Cine este tânărul care şi-a pierdut viaţa în timpul furtunii din Timişoara, după ce poarta de intrare în oraş s-a prăbuşit pe maşina lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Baici FOTO Facebook
Vlad Baici FOTO Facebook

Furtuna care a dat peste cap tot vestul ţării duminică a avut şi 8 victime. Unul dintre cei care şi-au pierdut viaţa este Vlad Baici, un tânăr de 24 de ani care se afla în maşină în momentul în care poarta enormă de pe Calea Lugojului din Timişoara s-a prăbuşit. Structura enormă i-a strivit maşina.

Furtuna care a lovit vestul ţării duminică şi a avut urmări grave în Timişoara a luat 8 vieţi în toată zona, dintre care şi un tânăr de 24 de ani. Este vorba despre Vlad Baici, care a fost strivit de poarta enormă de la intrarea în Timişoara, de pe Calea Lugojului. O echipă de la descarcerare s-a chinuit degeaba, zeci de minute, să-l scoată dintre fiarele maşinii. Tânărul era student în anul VI la Medicină Dentară, în Timişoara, iar mama lui lucra la Spitalul Judeţean, după cum arată Opinia Timişoarei.

Conform Pressalert, Poliţia Timiş a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz. Poarta de deasupra şoselei a fost însă reabilitată în urmă cu doi ani, în 2015, arată aceeaşi sursă, iar lucrarea a fost dată firmei Stareto SRL. Vechea poartă, în legătură cu care timişorenii se plângeau că se desprind bucăţi din ea, a fost în bună parte demontată, iar la acea vreme presa relata că s-ar fi făcut intervenţii pe consolele verticale, care duminică au cedat. Pentru reabilitare s-a plătit suma de 56.000 de euro.

furtuna timisoara stefan both

Premierul Mihai Tudose a intrat în direct la Digi 24 duminică seara şi, întrebat cum comentează declaraţiile primarului Timişoarei privind efectele pe care o astfel de furtună le are în special asupra clădirilor istorice, a răspuns: „Întrebaţi-l pe domnul Robu de ce a picat semnul acela inaugurat de el de curând şi a făcut o victimă. Semnul acela nou-nouţ, cu Bine aţi venit la Timişoara, a fost inaugurat cu surle şi trâmbiţe”. Până la această oră Nicolae Robu, primarul Timişoarei, nu a avut o reacţie în acest sens.

O furtună foarte puternică a răscolit vestul ţării duminică după-amiază. Totul a început cu un vânt răvăşitor, care chiar a smuls copaci din rădăcini. Opt oameni şi-au pierdut viaţa în Timiş, Arad şi Bistriţa-Năsăud.

Furtună la Timişoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite