Cursă aeriană între Düsseldorf şi Timişoara, întoarsă din drum din cauza unor probleme tehnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Aeronava care transporta 31 de pasageri s-a întors în oraşul german, la scurt timp după decolare, din cauza unui mesaj al aparaturii de bord care semnala probleme la sistemul de presurizare. Este al treilea avion Carpatair care raportează probleme în ultimele zile.

Avionul a decolat la ora 11.00 din Germania şi ar fi trebuit să ajungă la Timişoara la 12.30. Cursa a fost întreruptă, însă, la scurt timp după decolare, din cauza depresurizării cabinei, problema fiind destul de serioasă pentru ca măştile de oxigen să coboare în faţa pasagerilor.

Pasagerii au fost preluaţi de o altă aeronavă şi au ajuns la destinaţie cu aproximativ trei ore mai târziu decât ora stabilită iniţial. “Echipajul a constatat apariţia unor probleme la sistemul de presurizare. Pentru confortul şi siguranţa pasagerilor, echipajul a luat decizia de a se întoarce la aeroportul de origine. Cei 31 de pasageri şi echipajul au aterizat în condiţii normale la Düsseldorf. O alta aeronava Carpatair a plecat deja spre Düsseldorf pentru a prelua pasagerii si a-i aduce la Timisoara“, spune comunicatul Carpatair.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite