EI SFIDEAZĂ CRIZA: Senatorii risipitori ai Banatului toacă lunar peste 25.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ifosele celor patru reprezentanţi ai judeţului Timiş din Senatul României ne costă lunar peste 25.000 de euro. Gheorghe David munceşte pentru cei care l-au ales de aproximativ 7.800 de euro în fiecare lună, sau cel puţin aşa evaluează Senatul prestaţia sa.

Cheltuielile nesimţite ale deputaţilor din Timiş ajung la 73.000 de euro!

Cei patru senatori de Timiş scot din buzunarul public peste 25.000 de euro în fiecare lună, ceea ce înseamnă că întreţinerea celor patru ne costă cel puţin 300.000 de euro pe an. Pentru aleşii noştri sumele nu îi impresionează deloc şi susţin că acestea sunt îndreptăţite având în vedere volumul de muncă depus de ei. Pentru alţii, cum este cazul senatorului PNL, Nicolae Robu, a vorbi despre banii publici cheltuiţi în fiecare lună, 7.826 de euro, este echivalent cu a stârni furtuna. Contactat telefonic, Robu s-a arătat deranjat de întrebările privind sumele cheltuite lunar şi a procedat aşa cum ar face orice academician de marcă, trântindu-ne telefonul în nas.
Gheorghe David, situat pe primul loc în topul celor mai costisitori senatori a declarat că suma alocată lunar este proporţională cu volumul de muncă depus. "Nu cunosc suma exactă, însă pot să vă spun că dacă se pune problema unei reduceri eu sunt de acord cu ea şi mă voi conforma. Cheltuielile lunare sunt pentru cei trei angajaţi pe care îi am, salariul meu, cazarea, transportul, utilităţile, ş.a.", a declarat David.
Celălalt pedelist, Dorel Borza spune că bugetul alocat Parlamentului este mic în comparaţie cu alte cheltuieli ale statului. "Bugetul Parlamentului este 0,02 la sută din PIB, aşa că de aici putem reduce la zero şi să stăm acasă şi să votăm pe internet. Mare lucru nu se întâmplă dacă reducem la zero aceste chletuieli".
Suma totală lunară a fost calculată în baza rapoartelor economice de pe site-ul Senatului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite