S-a aflat secretul unuia dintre cele mai misterioase imobile din Timişoara. „Casa cu iederă“ îşi deschide porţile pentru prima dată pentru public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa cu iedera din Timişoara FOTO Ştefan Both
Casa cu iedera din Timişoara FOTO Ştefan Both

„Casa cu iederă“, aşa cum este cunoscută, de pe Bulevardul Coposu din Timişoara, a fost construită în 1929, după amenajarea parcului de pe partea stângă a Begăi, ca sediu al Societăţii de Horticultură. Se spune că de-a lungul anilor a fost şi casă conspirativă pentru Securitate.

O casă misterioasă, învăluită de iederă şi istorie, aflată pe bulevardul Corneliu Coposu, de lângă ştrandul Termal, a făcut multe generaţii de timişoreni să se întrebe ce poveste ascunde. Ce se află dincolo de zidurile ei acoperite de plantele caţărătoare. Mai tot timpul părea abandonată, stingheră, pe malul Begăi. Oamenii treceau pe lângă ea, o admirau, unii o visau, alţii se imaginau proprietari. Se ţesau legende urbane în jurul ei. "Casa cu iedera" făcea parte din imaginarul oraşului. 

A fost construită în 1929, după amenajarea parcului de pe partea stângă a Begheiului, ca şi sediu al Societăţii de Horticultură, condusă în perioada interbelică de Mihai Demetrovici. Acesta a preluat aceast serviciu de la grădinarul Franz Niemetz - iar cei doi au lucrat împreună cu renumitul Árpád Mühle (preşedintele Asociaţiei Grădinarilor din Timişoara).

Casa a fost mult timp în proprietatea societăţii care administra parcurile şi zonele verzi ale oraşului. Apoi a căzut în anonimat. Informaţiile dispar, se lasă un văl misterios peste ea. Se spune că în timpul comunismului a fost folosită ca şi casă conspirativă de către Securitate. 

După Revoluţie, casa a fost vândută de Primăria Timişoara. După ce şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, a ajuns în posesia unei firme, care ar fi dorit să ridice pe acest loc o clădire de birouri. Nu au primit însă autorizaţie, iar "Casa cu iedera" (deşi vegetaţia preponderentă nu este iederă, ci viţă canadiană) a rămas. 

Casa cu iedera din Timişoara FOTO Ştefan Both


Apiarium, albine, miere şi artă
 

După mulţi ani în care a fost locuită doar de un paznic şi câinele, proprietarii au decis să o vândă. Vestea a surâs unor timişoreni care admirau casa încă din copilărie. Cum destinul are planurile ei, soţii Emeşe şi Ovidiu Bădina – proprietarii firmei Apiarium, care se ocupă cu apicultură şi apifitoterapie, au achiziţionat casa şi îl vor deschide porţile tuturor celor care, cândva, o numeau “căsuţa din vis”. 

Căsuţa este o iubire de-a noastră mai veche. Acum vreo 20 de ani, am bătut la uşă din dorinţa de a cumpăra imobilul. Am întrebat dacă e de vânzare, dar atunci m-au trimis la plimbare. Cred că aparţinea statului şi cred era locuită de chiriaşi. Din câte îmi aduc aminte, a rămas neschimbată de atunci”, începe povestea Ovidiu Bădina.

Casa cu iedera din Timişoara FOTO Ştefan Both

Spaţiu pentru Timişoara Capitala Culturală Europeană

Casa va fi amenajată pentru unul dintre punctle de lucru ale firmei Apiarium, dar planul este unul mai amplu. Este gândit să devină un spaţiu interactiv, deschis publicului, în care să se îmbine apicultura şi apifitoterapia cu diverse forme de artă. Ar putea să apară şi o cafenea artistică. În curte, ei doresc ca albinele să producă miere şi ceară, să zumzăie şi s[ aştepte vizitatori. Proprietarii speră să fie una dintre atracţiile Capitalei Culturale Europene.

Interesant este că toţi cu care am discutat despre această casă aveau o curiozitate. Întrebau cum arată înauntru. Ne-am dat seama că există un interes atât de mare încât ar fi păcat să-l ţinem închistat, închis, doar pentru moftul nostru personal. Am zis că ne dorim aici o casă care să fie în permanenţă deschisă publicului. Ca şi Casa Jecza (n.r. galerie de artă şi casa familiei Jecza). Să fie un loc în care să îmbinăm ceea ce facem noi cu diferitele valenţe de artă, să avem pictori care să îşi expună lucrările, să avem bijutieri, artişti plastici, iar în curte – care are 1.200 de metri pătraţi, să poată exista chiar un show-room pentru plante. Lucrăm cu designerul Mihai Caraghiaur, vrem să exploatăm întreaga istorie. Planurile noastre sunt îndreptate înspre a da valoare acestei proprietăţi. Să o facem cât mai transparentă, pentru oricine doreşte să ne calce pragul. Vrem să eliminăm inclusiv gardurile, să delimităm proprietatea printr-o vegetaţie minimală”, a mai afirmat acesta.

Casa cu iedera

Trei camere, o bucătărie, două băi şi un pod spectaculos

Compartimentarea casei este una clasică: trei camere, o bucătărie, două băi, un hol interesant la intrare. “Nu e fabuloasă. Contează foarte mult viaţa pe care o are în interior. Dar ea în sine, architectural, e intrigantă în exterior cu tot ce înseamnă vegetaţia care o îmbracă. Podul are o structură de catedrală şi e un loc care merită vizitat”, a explicat Ovidu.   

Proprietarii au avut o mare surpriză când au intrat în podul casei. Au găsit mormane de cărţi, dosare şi documente legate de fitoterapie!

Ne-a bucurat ce am găsit în pod. Cineva în toată istoria acestei case a avut o predilecţie către fitoterapie. Am găsit cărţi scrise din anii ‘50-’60: Medicină complementară, homeopatie, ghidul culăgătorului de plante medicinale. Am zis, casa asta a fost menită pentru proiectul nostru”, a mai spus Emeşe.

Casa cu iedera


 

Şi pentru ca lucrurile să se lege şi mai bine, chiar vizavi de "Casa cu iedera" se află Vila Magda, unde a locuit Gheorghe Magda, un celebru apicultor din Timişoara în anii comunismului şi după Revoluţie. Înainte să moară, apicultorul a comandat un bust de bronz de la renumitul artist Peter Jecza, care se află într-o nişă a vilei. Pe bust stă scris: "Magda Gh. Apicultor.1934". Bustul privişte acum spre viitorul Apiarium.

Vila Magda

Apicultură moştenită de la bunici

Povestea cu apicultura începe de la bunicul lui Ovidiu, care în 1952 şi-a cumpărat primii stupi. Acum, după trei generaţii, cu proiectul Apiarium (înseamnă în stupină în limba latină), produsele au ajuns să fie utilizate de medicii renumiţi în diferite specialităţi. În apropiere de Timişoara, la Uliuc, în lunca Timişului, există o proprietate, cu un teren suficient de amplu unde fost începută amenajarea propriei facilităţi de producţie. 

image

Au amenajat totul pentru a începe, însă au avut ghinionul ca hoţii să le spargă casa şi să fure tot. Era clar că interesul trebuia îndreptat către găsirea unei alte locaţii.

Stupinele sunt stabilite în zona Banatului Montan, judeţul Caraş-Severin, un loc perfect pentru ele, muntos, ferit poluare şi ceea ce înseamnă agricultura intensivă.

Casa cu iedera din Timişoara FOTO Ştefan Both

Dar nici cumpărarea căsuţei cu iederă nu a fost lipsită de peripeţii. “Am aflat de la designerul nostru că această casă este de vânzare. Am pus totul pe hârtie şi am bătut palma cu proprietarii cu care ne ştiam. A doua zi au decis să meargă la notar să semneze actele”, a povestit Emeşe Bădina. 

“Am senzaţia că tot oraşul îşi doreşte să se deschidă casa asta”

Emeşe are toate motivele să viseze acum. “Va fi un punct de lucru pe care vrem să-l păstrăm strict minimal, dorinţa noastră fiind aceea de a trata interiorul precum o casă privată. Am senzaţia că tot oraşul îşi doreşte să se deschidă casa asta. Dorim să fie un cămin în adevăratul sens al cuvântului, pentru toţi cei care ne trec pragul. Nu vor fi mese de birouri din acelea formale, pătrăţoase, vor fi piese unicat, alese, piese de designer. Visul meu este să avem o cafenea, o ceainărie, cu terasă. Nu ştiu cum funcţionează partea de autorizaţii, vom vedea. Dar asta va fi etapă următoare. Până atunci, ne dorim ca la Apiarium să oferim din partea casei un ceai cu miere. Ne dorim ca în curte să aducem câţiva stupi pentru a putea demara workshopuri pentru copii şi adulţi, interesaţi de creşterea albinelor şi de tot ceea este relaţionat cu ele”, a mai spus tânăra.

image

Deocamdată, noii proprietari sunt în şantier. Designerii lucrează acum la proiectul de amenajare, peisagiştii vin cu idei legate de plantele de pe casă şi cele din curte. Cu toţii se grăbesc pentru că la 1 mai vor să deschidă porţile, chiar şi într-o variantă intermediară. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite