Oamenii senatorului Ion Iordache, judecaţi la Gorj pentru evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Ion Iordache este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Gorj                        Foto: Alin Ion
Senatorul Ion Iordache este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Gorj                        Foto: Alin Ion

Oamenii de încredere ai senatorului Ion Iordache, plecat recent de la PNL în noua formaţiune înfiinţată de Ludovic Orban, sunt judecaţi de Tribunalul Gorj într-un dosar de evaziune fiscală, în care sunt acuzaţi de procurori că, prin manevre evazioniste, nu au achitat peste 500.000 de lei la bugetul statului.

Au fost trimişi în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj: Doru Ştefan Şandru, directorul societăţii Ydail Construct, doi dintre asociaţii firmei, Mircea Vărzaru şi Dumitru Ştefan Cauc, care era şi director tehnic, şi unul dintre inginerii societăţii, Cosmin Ungureanu Cîndea.

În rechizitoriu se arată că senatorul Ion Iordache s-a aflat oficial la conducerea societăţii de construcţii până în anul 2008, când au fost cesionate părţi sociale către Mircea Vărzaru şi Dumitru Ştefan Cauc, cu o cotă de 50% fiecare. Mircea Vărzaru a îndeplinit şi funcţia de administrator al societăţii. Este de notorietate că firma este condusă, de fapt, tot de către Ion Iordache, considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din Gorj. Chiar şi fostul său şef de partid, Dan Vâlceanu, afirma public de faţă cu Ion Iordache că firma este condusă de acesta. 

Contabilitatea era ţinută în agende

Anchetatorii au descoperit două agende care aparţin lui Dumitru Ştefan Cauc, şi a unei angajate, între care există o corelaţie, „care atestă o situaţie amănunţită şi cronologică pentru perioada 5 ianuarie -10 noiembrie 2015 a sumelor de bani provenite din activitatea comercială a firmei, fiind structurate sub forma unui registru de casă, existând menţiuni cu privire la sumele intrate şi provenienţa acetora, cât şi a sumelor ieşite şi destinaţia acestora. Sumele menţionate în agenda inculpatului Doru Ştefan Şandru ca având provenienţă din gestiunea lui GE se regăsesc în agendă cu explicaţia «Doru», iar sumele menţionate în agenda inculpatului Doru Ştefan Şandru ca fiind date martorei GE cu destinaţia «Casă Ileana» se regăsesc în agenda acesteia la rubrica intrări cu explicaţia «Doru““, menţionează procurorii. O altă agendă a fost găsită la Dumitru Ştefan Cauc.

în cele două agende se regăsesc menţionate diferite sume. De exemplu, procurorii arată că în agenda lui Dumitru Ştefan Cauc este trecută suma de 20.140 de lei cu menţiunea «Doru», iar în agenda lui Dumitru Ştefan Cauc este înscrisă aceeaşi sumî în data de 13.08.2015 cu explicaţia «Fane C.».  În dosarul penal s-a dispus efectuarea unui raport întocmit de inspectorul antifraudă din Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi „a rezultat că datele înscrise în agendele martorei G.E. şi inculpatului Dumitru Ştefan Cauc, respectiv sumele înscrise la rubrica «intrări» sunt sume de bani încasate“, se mai precizează în rechizitoriu. 

Diferenţă de peste 2,5 milioane de lei 

Procurorii au constatat o diferenţă considerabilă între încasările în numerar din vânzarea bunurilor din evidenţa contabilă în aloe de 535.605 lei, iar în agendele angajatei şi a lui Doru Ştefan Şandru reiese o sumă încasată de peste 2,5 milioane de lei. Astfel, oamenii legii au ajuns la concluzia că nu s-au înregistrat în evidenţa contabilă vânzări de peste două milioane de lei la firma lui Iordache. 

În această cauză s-a întocmit o expertiză contabilă. În rechizitoriu se arată că specialistul antifraudă şi expertul desemnat au avut aceeaşi concluzie. „Raportul de expertiză a concluzionat că operaţiunile de vânzare către persoanele menţionate nu au fost reflectate în contabilitate, iar veniturile nu au fost evidenţiate la SC Ydail Construct“, se arată în rechizitoriu. 

Anchetatorii au audiat ca martori persoanele care sunt menţionate în agende că au cumpărat diferite materiale de construcţie şi agregate.  

Sechestru pe locuinţe

Cosmin Ungureanu Cîndea era împuternicit cu vânzarea de betoane, agregate şi sorturi şi în sarcina lui s-a stabilit că nu a eliberat documente contabile pentru vânzarea acestora. Dumitru Ştefan Cauc era şeful direct al acestuia, susţin anchetatorii, şi avea cunoştinţă de toată activitatea acestuia, inclusiv veniturile obţinute din vânzarea materialelor şi pentru care nu se emitea factură sau bon fiscal.

Prejudiciul cauza bugetului de stat se ridică, potrivit anchetatorilor, la peste 534.000 de lei. Locuinţele persoanelor trimise în judecată au fost puse sub sechestru. 

Recent, societatea Ydail Construct a câştigat o licitaţie organizatî de CNAIR pentru modernizarea Drumului Naţional 67 D Târgu Jiu-Baia de Aramă. 

Vă recomandăm să citiţi şi 

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va beneficia de plafonarea tarifelor la gaze şi energie electrică

A făcut baie la -8 grade Celsius printre sloiuri de gheaţă pe Cheile Olteţului

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite