Înfrângere în primul amical al verii pentru alb-violeți: Poli Timișoara-Ferencvaros Budapesta 1-2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliștii lui Dușan Uhrin jr. au pierdut în fața maghiarilor de la Ferencvaros cu 2-1. Golul românilor a fost marcat de Axente. Pentru jucătorii timișoreni va urma stagiul de pregătire din Austria.

Poli a încheiat primul cantonament al verii, cel de la Debrecen, cu un meci amical. Adversarii alb-violeților au fost cei de la Ferencvaros Budapesta, echipă care a terminat în sezonul trecut pe locul al treilea în liga maghiară și se pregătește pentru participarea în Liga Europa. Partida s-a disputat în localitatea Tiszaujvaros și au avut acces doar reprezentanții presei și oficialii cluburilor. Din partea celor de la Poli au urmărit meciul Ioan Negrei și Daniel Stanciu.

Dușan Uhrin jr. a început partida în următoarea formulă: Lepmets, Scutaru, Ghionea, Luchin, Sepsi, Curtean, Poparadu, Tameş, Rocha, Goga, Nikolic.

Maghiarii au deschis scorul în minutul 14 în urma unui șut de la 14 metri, iar apoi Goga și Curtean au avut ocazii bune de a egala. În prima parte s-a mai remarcat portarul Lepmets, care a scos două mingi grele. Goalkeeperul estonian pare să fie o soluție bună pentru înlocuirea lui Taborda. Acesta și-a salvat echipa în mai multe rânduri și în repriza secundă. În minutul 61, Ferencvaros urcă scorul la 2-0, după un lob din careul mare. În mintul 78 Axente reduce din diferență cu un șut de la 8 metri, după o pasă a lui Chițu.

La Poli au mai jucat după pauză: Mera, Matei, Pătraș, Axente, Zăgrean, Popovici, Sandu și Chițu.

După partidă, delegația alb-violetă s-a îmbarcat în autocar și s-au întors în țară. Pentru poliști urmează al doilea stagiu de pregătire, în Austria.
 



Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite