FOTO Jaf într-o pădure din localitatea Turceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lemnul a fost confiscat de poliţişti
Lemnul a fost confiscat de poliţişti

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Plopşoru, este acuzat că a făcut un adevărat jaf într-o pădure din satul Văleni.

Potrivit poliţiei, acesta a tăiat fără drept 14 arbori specia gârniţă şi cer, având diametrele la cioată cuprinse între 25 şi 55 cm, pe care i-a fasonat în mai multe bucăţi, material lemnos i-a abandonat, urmând a reveni în vederea sustragerii acestuia, la o dată ulterioară.

„Întreaga cantitate de material lemnos a fost inventariată şi predată în custodie unui pădurar, din cadrul Ocolului Silvic Turceni. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de material lemnos“,

a spus Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj.

pădure

Totodată, poliţiştii au surprins în flagrant delict, un alt bărbat, de 40 de ani, din  comuna Plopşoru, care ar fi tăiat, fără drept, din pădurea situată pe raza localităţii, cinci arbori, de esenţă salcâm cu diametrele la cioată de aproximativ 30 cm fiecare, pe care i-a fasonat în mai multe bucăţi, ulterior transportându-le către domiciliul său.

În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunilor tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite