De ce se salută ardelenii cu „Servus!“ sau cu „Ciao!“. Legătura acestor expresii cu propoziţia „Sunt servitorul tău“
0
Dacă ajungeţi prin părţile Ardealului, o să auziţi oamenii că se salută cu „Servus!”. Însă nu este un salut folosit între cei care se văd pentru prima dată, pentru că ar fi considerat un gest lipsit de politeţe, ci între prieteni. Iar în satele mureşene, veţi fi priviţi cu nedumerire dacă folosiţi expresia „Hai, pa, te pup!”.
Vi-l amintiţi pe Birlic în „Bădăranii”, film făcut după piesa lui Goldoni? Acolo, personajele se salutau cu “Sluga!”, cuvânt însoţit şi de o reverenţă. Este, în fapt, o traducere incorectă sau mai degrabă neadaptată a cuvântului italian „schiavo” (sclav), cuvânt provenit şi el din latinescul servus.
Ce înseamnă "Servus!"
Servus se traduce, susţine dr. Iulian Boldea, profesor de literatura română la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere, prin „sunt sluga ta”. Salutul, mai spune profesorul mureşean, nu se întâlneşte doar în comunitatea mureşeană, ci pe întreg spaţiul Transilvaniei, dar şi în Europa Centrală şi de Est.
Salutul „Servus” a fost explicat de profesorul clujean Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 2014, când acest cuvânt a devenit sloganul Capitalei Europene. „La origine, cuvântul modern „servus" este o elipsă (rest al unei expresii, obţinut prin suprimarea unor cuvinte care nu sunt indispensabile pentru obţinerea sensului dorit) a expresiei „Ego servus tuussum!“, ceea ce vrea să zică „Eu sunt servitorul tău!", cu sensul „Mă pun la dispoziţia ta!", „Sunt gata să te slujesc!", spune profesorul clujean.
Expresia se folosea în Antichitate în Imperiul Roman ca formulă de curtoazie. Profesorul clujean mai spune că acest cuvânt nu a avut continuitate în timp, în limba română: “Prin evoluţia firească a limbii, „servus" a devenit „şerb"! O performanţă de acest fel au reuşit - între toate popoarele romanice - numai italienii, prin locuitorii din regiunea Veneto, care au salutul binecunoscut de „ciao!", moştenit din vechime din latinescul „sclavus" (sinonim cu „servus"). „Sclavus", din forma „sclavo", a ajuns în veneţiană „sciavo", apoi „sciao" şi, în final, „ciao”, spune Ioan Aurel Pop. În schimb, cum limba de cult a catolicilor era latina, maghiarii din Ardeal au păstrat acesată formulă, pe care noi am reluat-o.
Cum şi cine foloseşte "Servus!"
Interesantă este însă evolţia de acum a salutului, pe care ne-o explică Adriana Moldovan, care a urmat studii de Sacra Telogia şi Ştiinţele Religiilor la Universitatea Pontificală Lateran din Roma. “Acum s-a schimbat sensul. Se foloseşte între prieteni şi, interesant, oamenii mari o spun copiilor. Oamenii mari salută copiii cu “Servus!”, explică aceata.
Expresia însă, nu se foloseşte niciodată cu oameni pe care îi întâlneşti prima oară. Ca să devii “Servus!” cu cineva trebuie să mănânci o bucată de pâine cu omul respectiv. “Momentul în care se foloseşte “Servus!”, pentru prima oară este unul festiv, în care se închină un pahar. Expresia folosită este aceea “No, hai să bem “Servus!”. Nu ne mai vorbim cu dumneavoastră, şi nu mai folosim formule de politeţe pentru că deja am împărţit momente importante împreună”, aceasta ar fi explicaţia dată de Adriana Moldovan.
Citiţi şi
Se încarcă comentariile...
