VIDEO Un şofer a intrat cu BMW-ul în centrul pietonal din Timişoara şi a ameninţat trecătorii că-i calcă. Totul a fost transmis live pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul unui BMW, înmatriculat cu numere de Bulgaria, a pus în pericol viaţa pietonilor din centrul istoric al Timişoarei. În tot acest timp, pasagerul din dreapta a transmis scenele live pe Facebook.

O înregistrare video postată pe Facebook de Cristi Brâncovan – „Vânătorul de hoţi” - a revoltat un număr mare de timişoreni. Şoferul unui BMW second-hand, înmatriculat în Bulgaria, a intrat cu maşina în zona pietonală din centrul Timişoarei. Isprava a fost filmată de pasagerul din dreapta, care se lăuda că face live pe Facebook.

„Pe centru la îngheţată cu maşina”, se aude pe înregistrare, urmat apoi de ameninţări la adresa pietonilor. 
 

Bărbatul a intrat cu maşina în Piaţa Sfântu Gheorghe, a traversat Piaţa Libertăţii, iar apoi a ieşit pe linia de tramvai, urmând direcţia Piaţa 700.
 

În continuare pe înregistrare se aud înjurături şi ameninţări la adresa oamenilor. În filmare se vede cum şoferul trece de două ori pe roşu, folosind în continuare un limbaj suburban.

Poliţiştii locali s-au autosesizat şi, în urma imaginilor de pe camerele video, l-au identificat pe conducătorul auto. Acesta a fost amendat cu 435 de lei, maximul prevăzut de Codul Rutier.

„Cel în cauză, pe nume M. Ş., de 26 de ani, cu domiciliul în Timişoara, a recunoscut că a condus autovehiculul cu numere străine, motiv pentru care a fost sancţionat conform OUG 195/2002, cu amenda maximă prevăzută de Codul Rutier pentru pătrunderea pe străzi cu accesul interzis, respectiv 435 lei şi două puncte penalizare la permis. Poliţia Locală Timişoara atrage din nou atenţia conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere şi să nu circule în zonele în care nu este permisă pătrunderea autovehiculelor, în caz contrar fiind identificaţi de poliţiştii locali şi sancţionaţi”, au transmis cei de la Poliţia Locală Timişoara.

Şi poliţiştii de la Secţia 1 au intrat în alertă. Şoferul care a fost identificat a primit două amenzi. Una pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, de 1.600 de lei, şi una de 200 de lei pentru injurii. 

image
Şofer nesimţit la Timişoara
Şofer nesimţit la Timişoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite