Zeci de familii din  Scoarţa, fără apă în timp de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de familii din satul Beacu Mare, comuna Scoarţa, suferă din cauza lipsei apei. Localnicii sunt nevoiţi să aducă apa de la o distanţă de peste un kilometru şi jumătate.

De aproximativ trei săptămâni, de la reţeaua de alimentare cu apă nu mai curge niciun strop. Oamenii sunt disperaţi şi merg să se aprovizioneze de la fântânile din satul vecin, unde se formează chiar cozi. Oamenii au ajuns la capătul răbdării. „Ne aflăm într-o situaţie foarte grea deoarece Primăria nu ne distribuie apă. Apa nu ajunge la noi. Cărăm apă de la un kilometru şi jumătate cu butoaiele pentru animale şi spălat. Pe canicula asta este foarte greu. Pe primar nu prea l-am văzut. Vine doar la alegeri“, spune un localnic. 

Localnicii sunt nevoiţi să se spele la lighean. „Mă spăl şi eu cum pot. Pun apă într-un lighean şi acolo mă spăl“, se plânge o femeie din Beacu Mare. 

Apa este sustrasă

Primarul comunei Scoarţa, Aurelian Cotârlău, a spus că situaţia a apărut din cauza sustragerilor şi a faptului că apa se foloseşte la irigat: „Comuna Scoarţa este amplasată pe dealuri, iar cei de jos au apă şi de sus nu au. Apa este sustrasă şi folosotă la irigaţii. De asta nu e apă suficientăsă ajungă la toată lumea“. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite