Sölden, raiul sporturilor de iarnă din Austria. Cum reuşesc tirolezii să atragă peste 25.000 de turişti pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PÂRTIE! Iubitori de schi din toată lumea aleg să petreacă sezonul de iarnă în Valea Ötztal, situată în provincial austriacă Tirol, la aproximativ 85 de kilometri de Innsbruck

Când vine vorba de turism, Austria se află pe un onorant loc 11 în lume. Dacă, în 1970, austriecii au avut aproximativ 80 de milioane de turişti (cazaţi) pe an, în 2012 au ajuns să primească 131 de milioane de oaspeţi. Pentru aceste reuşite trebuie să ne imaginăm o infrastructură impecabilă şi o sănătoasă filosofie a turismului. 
 

Austria este unul din locurile preferate de turişti în perioada de iarnă, datorită pârtiilor de schi. Oferta este realmente de vis. Beneficiind de Alpi, austriecii au dezvoltat staţiuni de schi impresionante, alături de o infrastructură despre care nu poţi să vorbeşti decât la superlativ. Dar pentru asta, realmente este nevoie de un mod de viaţă.  
 

Vă vom purta într-o excursie pe pârtiile de schi din zona Tirolului: Valea Ötztal, aflată la aproximativ 85 de kilometri de Innsbruck. 250 de vârfuri muntoase de peste 3.000 de metri, gheţari, instalaţii ultramoderne, pârtii excelente, evenimente de top şi relaxare în punctul culminant al regiunii.


VALEA ÖTZTAL, TĂRÂMUL DE BASM AL TIROLULUI
 

Aici, totul se învârte în jurul turismului, munţilor, relaxării, luxului, schiului şi al sporturilor de iarnă, în general. Fiecare orăşel, fiecare sătuc trăieşte de pe urma turiştilor. Simpli ţărani la începutul secolului trecut, tirolezii s-au adaptat rapid. 

image

Foto

image

Domeniile de schi au început să răsară precum ciupercile după ploaie la începutul anilor ’50, la fel şi spaţiile de cazare. Vechile îndeletniciri au fost lăsate apoi de-o parte, iar afacerile hoteliere au fost transmise din generaţie în generaţie. Oamenii din asta trăiesc. Şi o fac bine! 

Acum, singura lor preocupare este să investească mereu şi mereu şi să se alinieze la cele mai noi tendinţe. Vă puteţi imagina ce condiţii trebuie să le ofere oaspeţilor ca aceştia să fie mulţumiţi şi să revină an de an, iar numărul lor să fie mereu în creştere. Regiunea Ötztal, un veritabil El Dorado al schiului alpin, oferă 338 de kilometri de pârtii de schi.


Cea mai cunoscută staţiune turistică din Valea Ötztal este Sölden, localitate aflată la o altitudine de 1.368 de metri. Sölden s-a dezvoltat ca un centru sportiv şi de antrenament cunoscut la nivel internaţional. Sportivii de performanţă şi amatorii sunt în elementul lor aici.


PESTE 25.000 DE TURIŞTI PE ZI
 

Este un orăşel tipic tirolez întemeiat în 1869. În 1910 avea cam 1.000 de locuitori, iar după recensământul din 2011 populaţia număra aproximativ 4.000 de suflete. Partea interesantă este că, în perioada sezonului de iarnă, această mică localitate primeşte peste 25.000 de turişti pe zi! Aceştia lasă zilnic peste trei milioane de euro numai pentru cazare. Nu mai vorbim de banii pentru celelalte servicii şi schiatul propriu-zis. Pare incredibil! Ţinând cont de aceste statistici, Sölden se află pe locul trei ca zonă turistică în Austria, după Viena şi Salzburg.

image

De Sölden aparţine şi Hochsölden (2.090 metri altitudine), care are cinci hoteluri de cinci stele şi se poate lăuda cu cel mai înalt vârf din masivul Alpii Ötztal, Wildspitz (3.772 de metri), care este pe locul doi ca înălţime din Austria. Staţiunea este cunoscută ca având cel mai mare domeniu schiabil pe gheţar din Austria, cei doi gheţari – Rettenbach şi Tiefenbach – în jur de 20 de kilometri pătraţi de teren schiabil.


Este singurul domeniu din Austria ce s-a dezvoltat pe trei munţi de peste 3.000 de metri, cunoscuţi ca „BIG 3“: Gaislachkogl – 3.058 de metri, Tiefenbachkogl – 3.250 de metri şi Schwarze Schneide – 3.340 de metri.
 

Majoritatea zonei înconjurătoare, de care aparţine şi Sölden, este acoperită de gheţar, vârfuri alpine, păşuni şi păduri – însă doar 1% din suprafaţa acesteia este influenţată şi construită de către om.

image

Sölden, o localitate cu 4.000 de locuitori, dar cu milioane de turişti pe an

PISTE DE SCHI DE 146 DE KILOMETRI

În Sölden, cât şi în celelalte localităţi din zonă, totul se învârte în jurul sporturilor de iarnă. Aici se poate schia din luna octombrie până la 1 mai. Însă nici în sezonul de vară nu te plictiseşti. În oraş, la fiecare pas apare un magazin de articole sportive. Pe unde te uiţi, vezi în vitrine echipamente pentru schiat: schiuri, clăpari, snow-board-uri, pantaloni, mănuşi, şepci, căşti, ochelari, beţe pentru schi, alături de celelalte articole sportive. 


În afară de magazinele sport, mai vezi hoteluri, pensiuni, apartamente de lux. La tot pasul. Dar şi cluburi de noapte. Tirolezii şi-au dat seama că schiorii nu mai sunt interesaţi doar de calitatea pârtiilor, ci şi de diferitele modalităţi de a-şi petrece timpul în afara schiului. 


În jurul orei 16.00, când se închid pârtiile, Sölden se transformă într-o mare petrecere. Iubitorii de distracţie se înâlnesc într-unul din numeroasele baruri situate de o parte şi de alta a străzii principale. Seara se îndreaptă spre cluburile şi discotecile din localitate, unde petrecerile se ţin lanţ până dimineaţa.


FESTIVAL PE PÂRTIE


Après-ski-urile au apărut în ultimii 20 de ani şi pe munte, în zonele de pârtii. Après-ski-urile sunt locuri unde schiorii se pot opri să savureze una, două sau mai multe beri, o băutură caldă sau ceva de mâncare. În orice caz, cuvântul de ordine al après-ski-urilor este buna dispoziţie, la care contribuie şi muzica.

Termenul après-ski nu se mai referă acum doar la baruri, ci şi la tot ce înseamnă activitate în afara schiului. Şi construcţiile sunt deosebite. La Gaislochkogl se întinde o limbă de metal de pe care se poate admira, din „aer“, panorama impozantă. La Schwarze Schneid (cel mai înalt loc, la 3.370 de metri) apare o extraordinară construcţie rotundă, din care priveliştea este ameţitoare. 


Platforma panoramică „BIG 3“ (3.058 de metri) este uşor accesibilă şi cu telegondola direct din Sölden, iar panorama este incredibilă.

Una dintre noile construcţii de pe gheţar este cea de la Glas Stah Bau, realizată în mare parte din sticlă şi care a costat patru milioane de euro! 
 

Sölden


La Sölden, chiar pe pârtia de la Giggijoch, are loc un festival de muzică electronică, iar pe scena amenajată acolo au loc în fiecare weekend concerte şi petreceri în aer liber. 


PREGĂTIREA PENTRU SCHI
 

Există centre de închiriat echipamente în multe din magazinele sportive, însă şi în apopierea staţiilor telegondolelor. Şi aici totul este extrem de bine pus la punct. Clientul are la dispoziţie calculatoare speciale, unde, după selectarea limbii dorite, completează toate datele cerute. Primeşte apoi un card cu care se duce să facă plata şi apoi este luat în primire de băieţii care se ocupă de echipamente. Sute şi sute de clăpari, schiuri şi beţe le stau la dispoziţie schiorilor, toate fiind ca şi noi. În fiecare sezon, proprietarii îşi reînnoiesc stocul.  


Urmează achiziţionarea skipass-ului. Este cartela care deschide drumul spre telegondole şi telescaune care îi duc pe schiori pe pârtii. Se pleacă de la 1.350 de metri şi se urcă până la 3.250 de metri. Pentru asta există nu mai puţin de 36 de teleschiuri moderne. 


Domeniul schiabil de la Sölden are 146 de kilometri: 62 de kilometri de pârtie albastră, 51 de kilometri de pârtie roşie, 27 de kilometri de pârtie neagră şi şase kilometri de „skiroute“. 

Tarife pe domeniul de la Sölden

În sezonul de vârf, care a început pe 16 noiembrie şi ţine până pe 25 aprilie, preţurile nu sunt deloc mici. Un skipass pentru o zi, pentru întreg domeniul schiabil de la Sölden, de 146 de kilometri, costă 48 de euro, iar cel pentru şase zile ajunge la 246 de euro. 


Închirierea unui echipament complet se ridică la 100 de euro pe săptămână. În această perioadă, nici preţurile de cazare nu sunt de neglijat, din contră, în anumite zile apar chiar probleme la găsirea unui loc de dormit. 


La un hotel mediu de patru stele, spre exemplu, Hotel Tyrolerhof, preţul de cazare pe noapte este între 120 şi 140 de euro de persoană, în funcţie de perioadă. Între 29 martie şi 22 aprilie, acesta scade la 95 de euro pe noapte. 


Însă toate hotelurile au wellness, spa, sală de sport şi cam tot ce presupune confortul.
 

Calitatea cursurilor de schi este indiscutabilă, însă o zi de lecţii costă între 30 şi 60 de euro, dacă eşti cu grupul. Pentru cursuri private trebuie să plăteşti de la 67 de euro pe zi.
 

Sölden

La Sölden există sute de kilometri de pârtii pentru toate categoriile de schiori, de la începători până la amatori de sport extrem

   

După o statistică primită de Consulatul Onorific al Austriei din Timişoara, 149.723 de turişti din România au fost în Austria în iarna 2010-2011. Iarna trecută, numărul lor a fost de 142.205.

Cum să ştii pe care pârtie să „te dai“

Fiecare pârtie este clasificată în funcţie de dificultatea ei. Pentru a se face diferenţa, ele au fost denumite după culori, iar în Austria sunt patru astfel de categorii, cu mai multe sub-categorii. 

-Culoarea verde desemnează pârtia cea mai uşoară, cu o înclinaţie abia sesizabilă. 

-Culoarea albastră se referă la pârtii uşoare, pentru începători, copii şi familii. Aceste pârtii sunt foarte late şi sigure, cu o înclinaţie de sub 25 de grade, iar riscul de a cădea sau de a păţi ceva din cauza vitezei este minim. 

-Culoarea roşie este atribuită pârtiilor de dificultate medie, cu porţiuni mai strâmte şi mai dificile, nerecomandate începătorilor. Înclinaţia acestora poate ajunge până la 40 de grade.

-Culoarea neagră este pârtia pentru avansaţi şi iubitori de sporturi extreme şi are pante care pot depăşi 40 de grade. Panta este mare, pârtia îngustă, trecând chiar prin zone prăpăstioase. 

-Mai există şi pârtii marcate cu portocaliu, pârtii în afara traseului (off-piste skiing), care nu sunt îngrijite sau patrulate şi pe care se aventurează doar experţii.

Toate aceste marcaje colorate sunt trecute pe hărţile domeniilor de schi. De multe ori, trecerea de pe pista albastră pe cea roşie este făcută de cunoscători aproape neobservat. Cea mai dificilă pârtie din Austria a fost numită „Harakiri“ şi se află în staţiunea Mayrhofen, la aproximativ 60 de kilometri de Innsbruck. Pârtia începe la 2.400 de metri, are o înclinaţie de 78 de grade şi o lungime de 1.500 de metri.

„Respectul este imens pe pârtie“

Pe pârtiile de la Sölden, oricine îşi poate găsi o zonă pe măsura ritmului şi a experienţei sale. Iar pârtiile sunt realmente spectaculoase. Spre exemplu, aproape de vârful Rettenbach se schiază printr-un tunel iluminat. 

image

Rareş Tileagă este instructor de schi în Munţii Şurianu (judeţul Alba) şi a încercat pârtiile de la Sölden. „În primul rând, este extrem de vast. Există spaţiu imens pentru schiori de orice vârstă. Este fabulos să cobori de la 3.300 de metri la 1.600. Panorama este excelentă. Este ideal pentru turism de familie şi de weekend. Ai parte de o coborâre extrem de relaxată pentru că frânarea o fac dealurile. Dealurile încetinesc viteza şi preiau din efortul de a frâna. Excepţie fac pârtiile negre, fireşte, şi off-pistele. Acelea sunt abrupte şi sunt pentru cei care vor adrenalină“, ne-a declarat Rareş Tileagă.

În ciuda numărului uriaş de schiori, veniţi din toate colţurile lumii, accidentările pe pârtii sunt rare. „Este rezultatul respectului care există pe pistele din Austria. Nu vezi haosul şi «kamikaze» de la noi. Sunt excese ca peste tot, şi acolo se bea nemţeşte, nu puţin, dar odată ajunşi pe pârtie, respectul e mare. Este cuvântul care îi caracterizează pe toţi cei din zona Ötztal. Nici nu se poate altfel, ei din schi trăiesc, nu e un mit.

Vă imaginaţi că există perioadă când sunt 30.000 de turişti pe zi. Serviciile sunt la standarde foarte ridicate. Partea negativă este că e cam scump pentru noi. Nu e puţin să dai peste 240 de euro pe skipass-ul pe o săptămână. Mai adaugi şi cazarea, care ajunge pe la 140 de euro pe noapte. E mult, dar merită“, încheie Rareş Tileagă. 

Sölden

Valea Ötztal se află înconjurată de Germania, Elveţia şi Italia

Cabana de la Obergurgl-Hochgurgl

La 20 de kilometri de Sölden este domeniul Obergurgl-Hochgurgl, numit şi „Diamantul Alpilor“. Un hotel de cinci stele, peste douăzeci de unităţi de cazare de patru stele şi multe pensiuni îi aşteaptă pe turişti. Platforma panoramică, barul, restaurantul futurist de pe vârful muntelui: noul „Top Mountain Star“ este un pont excepţional la o altitudine de  3.080 de metri. 
 

Cabana Hohe Mut (2.670 de metri) este cea mai impresionantă locaţie panoramică a Tirolului, oferind o privelişte asupra a 21 de vârfuri de peste 3.000 de metri. Este un restaurant desosebit, cu design tradiţional, recent renovat, care oferă delicatese locale. 


La Obergurgl-Hochgurgl sunt 110 kilometri de pârtii de schi (albastru: 35 de kilometri, roşu: 55 de kilometri, negru: 20 de kilometri). Sunt şapte gondole, şapte teleferice şi opt teleschiuri).

Skipass-ul pe zi costă 47 de euro, iar cel pe şase zile – 246 de euro.


Chiar în centrul Văii Ötztal se află staţiunea Längenfeld, la şapte kilometri de Sölden. Valea este aici mai îngustă, iar peisajul este de-a dreptul fascinant. Aici se află renumitul complex wellness Aqua Dome, de patru stele. 

Sölden


Designul spectaculos include piscine şi în aer liber, cu apă termală (34 şi 36 grade Celsius), unde se pot admira crestele înzăpezite ale Alpilor. 

PARADISUL DIN ALPI

Cele mai importante destinaţii turistice pentru schi din Austria sunt Tirolul – paradisul de iarnă din inima Alpilor, Zell am See – Kaprun, landul Salzburg, Dachstein - cu pârtii de campionat mondial, Gastein, Abtenau, Alberg –leagănul schiului alpin, Hochkönig, Wiessensee, regiunile Carintia şi Stiria, dar şi multe altele.
 

Citiţi şi:

Austriecii pun frână în drum spre schi: Atenţie la amenzile drastice pentru cei care nu respectă legea pe autostrăzi

Austria este şi pentru acest an destinaţia de iarnă nr. 1 pentru schiorii români

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite