„Demascarea” acţiunilor inumane săvârşite în perioada comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Demascare” în regial lui Nicolae Mărgineanu, după scenariul de Alin Mureşan, va fi lansat în scurt timp în Bucureşti şi Timişora. Personajele principale sunt şase din supravieţuitorii "Experimentului de la Piteşti".

„Demascarea” este primul film documentar realizat profesional despre perioada în care peste 600 de studenţii români au fost trimişi la „reeducare” în închisoarea Piteşti, între 1949 şi 1951. Filmul scoate la iveală prin poveştile a şase dintre supravieţuitorii torturilor şi umilinţei din „Experimentul Piteşti”. 60 de ani mai târziu, victimele vorbesc despre una dintre cele mai inumane acţiuni represive ale comunismului.

Ideea e veche. S-au făcut 3-4 documentare pe tema asta care însă circulă din mână în mână, fără să aibe parte de promovare şi distribuţie. La acest nivel nu s-a făcut încă un film, pentru care am primit sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului”, a declarat Alin Mureşan, scenarisul filmului.

Actorii din „Demascarea” sunt şase eroi de la Piteşti, plus încă doi care apar ca bonus pe DVD. „I-am lăsat pe ei să vorbească. Ei recuperează povestea. S-a intervenit cât mai puţin. Nici nu aveam de ce. Avantajul era că ştiam bine poveştile lor care au apărut şi în cartea mea <Piteşti – Cronica unei sinucideri asistate>. Am ştiut ce să scot de la ei. Se completează foarte bine, fiecare cu povestea şi stilul său”, a mai spus Mureşan.



Îmbrăţişarea celor care au fost puşi să se bată

În film au fost folosite şi imagini de arhivă obţinute de la Arhiva Naţională de Film, pentru ca spectatorul să fie introdus în acea epocă. Documentarul are o durată de 70 de minute, plus încă şapte minute de bonus pe DVD.

Bonusul se numeşte <Poveste despre iertare>. Sunt două personaje puse faţă-n faţă. La Penitenciarul Piteşti, ei au fost puşi să se bată. Noi i-am surprins cum s-au îmbrăţişat”, a mai povestit scenaristul.

Lansarea filmului va avea loc pe data de 15 februarie în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, iar apoi urmează şi prezentarea de la Timişoara, la o dată care va fi stabilită zilele următoare.



În „Demascarea” apar şi doi timişoreni: Emil Sebeşan şi Petru Cojocaru, ambii supravieţutori ai „Experimentului Piteşti”. „Sebeşan este foarte deschis şi direct. Vorbeşte cu detaşare despre lucruri grele. Spre exemplu cum au mâncat fecale. Cojocaru e mai sensibil, mai retras”, a mai spus Alin Mureşan.

A supravieţuit celei mai cumplite şcoli de tortură a regimului totalitar comunist

image
image

O dată cu filmul "Demascarea" va avea loc şi prezentarea cărţii "Piteşti - Cronica unei sinucideri asistate", ediţia nouă, cât şi lansarea site-ului www.fenomenulpitesti.ro

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite