Legenda haiducului Grigore Benea, care făcea să tremure şi „frunza stejarului“. Se spune că l-a jefuit pe boierul Exarhu şi i-a furat toată averea

Despre haiducul Grigore Benea se spunea că făcea să tremure şi „frunza stejarului”. A refuzat înrolarea în armata cezaro-crăiască şi se ascundea în munţi.

Viaţa haiducului Grigore Benea a fost documentată de istoricul Eugen Şendrea şi prezentată într-o manieră uşor romanţată. Potrivit acestuia, Benea s-a născut la mijlocul secolului al XIX-lea într-un sat de lângă Braşov, dar a fugit în tinereţe în Moldova. A trecut frontiera, păcălind pichetul de grăniceri austrieci. A ajuns în satul Oituz, la o familie de ardeleni, care s-a refugiat în Moldova.

„A doua zi dimineaţă, plecă mai departe. Ajunse lângă un deal, care peste ani se va chema «Dealul lui Benea», se urcă pe el şi privi în jur. Zări o aşezare mică, Oneşti, alcătuită din bordeie; doar pe ici, pe colo era câte o casă mai arătoasă, în centru era o clădire mai mare. Era a moşierului. Nu va rămâne însă în Oneşti, va merge mai departe şi se va stabili în satul Boiştea-Răzeşi, unde erau păduri mai aproape. Va lucra ca argat la boierul Purchelea. Acesta i-a dat o cămăruţă mică chiar în curtea boierească. Nu i-a trebuit mult timp să înţeleagă că nedreptăţi erau şi aici. Reforma agrară din 1864 a domnitorului Cuza nici acum nu fusese dusă la bun sfârşit. Moşiile era împărţite doar pe hârtie. Sătenii vorbeau că la Schineni, pe moşia lui Exarhu, nici «după 24 de ani de la reformă pământul nu fusese pus la dispoziţia ţăranilor». Totul era falsificat“, se arată în volumul „Faptele haiducilor“ al istoricului Eugen Şendrea. 

S-a împrietenit cu Neculai Cosma, invalid din Războiul de Independenţă, cel care se acoperise de glorie în luptele de la Griviţa, Vidin, la Palanca, decorat cu Crucea „Trecerea Dunării”, care rămăsese fără un picior. Acesta i se plângea metreu de faptul că ţăranii nu au fost împroprietăriţi, deşi se dăduse o lege în acest sens. După trei ani de muncă la boier, Grigore Benea a reuşit să îşi cumpere un cal.

Începutul haiduciei

Potrivit istoricului Şendrea, Grigore Benea a început să haiducească atunci când a fost martor la o  nedreptate. În faţa boierului a fost adus tatăl unui copil cu care se împrietenise. Boierul auzise că făcuse o cerere la autorităţi prin care cerea să i se dea pământ şi a vut să se răzbune pe el, susţinând că-i este dator. Astfel, l-ar fi pus pe vătaf să-i dea o lecţie. Ţăranul a fost pus pământ de două slugi şi de vătaf care au început să-l lovească. Grigore a văzut ce s-a întâmplat şi şi-a luat pistoalele din locul în care le ascunsese. A venit înarmat şi a le-a cerut să nu-l mai bată pe ţăran. În plus, i-a luat boierului banii şi bijuteriile, după care s-a ascuns în pădurea seculară de lângă sat. Au fost organizate potere, dar degeaba. „Grigore Benea se arăta prin sate doar seara. Vizita pe cei nevoiaşi, le lăsa bani şi întotdeauna le spunea vorbe bune. Cu banii dăruiţi de haiducul Benea, Neculai Cosma reuşi în sfârşit să-şi ia o bucăţică de pământ. Într-o seară apăru călare la Borşani“, relatează istoricul Eugen Şendrea.

S-a îndrăgostit de Ana Baştea

Grigore Benea s-a îndrăgostit de o fată pe nume Ana la o şezătoare. „Aflase că jandarmii plecaseră din sat. În sat era şezătoare. Fete şi flăcăi, îmbrăcaţi sărbătoreşte, veniseră aici. Grigore Benea simţi parcă nevoia să participe şi el. Doar avea 26 de ani şi era flăcău! Voia bună puse stăpânire şi peste el. Uitase că era haiduc. Scoase de la brâu un fluier şi-i zise o doină, mai spuse apoi o glumă. Râseră cu toţii. Deodată privirea lui se întâlni cu a unei fete. Era înaltă, cu părul lung şi negru, ochii mari şi frumoşi. Era deşteaptă şi mândră. O însoţea mama ei. Simţi că inimioara bate cu putere. Află că o cheamă Ana Baştea. Împlinise abia 16 ani. El, Grigore Benea, ştia că părinţii nu o vor lăsa să se căsă-torească cu un haiduc. Se vor întâlni tainic, într–un loc anume de ei ştiut şi într–o seară, Grigore Benea fugi cu Ana. Călărea la spatele lui, «strângându-l cu foc», sub clar de lună şi mii de stele strălucitoare. Acolo în pădure avea să se nască şi copilul lor, Neculai, dar pe care el nu avea să-l vadă niciodată“, se arată în cartea „Faptele haiducilor“. 

Ucis în timp ce cumpăra leacuri 

Haiducul este prins până la urmă şi ucis atunci când a plecat în oraş pentru a cumpărat unele leacuri pentru Ana care nu se simţea bine. „În toamna anului 1889 plecă la Tg. Ocna, după «doftorii». Ana se simţea rău. Le trebuiau o mulţime de lucruri... Îşi îndesă o pălărie mare pe cap, încalecă pe cal şi luă drumul spre târg. La Tg. Ocna, cumpără cam tot ce le trebuia. Le puse în desaga de pe cal. (...) Deodată din susul uliţei apărură jandarmii cu armele în cumpănire, îşi dăduse seama că fusese recunoscut şi trădat de negustorul de mărunţişuri. Acum înţelegea de ce–i privise aşa de mult cicatricea... Cât ai clipi, lumea dispăruse în dosul uşilor şi ferestrelor, încercă să scoată de la brâu pistoalele, dar plumbii jandarmilor îl doborâră. Unul îi pătrunse deasupra inimii, altul îi străbătu gâtul. Mai trăi câteva ore. La doi ani după moartea lui, Ana se recăsătoreşte cu un pădurar, Bulilete, văduv, cu patru copii. Va mai avea un copil şi cu acesta, Gheorghe, care va muri la vârsta de 80 de ani. Copilul lui Grigore Benea, Neculai, a urmat 5 clase, apoi la Bacău l–a înscris la Şcoala de agenţi sanitari şi cântăreţi bisericeşti. Va sta în gazdă timp de doi ani de zile la un frizer Gavrilescu. A trăit 90 de ani, decedând în anul 1979“, mai prezintă istoricul.