Profesorul închis de ocupanţii străini în perioada Primului Război Mondial pentru că îndemna la românii la nesupunere

Profesorul Ştefan Bobancu a fost un aprig luptător pentru libertatea şi suveranitatea românilor, motiv pentru care a fost închis de două ori de către ocupanţii străini deoarece era considerat un personaj periculos.

Ştefan Bobancu s-a născut în Şcheii Braşovului, la data de 13 octombrie 1855. Tatăl său, Nicolae Bobancu, era croitor şi luptase ca lăncier în legiunile lui Avram Iancu. Astfel, Ştefan a crescut cu dragoste faţă de ţară, sentimentele patriotice fiindu-i însuflate chiar din timpul copilăriei.

A învăţat la şcoala din Şchei, după care a urmat Liceul „Andrei Şaguna“ din oraşul natal. Ştefan Bobancu a intrat la Facultatea de litere din cadrul Universităţii Bucureşi. Chiar din timpul studiilor universitare, ca urmare a rezultatelor de excepţie obţinute, decanul Facultăţii l-a recomandat Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a fi numit profesor suplinitor al catedrei de istorie şi limbă elenă la clasele superioare a V-a şi a VI-a care se înfiinâaseră pe lângă gimnaziul Ploieşti. Tot în perioada studenţiei a mai fost copist al secţiei de contabilitate din cadrul Ministerului Instrucţiunii Publice. 

Condamnat de Curtea de Juraţi din Cluj

După terminarea studiilor universitare se întoarce în oraşul natal, unde începe lupta împotriva nedreptăţilor faţă de românii transilvăneni. Ca urmare a virulenţei acuzaţiilor pe care le lansa, Ştefan Bobancu este trimis în banca acuzaţiilor şi condamnat de Curtea de Juraţi din Cluj la patru luni de închisoare. Va executa pedeapsa în temniţa din Vatz. 

S-a refugiat în Târgu Jiu

Prigonit în continuare ca urmare a spiritului său patriotic, Ştefan Bobancu se refugiază în Târgu Jiu în anul 1890, unde este numit la scurt timp în funcţia de director al Gimnaziului real din Târgu Jiu, care tocmai ce luase fiinţă. Acesta asigura din salariul său dotarea materială a şcolii. Ştefan Bobancu a pus bazele gimnaziului, care a devenit mai târziu Liceul „Tudor Vladimirescu“. A condus şcoala timp de trei ani, dar a continuat să predea o perioadă îndelungată de cinci decenii.

„A mai fost profesor la Şcoala de Ceramică, la Şcoala Normală de băieţi, dar şi la alte şcoli. „O altă instituţie de învăţământ particulară la care Ştefan Bobancu a fost fondator, profesor şi director administrativ, înfiinţată în 1920, a fost «Institutul secundar de fete şi băieţi al profesorilor asociaţi din Târgu Jiu». Printer profesorii de la această şcoală figura şi fiica lui Ştefan Bobancu, Aurelia, a Conservatorului din Praga“, scrie profesorul Dan Neguleasa într-o lucrare din volumul „Personalităţi gorjene de-a lungul istoriei“.

Om de cultură 

Ştefan Bobancu a fost unul dintre cei iniţiatorii mişcării culturale din judeţul Gorj. El a pus bazele unor biblioteci şcolare, a înfiinţat corul Gimnaziului „Tudor Vladimirescu“, iar cu meseriaşii străini din oraş înfiinţează „Societatea germană de cântece“.

Ştefan Bobancu a fost un susţinător al Marii Unirii şi a căutat prin toate mijloacele să insufle acest spitit. Astfel, în anul 1913 a editat publicaţia „Românismul“. După 12 numere, editorul i-a schimbat denumirea în „Unirea neamului“. „Articolele semnate de el în acest ziar, cu o pronunţată tentă naţionalistă, militau pentru redeşteptarea naţională, de înfăptuire a unirii românilor într-un singur stat naţional pentru realizarea visului secular, de înfăptuire a unităţii naţionat a tuturor teritoriilor româneşti. (...) Convingerile naţionale, dorinţa de unitate naţională ale lui Ştefan Bobancu s-au manifestat cel mai puternic în timpul ocupaţiei străine din 1916-1918 şi a evenimnetelor ce i-au urmat“, arată profesorul Dan Neguleasa. 

Deputat în primul parlament al României Mari 

Dascălul se oferă voluntar ca să plece pe front, dar din cauza vârstei este refuzat. Până la urmă, el ajunge să fie închis de ocupanţii străini ca urmare a combativităţii sale.

„Datorită activităţii sale de propagare a ideilor naţionale, a îndemnurilor la luptă şi nesupunere, ocupanţii îl condamnă pe Ştefan Bobancu, la început, la trei luni de severă supraveghere cu interdicţia de a părăsi oraşul, apoi la privare de libertate pe toată durata războiului. Mai apoi,  cunoscându-i-se în detaliu trecutul, ideile şi acţiunile naţionale, a fost predat autorităţilor maghiare. Acestea l-au ţinut închis două luni la Craiova, alte două luni în închisoarea militară Straja Braşovului, încă două luni în închisoarea honvezilor, cinci la Cluj, de unde a fost transferat în lagărul din Bakonybel. Eliberarea lui în septembrie 1918 s-a datorat firii sale dârze, când printr-o telegramă ameninţătoare adresată guvernului de la Budapesta a putut reveni în mijlocul locuitorilor oraşului de pe malul Jiului“,

precizează Dan Neguleasa.

După înfăptuirea Marii Uniri ajunge deputat din partea PNŢ în primuil parlament al României Mari.