Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nicolae Mischie va de pus în holul Consiliului Judeţean. Când va avea loc înmormântarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nicolae Mischie va fi depus vineri, 20 aprilie, în holul Consiliului Judeţean Gorj, instituţie pe care a condus-o timp opt ani, din 1996 şi până în 2004.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 21 aprilie, în Cimitirul Municipal Târgu Jiu. 

Nicolae Mischie s-a stins din viaţă duminică, 15 aprilie, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproximativ două luni, în urma unei infecţii severe, după cum a anunţat familia. Acestuia i s-a făcut rău imediat cum a aterizat în ţară, după ce fusese la o clinică din Germania, unde ar fi suferit o intervenţie la creier. Zborul i-ar produs anumite probleme fostului deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean. 

Nicolae Mischie a fost primul om politic din România care a primit tiltul de „baron“ ca urmare a modului său dictatorial de a conduce judeţul. Acesta a fost deputat din partea FSN şi PDSR între 1992 şi 1996, după care a ajuns preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, poziţie pe care a ocupat-o până în anul 2004. Tot în această perioadă a fost şi preşedinte al PSD Gorj. 

Nicolae Mischie a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. După un an şi două luni a fost eliberat din penitenciar ca urmare a vârstei înaintate şi a faptului că a scris o carte în spatele gratiilor. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite