VIDEO Locuri minunate de vizitat în România: Paradisul iubitorilor de drumeţii montane
0Cerna Sat e un loc căutat de turişti pentru liniştea şi sălbăticia zonei,dar şi pentru Lacul Valea lui Iovan, aflat într-o zonă fermecătoare. Drumul de la Târgu-Jiu până la Cerna Sat nu-i tocmai uşor. Sunt cam 100 de kilometri de parcurs, dar merită efortul. Oboseala dispare subit când ajungi la destinaţie.
La Cerna Sat, timpul pare că s-a oprit în loc. Localitatea gorjeană se află pe teritoriul administrativ al comunei Padeş, dar pentru a ajunge aici, unde se află şi Primăria, oamenii din sat trebuie să bată un drum de 65 de kilometri şi să treacă prin alte două judeţe, Mehedinţi şi Caraş-Severin!
Citeşte şi:
ANAT: „Cum îi încurajăm pe oameni să călătorească în țara lor?" Despre ofertele turistice din țară de care nu știu românii
Localitatea se află pe teritoriul administrativ al judeţului Gorj, însă este mai apropiată de două oraşe din judeţe diferite: până în Baia de Aramă, din Mehedinţi, sunt 54 de kilometri, iar Băile Herculane, din Caraş-Severin, se află la 43 de kilometri distanţă. Dacă veniţi dinspre Târgu-Jiu, mergeţi pe Drumul Naţional 67 D spre Băile Herculane. Limita judeţului Gorj se află imediat după comuna Padeş, apoi intraţi în judeţul Mehedinţi, iar după numai câţiva kilometri intraţi în oraşul Baia de Aramă. Localitatea de la poalele Munţilor Godeanu rămâne în urmă, iar peisajele montane spectaculoase încep să se succeadă într-un ritm captivant până când, fără să simţim, ajungem şi pe teritoriul judeţului Caraş-Severin.
Singura pensiune din sat îşi aşteaptă oaspeţii cu un peisaj superb, mâncare naturală şi trasee atractive spre Parcul Natural Domogled Foto: ARCUL NATIONAL DOMOGLED-VALEA CERNEI
Pensiune cu piscină şi heleşteu
Cu 25 de kilometri înainte de Băile Herculane, un indicator ne îndrumă să virăm la dreapta, către Cerna Sat. Mai sunt 18 kilometri. Apare o primă pensiune, aflată într‑o zonă superbă, şi chiar dacă drumul este destul de dificil, frumuseţea naturii ne face să trecem cu vederea denivelările şi gropile. Ne aflăm în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, iar apa Cernei ne însoţeşte, uneori domoală, alteori năvalnică. Calea de acces către Cerna Sat şi lacul de acumulare Valea lui Iovan a fost practicabilă cândva, în urmă cu zeci de ani, atunci când s-a construit barajul, dar asfaltul de pe drumul ce leagă localitatea Câmpu' lui Neag de Băile Herculane s-a măcinat în timp, din cauza maşinilor grele care transportau lemn.
Cerna Sat e acum o localitate depopulată. Au mai rămas doar 30 de familii care-şi duc traiul în armonie cu natura. Aici se află o pensiune care oferă condiţii deosebite, inclusiv o piscină şi un lac pe care puteţi face plimbări cu barca şi cu hidrobicicleta. Un paradis veritabil pentru pescari, în care sunetele naturii nu sunt alterate de zgomotele civilizaţiei.
Cel mai puternic izvor
Iubitorii de drumeţii sunt cuceriţi imediat de frumuseţea locurilor din Cerna Sat. Cel mai accesibil traseu, care poate fi parcurs şi cu maşina, este Poiana Florilor - Cerna Sat - Lacul de acumulare Valea Iovanului. Formaţiunile carstice variate îţi ţin privirea aţintită pe stâncile din împrejurimi, iar cascada Bobot merită un popas mai îndelungat. Aici, râul Cerna a fost blocat de o stâncă peste care apa trece impetuos, iar ciocnirea apei cu piatra este mai spectaculoasă primăvara, când debitul râului este crescut.
Cheile Corcoaiei este un alt obiectiv turistic care nu trebuie ratat, dar care poate fi vizitat doar în perioadele în care nivelul apelor este scăzut. Scobiturile circulare sau ovale create de ape în stanca dură oferă imagini spectaculoase. Cheile au o lungime de 300 de metri şi au fost declarate rezervaţie naturală.
Un alt traseu ajunge până la izbucul Cernei, aflat la 710 metri altitudine, şi considerat cel mai puternic izvor din ţară. Tot pentru pasionaţii de drumeţii montane şi alpinism, o călătorie către vârful Godeanu (2.229 metri înălţime) este un obiectiv important, dar numai dacă au echipament corespunzător. Pe coama muntelui, de unde începe escaladarea vârfului, se poate ajunge şi cu ATV-ul.
La pescuit pe Lacul Valea lui Iovan
Lacul de acumulare este atracţia pescarilor înrăiţi
Lacul de acumulare Valea lui Iovan se află la cinci kilometri de Cerna Sat şi este deopotrivă creaţia omului şi a naturii. Are o suprafaţă de 292 de hectare şi un volum total de 124 de milioane de metri cubi şi a fost realizat prin stăvilirea râului Cerna în aval de confluenţa cu râul Iovan. Lacul este mărginit de culmile sud-estice ale Masivului Godeanu şi de cele nord-vestice ale Masivului Mehedinţi.
Drumul care te duce până aici, şerpuind de-a lungul versantului din stânga barajului, este acelaşi pe care turiştii ajung la Câmpu lui Neag şi Valea cu Brazi. Există, din nefericire, şi o porţiune afectată de alunecări de teren, pe care circulaţia se desfăşoară cu mare dificultate, pe o singură bandă. Încântaţi să descopere împrejurimile vor fi mai ales cei care caută natura nealterată, întrucât nu vor găsi aici mormane de PET-uri sau alte gunoaie lăsate în urmă de turişti. Acum e perioada ideală pentru a culege fragi şi zmeură, care se găsesc din abundenţă în zona Lacului Valea lui Iovan. Localnicii din Cerna Sat îşi fac de aici provizii în timpul verii.
Luciul de apă, ca şi râurile din zonă, se află în administrarea Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Acvila. Cleanul şi păstrăvul se găsesc din abundenţă aici, iar pescarii trebuie doar să achite o taxă de 20 de lei pe zi, chiar la pensiunea din Cerna Sat, unde se află o filială a asociaţiei, ca să se bucure de capturi frumoase.
20 de lei pe zi este taxa de pescuit pe lacul aflat la distanţă de 5 kilometri de Cerna Sat.
Alergători la maratonul din Valea Cernei
LOCALIZARE. Cerna Sat se află la 100 de kilometri de Târgu-Jiu. Acesta este cel mai îndepărtat sat de reşedinţa judeţului Gorj. Lacul de acumulare se află la 5 kilometri de Cerna Sat.
ACCES. În zonă se poate ajunge pe DN 67 D, dinspre Târgu-Jiu, apoi drumul continuă, cale de 18 kilometri, pe DN 66 A, un drum neasfaltat care leagă localităţile din Valea Jiului.
Cursa din zona gorjeană strânge anual sute de participanţi Foto: agerpres
CAZARE. O cameră fără baie proprie la pensiunea Lucica vă costă 50 de lei, iar pentru una cu baie veţi achita 100 de lei. Turiştii au la dispoziţie grătare în curte.
AGREMENT. La Pensiunea Lucica se poate pescui în lacul din faţa complexului turistic şi se pot face plimbări cu hidrobicicleta sau cu barca. Drumeţiile către vârful Godeanu şi alţi munţi din Masivul Retezat reprezintă o experienţă unică. Totodată, iubitorii de mişcare pot participa la maratonul organizat în fiecare an pe Valea Cernei.
INFORMAŢII. Mai multe detalii despre această zonă găsiţi pe site-ul www.domogled-cerna.ro.