Detalii şocante povestite de criminalul de la Medicină GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sergiu Florea, studentul condamnat la 20 de ani de închisoare în anul 2011 pentru uciderea unui bărbat de etnie rromă din Timişoara, a publicat recent o carte, „Cărare spre abis", în care descrie cu lux de amănunte cum s-a petrecut crima din căminul Facultăţii de Medicină.

Volumul lui Sergiu Florea a apărut recent la Editura Emia din Deva şi spune în primul rând întreaga poveste a vieţii criminalului de la Medicină. Momentul uciderii lui Trifu Schroth nu ocupă prea multe pagini, dar este intens descris. De asemenea, tot în acea parte a cărţii, Sergiu dă vina pe Carmen Bejan pentru crima comisă, spunând că personajul feminin l-a ucis pe bărbatul de etnie rromă şi că el ar fi ajutat doar la tranşare.

Sergiu povesteşte în cartea sa că, de fapt, Carmen l-ar fi ucis pe Scroth

„Încercase o lovitură. În zadar însă, căci drept replică la acţiunea sa primise o ploaie de pumni în zona capului. Căzuse ca secerat", acesta este doar începutul agresiunilor la adresa lui Trifu Schroth. „Mă întinsesem, gândindu-mă la potenţialele decizii pe care le puteam lua. Apoi se auziseră sunete ciudate, drept urmare îmi deschisesem ochii. Imaginea îmi captase cu siguranţă întreaga atenţie, căci acum persoana ţintuită la podea în urma loviturilor încasate era mult diferită faţă de cum o lăsasem eu. Se pare că fata «inocentă», Karla, avusese un moment de cădere psihică şi înjunghiase bărbatul de mai multe ori", adaugă autorul care şi-a scris volumul în puşcărie.

image

Ceea ce urmează în carte este de o cruzime fără margini. „Secţionasem picioarele fără prea mare efort, iar sângele ce deja se coagulase la acel nivel nu-mi crease defel probleme. Încercaserăm să forţăm trupul să intre în geamantan, dar fusese în zadar. - Greu de tot, acum trebuie să-i tăiem şi gâtul, o anunţasem pe Karla dezgustat".

Descrierea momentului în care cele două personaje îi taie capul victimei transformă întreaga povestire într-un adevărat coşmar, în care totul se scaldă în sânge:  „Prima tăietură în zona gâtului mă şi împroşcase de sânge pe mâini. Continuasem apoi, iar cu un mic ajutor din partea Karlei îl fixasem mai bine în geamantan".

Sergiu Florea şi iubita lui, Carmen Bejan, au fost condamnaţi în anul 2011 la câte 20 de ani de închisoare. În luna august 2009, cei doi l-au ucis şi tranşat pe Trifu Schrott într-o cameră a unui cămin al Facultăţii de Medicină din Timişoara. Victima avea 65 de ani şi venise acolo pentru a întreţine relaţii sexuale cu Carmen Bejan, în schimbul sumei de 500 de euro.


Prima reacţie a managerului editurii, când a citit cartea lui Sergiu: "Nu public aşa ceva"

Sentinţa în dosarul crimei de la Medicină: 20 de ani

Criminalii de la Medicină vor să termine facultatea în puşcărie

Blestemul de moarte loveşte din nou

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite