Mureşenii sunt aşteptaţi la „Marea Debarasare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Debarasare va avea loc mâine între orele 9.00 şi 13.00 în principalele oraşe ale judeţului. Mureşenii care vor să scape de deşeurile electrice le pot lăsa fie la punctele fixe de colectare, fie langă containerele de gunoi.

Mureşenii care vor să scape de deşeurile electrice sunt aşteptaţi mâine începând cu ora 9.00 la „Marea Debarasare”. Aflată la cea de-a treia ediţie din acest an, acţiunea se va desfăşura atât în Târgu-Mureş cât şi în Sighişoara, Regin şi Târnăveni.

„În Târgu-Mureş colectarea se face în cele 11 puncte fixe de colectare, iar în celelalte oraşe cetăţenii sunt rugaţi să lase deşeurile electrice, electrocasnice şi electronice în faţa blocului sau a casei, lângă containerele de gunoi menajer”, a precizat Dănuţ Ştefănescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş.

Potrivit acestuia, deşeurile vor fi colectate de către angajaţii firmelor de salubritate şi predate apoi unei firme specializate, care se ocupă de colectarea DEE-urilor.

Ministrul Mediului vrea să schimbe legislaţia

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo a precizat că doreşte să schimbe legislaţia, pentru ca agenţii economici care comercializează echipamente electrice să fie obligaţi să le recicleze. „Legislaţia va fi modificată, ne va ajuta şi vom fi mai stricţi. Ne gândim la un sistem prin care agenţii economici să fie mai activi în ceea ce priveşte reciclarea”, a precizat ministrul.

Acesta s-a arătat dezamăgit de numărul mic de deşeuri electrice colectate. „Trebuie să discut cu asociaţiile care se implică să vedem de ce am adunat doar 800 de tone de echipamente electrice şi electrocasnice”, a mai spus ministrul.

În judeţul Mureş la ediţia precedentă a campanie au fost adunate 9,27 de tone de deşeuri.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite