Casa Keber, cea mai reprezentativă clădire civilă din Târgu-Jiu, în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Keber din municipiul Târgu-Jiu, în care se află Biblioteca de artă, se află într-un mare pericol, pentru că s-a degradat şi nu s-a făcut niciun fel de reparaţie. Consiliul Judeţean Gorj încearcă de câţiva ani să găsească un specialist care să întocmească proiectul de restaurare, dar fondurile alocate nu a atras pe nimeni.

Tencuiala de pe faţa imobilului s-a desprins, iar ornamentele  atât de frumoase gândite chiar de marele pictor s-au deteriorat. În unele locuri a ajuns să se observe chiar cărămida. Pe alte porţiuni, tencuiala stă să cadă. Nici acoperişul nu este într-o stare bună, pentru că este degradat. De asemenea, tâmplăria din lemn are nevoie de intervenţii. Pictorul Carol Landh a fost ucenicul lui Iosif Keber şi a călcat pragul casei sale de nenumărate ori. Îl doare sufletul că locuinţa, altădată o adevărată bijuterie arhitectonică, a ajuns în această stare de degradare. Întârzierea efectuării de reparaţii ar putea afecta într-un mod iremediabil casa. „Casa poate fi salvată. Sper că se va interveni cât mai rapid, pentru ca degradarea să nu avanseze. Trebuie ca restaurarea să respecte întocmai planurile pictorului, pentru că nu trebuie să se intervină asupra culorii şi a altor aspecte. Este  cea mai frumoasă casă civilă din Târgu-Jiu şi trebuie păstrată în condiţii foarte bune“, a spus Carol Landh.

Aniversare tristă

Consiliul Judeţean Gorj, instituţia care patronează biblioteca, nu a reuşit până acum să găsească un specialist care să se ocupe de întocmirea documentaţiei necesare în vederea restaurării casei Keber. Pentru acest an suma a fost suplimentată la 80.000 de lei, la care se adaugă 200.000 de lei pentru executarea unei părţi din lucrare. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj speră că restaurarea va începe până la sfârşitul acestui an. „Este nevoie ca această reparaţie să se efectueze cât mai urgent, dar orice intervenţie trebuie făcută după un proiect întocmit de un  arhitect avizat de Ministerul Culturii. Se va face o selecţie de ofertă şi sper că în cel mai scurt timp vor începe lucrările. Pentru acest an s-a alocat o sumă pentru partea de executare de 200.000 de lei, după care anul viitor se vor aloca alte fonduri“, a spus Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
Iosif Keber a donat casa după moartea sa, în anul 1989, autorităţilor locale cu tot ce se afla în imobil, adică o adevărată comoară: cărţi de artă rare şi foarte de vechi, picturi, icoane şi alte lucrări de artă realizate de Keber, considerat ca al doilea artist de valoare după Constantin Brâncuşi. În plus, în casă au rămas toate obiectele personale şi de mobilier care au aparţinut marelui pictor. Casa a fost construită după un proiect realizat chiar de Iosif Keber la indicaţiile celui mai mare arhitect gorjean, Dopelreiter. Construcţia imobilului a fost realizată între anii 1935 şi 1940. Casa se află pe lista monumentelor istorice, fiind una dintre cele mai reprezentative din Târgu-Jiu. Acum, în casa Keber funcţionează Biblioteca de artă din cadrul Bibliotecii Judeţene, care poartă numele pictorului. Pe data de 30 iulie s-au împlinit 114 ani de la naşterea lui Iosif Keber, dar această aniversare este ştirbită de felul în care arată casa artistului. Biblioteca de artă

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite