpul iernii, iar primăvara sunt sunaţi pentru a şi le schimba. Ba mai mult, cei de la vulcanizare oferă şi o serie de servicii adiţionale, cum ar fi întreţinerea corectă a cauciucurilor, curăţarea acestora şi chiar montarea acestora la început de sezon.


Radu Druţa este administatorul unei firme de vulcanizare şi se ocupă şi de gestionarea unui hotel de anvelope. Bărbatul spune că în fiecare an „găzduieşte” şi întreţine mai bine de 3.000 de cauciucuri. Chiar dacă şi-a deschis afacerea acum trei ani, în plină criză, administratorul mărturiseşte că numărul clienţilor este în plină creştere de la an la an, iar clienţii se fidelizează şi chiar mai aduc cunoscuţi la depozit. „Avem mai bine de 1.000 de clienţi, pe care i-am acumulat în numai trei ani. Asta pentru că oferim o serie de servicii adiţionale, pe lângă depozitarea anvelopelor, servicii care sunt incluse în preţ”, a declarat Druţa. Cauciucurile sunt curăţate, întreţinute după recomandarea specialiştilor şi chiar evaluate la primirea şi predarea acestora.


„În momentul în care clientul ni le aduce, noi le curăţăm şi le facem o constatare. Îi spunem clientului în ce stare se află şi câţi kilometri va mai putea parcurge cu ele în continuare”, a spus Flavius Cilică, responsabil cu clienţii la un hotel de anvelope. În perioada celor şase luni în care sunt depozitate, cauciucurile sunt şterse şi mişcate odată pe lună. „Depozitarea corectă a cauciucurilor de maşină trebuie învăţată. Puţini ştiu că aceastea nu trebuie ţinute în soare şi trebuie şterse şi rotite odată pe lună, pentru a nu îşi modifica forma iniţială”, a explicat Cilică. Pentru a face faţă numărului mare clienţi, cei de la vulcanizare şi-au achiziţionat un soft special pentru gestionarea informaţiilor. „Practic, fiecare set de anvelope este trecut prin acel program, odată cu datele clienţilor. În momentul în care avem nevoie de orice informaţie, stăm la dispoziţia clientului, cu un simplu click”, spune Druţa.


Chiar dacă tariful pentru depozitare este de doar 80 de lei pentru un sezon, o mare parte din şoferii timişoreni nu au auzit încă despre hotelul de anvelope. „Eu îmi ţin cauciucurile în bucătărie, că n-am unde altundeva. N-am auzit de vreun depozit unde să le ţin”, a declarat Victor Simescu.
„Am auzit de depozit acum un an şi mă ajută foarte mult. Înainte, îmi ţineam cauciucurile în garajul unei cunoştiinţe şi mă complicam foarte mult. Mai târzu, am aflat şi de serviciile adiţionale. Sunt foarte încântat şi recomand oricărui şofer”, a declarat Mihai Paraschiv.


În perioada depozitării, anvelopele sunt curăţate şi mişcate odată pe lună


Reminder pentru şoferii uituci

Şoferii timişoreni care au devenit clienţi fideli ai hotelurilor de anvelope nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu perioada corectă în care să îşi schimbe cauciucurile la automobil. Asta, pentru că, odată cu schimabrea sezonului, clienţii sunt sunaţi şi poftiţi să treacă la anvelope de sezon. Preţul de depozitare al unei anvelope este între 20 şi 25 de lei pe sezon, în funcţie de dimensunea acestora.