Gorjean condamnat pentru pornografie infantilă şi act sexual cu minor. Îşi filma victimele cu o cameră ascunsă în ceasul de la mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjeanul a fost condamnat la aproape patru ani de închisoare
Gorjeanul a fost condamnat la aproape patru ani de închisoare

Un gorjean a fost condamnat de Tribunalul Gorj pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor.

Mai multe minore au căzut victimele acestuia. Armand Ungureanu întreţinea relaţii sexuale cu victimele sale pe care le filma fără ştirea acestora cu camere de luat vederi ascunse în ceasul de mână, sau într-un ceas de pe noptieră ori chiar cu telefonul mobil. 

Armand Ungureanu a fost condamnat la aproape patru ani de închisoare. „Aplică pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 2 (doi) ani 5 (cinci) luni şi 10 (zece) zile, urmând să execute în regim de detenţie o pedeapsă de 3 ( trei) ani 9 (nouă) luni şi 10 (zece ) zile“, se arată în sentinţa Tribunalului Gorj.

Pe una dintre victime chiar a şi şantajat-o, fiind condamnat şi pentru această faptă.

Instanţa de judecată a dispus confiscarea mijloacelor cu care au fost înregistrate victimele şi a suporturilor pe care s-au găsit scene porno: DVD-uri, stick-uri, telefon mobil, carduri etc. De asemenea, Armand Ungureanu a fost condamnat să le plătească victimelor sale daune morale între 6.000 şi 10.000 de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite