Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Creşte iepuri care se dezvoltă cât un copil de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iepuroaica Rica are 12 kilograme , iar urechile ei măsoară 22 cm
Iepuroaica Rica are 12 kilograme , iar urechile ei măsoară 22 cm

Un gorjean are în miniferma lui iepuri uriaşi.. Exemplarele sale au urechi lungi de peste 20 de cm, iar ei măsoară între 70 şi 100 de centimetri. Costel Stanciu (32 de ani), din comuna Licurici, judeţul Gorj, se mândreşte cu „urecheaţii" lui din rasa „Uriaşul Belgian".

Bărbatul de 32 de ani vrea să-şi transforme acest hobby într-o mică afacere şi se gândeşte chiar să apeleze la fonduri europene. Uriaşul Belgian, aşa cum se numeşte rasa acestui iepure, a ajuns în gospodăria lui Costel Stanciu în urmă cu aproximativ doi ani.

Târgu-Jiu

La început, tânărul din comuna gorjeană Licurici a cumpărat o singură pereche, pe care a plătit 300 de lei şi de care s-a ocupat cu drag în fiecare zi. Atunci când a văzut primii pui, bărbatul şi-a dat seama că ar putea să transforme acest hobby într-o afacere de familie, ajungând în prezent să aibă o mică fermă în care mişună de la cap la altul 15 iepuri.

Târgu-Jiu

În acest moment am 15 iepuri, din care 10 sunt femele productive. Acum îi ţin în cuşti speciale, în care primesc fân, lucernă, dar şi o masă suplimentară, respectiv boabe şi pâine uscată. Sunt foarte pretenţioşi şi trebuie să fie îngrijiţi în permanenţă. Pe viitor vreau să deschid o mini fermă şi voi face toate demersurile să obţin fonduri europene ca să extind afacerea. Am dat 300 de lei pe doi pui, iar acum am 15 iepuri.

Preţul pentru fiecare ar fi de aproximativ 100 de euro, dar puii costă mai puţin. A fost un hobby la început, pentru că îmi plăceau foarte mult aceste animale“, spune Costel Stanciu, tânărul de 32 de ani.

Târgu-Jiu

Iepurii ajung la dimensiuni impresionante, iar urechile au o lungime de peste 20 de centimetri. „Ajung şi la 12 kilograme, iar lungimea corpului este de aproape 70 centimetri în medie, dar există şi iepuri germani care ajung până la 1 metru“, mai spune tânărul gorjean.

Iepuroaica Rica are 12 kilograme , iar urechile ei măsoară 22 cm

Vestea că are în gospodărie iepuri uriaşi a ajuns la urechile unei persoane care s-a aratat interesată să cumpere 50 de familii, fiecare fiind formată din două femele şi un mascul, pentru a fi exportate în Ungaria, însă, pentru acest lucru, Costel Stanciu trebuie să se ocupe de înmulţirea animalelor pe care le are acum.

„Un cadou excepţional de sărbători“

 „Îmi doresc să îmi iau un iepure uriaş, dar pentru la ţară. Cred că ar fi un cadou excepţional pentru copiii mei, acum de sărbători“, declară Camelia, o târgujiancă de 30 de ani. Această rasă de iepuri este însă foarte apreciată pentru carne. Uriaşul Belgian cântăreşte la maturitate 12 kilograme, adică dublu faţă de un iepure obişnuit, dezvoltându-se cât un copil de doi ani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite