Spovedania măcelarului de la Medicină: „Amândoi l-am tranşat pe Trifu, dar eu am tăiat mai mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La testul cu detectorul de minciuni, Sergiu Florea nu a recunoscut crima
La testul cu detectorul de minciuni, Sergiu Florea nu a recunoscut crima

Sergiu Florea, de 20 de ani, studentul care a ucis un judecător din staborul ţigănesc, a declarat  cu voce stinsă în faţa magistraţilor Tribunalului Timiş că regretă comiterea crimei, iar acest act a constituit cea mai mare prostie pe care a făcut-o în viaţa lui.

Sergiu Florea a avut o atitudine spăşită în faţa judecătorului, răspunzând cu o voce stinsă la toate întrebările judecătorului şi ale avocaţilor. Decizia de a-şi apăra iubita spune că o regretă cel mai mult.

„Eu am auzit ţipetele lui Carmen, iar când am intrat în cameră Trifu o trăgea de păr, iar ea deja a reuşit să-i dea cu spray lacrimogen în ochi. Eu l-am lovit şi a căzut la pământ, apoi Carmen a venit cu ideea să-l legăm până se calmează”, a spus Sergiu Florea.

Ulteriror, el susţine că a încercat să-i explice lui Trifu, care zăcea aproape inconştient pe podea, că nu are nimic personal cu el. „Am vrut să-i spun că eu nu am treabă cu el. Carmen a luat cuţitul din dulap, a venit prin spatele meu şi a sărit să-l înjunghie pe Trifu. Eu am fost şocat şi nu am avut timp să reacţionez. Trebuia să sunăm la Poliţie. Noi am luat decizia cea mai proastă, de a scăpa”, a mai spus Sergiu Florea.

Mister nou în crima de la Medicină: cămătarul care a violat-o pe studenta ucigaşă


Studenţii măcelari de la Medicină şi-au ademenit victima de 11 ori la telefon. Trifu dădea doar bipuri


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite