Târgu-Jiu: Premierea se face după buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Premierea se face după buget
Târgu-Jiu: Premierea se face după buget

Odată cu debutul noului sezon la Pandurii s-au adus unele modificări la Regulamentul de Ordine Interioară, premierea fiind făcută în funcţie de locul ocupat la finalul turului sau al sezonului.

Sorin Cârţu a precizat că e de acord cu noul mod de premiere propus pentru noul sezon de conducerea clubului, apreciind că acestea sunt posibilităţile actuale la Pandurii: „Acestea sunt condiţiile clubului, nu pot stabilie eu sistemul de premiere, atât s-a gândit preşedintele că poate oferi. De fapt nu s-a schimbat foarte mult faţă de anul trecut aşa ca sumă totală pentru trei puncte de casă sau de deplasare.  Acestea sunt condiţiile de la Pandurii şi în funcţie şi de bugetul clubului. Acestea sunt probleme ale preşedintelui sau ale clubului, acestea sunt primele care le au la dispoziţie.”

Ceea ce s-a schimbat în privinţa acordării primelor e modul de acordare a acestora, jucătorii primim lunar jumătate din valoare primelor şi cea de-a doua jumătate la final de tur sau retur. „Din câte ştiu eu primele se dau jumătate la finalul lunii şi jumătate la finalul turului în funcţie de locul obţinut, dacă este minim zece se acordă şi cealaltă jumătate. Minimum sunt 23 de puncte” a precizat Cârţu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite