Aeroportul Transilvania Târgu-Mureș va fi închis timp de o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul va fi închis timp de o săptămână
Aeroportul va fi închis timp de o săptămână

Deoarece reparațiile nu mai puteau fi amânate, administrația aeroportuară a decis să oprească traficul aerian la Vidrasău din 30 august, de la ora 7.00, şi până în 5 septembrie, la ora 15.00.

Lucrările de reparație vizează suprafeţele de mişcare, și anume pista de aterizare-decolare, calea de rulare B şi platforma de parcare aeronave B.

Mureșenii care și-au făcut rezervări de bilete la cursele întreprinse de companiile aeriene Tarom și Wizz Air, care operează curse regulate la Aeroportul „Transilvania”, au primit asigurări conform cărora le va fi acordat suportul necesar și că vor fi luate absolut toate măsurile care se impun pentru ca aceștia să nu fie afectați din cauza închiderii temporare a aeroportului.


Aceleași măsuri vor fi luate și de către companiile Wideroe și Air Arabia Egypt, care efectuează curse charter pe aeroportul de la Vidrasău.


Lucrările de reparație au fost programate inițial în perioada 24-30 iunie, însă au fost amânate din pricina unor probleme birocratice. Valoarea totală a lucrărilor de reparație la suprafețele de mișcare ale aeroportului mureșean este de aproximativ 900.000 lei.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite