Cum a fost condusă România de către consilierul francez Charles Rist, apărătorul băncilor străine creditoare

Gheorghe Tătărăscu l-a trimis acasă pe Cherles Rist

Un simplu consilier financiar trimis de Societatea Naţiunilor a ajuns să controleze viaţa din România timp de mai mulţi ani şi să ducă ţara aproape de colaps.

Venirea la putere a Partidului Naţional-Ţărănist a însemnat şi o schimbare a politicii externe cu privire investiţiile străine, care au devenit mult mai acceptate faţă de perioada anterioară. Partidul era adeptul „politicii porţilor deschise“. În aceste condiţii, investiţiile străine au crescut, iar influenţa în economia românească a devenit foarte importantă. Guvernul lui Iuliu Maniu a încheiat acorduri de împrumut pentru suma de 100 milioane de dolari, iar inflaţia s-a redus printr-o politică de stabilizare monetară. Au avut loc o serie de privatizări. O firmă americană a preluat societatea de telefonie.

Rolul organismelor financiare internaţionale, dar şi al băncilor creditoare, care erau afiliate la Societatea Naţiunilor, a crescut foarte mult. La propunerea acestora a fost numit un consilier tehnic pe lângă Banca Naţională a României, care să supervizeze operaţiunile economice ale guvernului. Pentru această funcţie a fost ales Charles Rist, profesor de economie foarte apreciat, specializat la Sorbona. Acesta se bucura de un salariu foarte mare, precum şi de o serie de alte facilităţi, cum ar fi: cazare la Hotelul Athenee Place, maşină, călătorii spre Paris etc.

„La sfatul său, guvernul a modificat legislaţia, permiţând accesul investitorilor străini în diverse domenii: mine extracţie petrolieră, amenajări funciare, exploatare forestieră, regii autonome şi întreprinderi de stat. Spre a fi sigur că împrumuturile acordate României vor fi rambursate, Rist a propus şi obţinut înfiinţarea Casei Autonome a Monopolurilor ce exploata produse de strictă necesitate şi era aducătoare de uriaşe venituri la bugetul de stat. Aici intrau sarea, tutunul, hârtia de ţigarete, chibriturile, cărţile de joc. Sumele astfel obţinute erau depuse într-un fond special pentru achitarea datoriei externe. Până în anul 1931, rolul lui Rist a fost important, dar nu extrem de impunător“, scrie istoricul Anton Caragea în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă“. 

Împrumutul dezavantajos şi „curbele de sacrificiu“

Criza economică din SUA, izbucnită în anul 1929, s-a resimţit şi în România. Nivelul de trai a scăzut, şomajul a crescut şi inflaţia a început din nou să urce. Rist a propus obţinerea unui nou împrumut extern pentru a rezolva problemele economice. Împrumutul de 1,3 miliarde de franci francezi pe care Rist l-a negociat era dezavantajos pentru România. Dobânda era mult mai mare faţă de cea practicată, cu peste două procente, iar România avea voie să folosească doar jumătate din sumă, iar cealaltă jumătate urma să fie folosită pentru plata împrumuturilor care ajunseseră la scadenţă. O altă propunere a profesorului francez avea să creeze mari nemulţumiri. „Rist a venit cu o propunere: înfiinţarea «curbelor de sacrificiu», adică reducerea cu sume între 50% şi 50% a salariilor angajaţilor statului şi sistarea oricăror sporuri pentru muncitori. Rezultatul acestor sfaturi a fost dramatic: greve, demonstraţii care au început mai serios în ianuarie 1931, soldate cu doi morţi şi nenumăraţi răniţi. Între timp, în decembrie 1930, altă veste l-a bucurat pe Rist. Cel mai mare inamic al său, Vintilă Brătianu, şeful PNL, care solicita permanent alungarea sa din ţară, s-a stins la moşia sa din judeţul Vâlcea“, arată Anton Caragea. 

Căderea guvernului Iorga, la solicitarea lui Rist

Potrivit istoricului, guvernul instalat de Carol al II-lea în 1931, condus de marele istoric Nicolae Iorga, era unul supus lui Rist, care era, de fapt, primul ministru din umbră. În anul 1932 a fost reintrodusă „curba de sacrificiu“, iar salariile au fost reduse cu 10-12%. Argetoianu, care era ministrul de Finanţe, şi Iorga erau incapabili să gestioneze situaţa dificilă a ţării, mai ales că economia era în cădere, la fel ca şi viaţa românilor.

„În aceste condiţii, Rist a ajuns să se teamă că băncile care îl acreditaseră pe lângă guvernul român nu îşi vor mai vedea niciodată banii înapoi. Speriat, a decis că acest guvern trebuie să cadă. Pe 26 mai 1932, Charles Rist a înaintat, în calitatea sa de expert pe lânfă BNT şi Ministerul Finanţelor, un protest oficial regelui, guvernului şi opiniei publice în care se arăta profund nemulţumit de politica guvernului Iorga-Argetoianu, solicitându-i demisia. El a întocmit şi un plan de extrem de dur, numit de „redresare“, în fapt de faliment, ce prevedea: reducerea salarilor, creşterea impozitelor şi plata rapidă a datoriei externe, anularea oricăror facilităţi şi o cerere de ajutor adresată Societăţilor Naţiunilor spre a pune România sub tutelă. Totodată, Rist ameninţa cu ruperea relaţiilor cu guvernul român în cazul neacceptării acestor doleanţe“,

scrie Anton Caragea. Regele Carol al II-lea i-a cerut guvernului să se retragă, conştient fiind de faptul că ţara avea nevoie de bani, pe care numai Rist îi putea obţine. În august 1932 a fost instalat un nou guvern condus de către Alexandru Vaida-Voievod.

Guvernul lui Vaida-Voievod a luat ţara din mâinile lui Rist

Ţara se afla într-o situaţie foarte grea, iar noul prim ministru a acceptat la începutul anului 1933 să încheie acordul de la Geneva, prin care erau impuşi trei experţi pentru operaşiunile de buget şi trezorerie, care erau conduşi de Rist. Aceşti specialişti străini controlau de fapt România. Acordul, care era valabil pe o perioadă de patru ani, până în 1937, propunea şi alte măsuri de reducere, pentru plata restanţelor. Toate partidele importante s-au împotrivt acestui acord, dar fără vreun rezultat, pentru că a fost aprobat până la urmă de Parlament. Dar, Vaida a decis că e timpul ca România să-şi ia soarta în propriile mâini. Astfel nu au fost depuse instrumentele de ratificare a pactului de la Geneva la Societatea Naţiunilor. Vaida a ascuns unele decizii de Rist şi a decis să nu-l mai cheme pe acesta la şedinţele guvernului. De asemenea, s-a interzis ca acesta să aibă acces la situaţiiile financiare reale. În continuare, a fost adoptată o lege prin care erau blocate produsele de import şi de încurajare a industriei naţionale, iar în august s-a anunţat suspendarea plăţii fatoriilor externe, măsura care l-a scandalizat pe Rist.

Plecarea lui Rist din România 

Alexandru Vaida-Voievod l-a considerat director responsabil de situaţia economică pe Charles Rist şi a anunţat în toamna anului 1933 că nu va mai fi numit consilier financiar. Acesta a cerut sprijinul PNL şi a avut o întâlnire cu I.G. Duca, preşedintele partidului, care s-a arătat dispus să-l sprijine, dar cu dorinţa de a prelau puterea. Carol al II-lea a susţinut propunerea PNL de demitere a guvernului, care s-a produs în toamna anului 1933. A fost numit un nou guvern, dar bucuria lui Rist a fost de scurtă durată,  pentru că Rpmânia depăşise criza şi nu mai avea nevoie de „serviciile“ sale. „La 18 mai 1934, guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărăscu a anunţat că «renunţă la planul de la Geneva». Luna august va fi şi ultima lună a lui Rist pe meleagurile româneşti“, scrie istoricul Anton Caragea.