Târgovişte: Taxă de şmecher pentru şoferii ignoranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 30 de zile de la semnalarea în „Adevărul de Seară“ a faptului că aleile de la intrarea în parc sunt blocate de maşinile care intră în parc, Primăria a instituit o taxă de intrare de 10 lei pe oră.

Primarul Gabriel Boriga a venit în întâmpinarea nemulţumirii târgoviştenilor prin instituirea taxei de şmecher pentru şoferii care ţineau morţiş să parcheze în Parcul Chindia. Cetăţenii care au venit în ultimele zile să se plimbe în parc au putut admira un peisaj pe care de multă vreme nu au mai avut ocazia să-l vadă: nici urmă de maşini pe aleile parcului. Ambele porţi au fost închise pentru accesul autovehiculelor care este permis doar după achitarea unei taxe de zece lei. „Nici nu îmi vine să cred, cineva chiar s-a gândit la noi. Era imposibil să te plimbi în linişte pe cele două alei. Trebuia să fiu foarte atentă la nepoţica mea să nu o lovească vreo maşină. Nu mă aşteptam la aşa ceva în Târgovişte”, declară Silvia M., 65 ani, pensionară.

Sorana Cârstea a plătit fără probleme

Chiar dacă cetăţenii sunt mulţumiţi de noua măsură luată de edilul-şef al oraşului, incidentele dintre angajaţii primăriei şi şoferii indisciplinaţi nu au întârziat să apară. Cei doi lucrători ai Primăriei, însărcinaţi cu colectarea taxei au fost ameninţaţi şi bruscaţi de indivizi care nu înţelegeau că trebuie să plătească. „Au fost câteva zile groaznice. Unii nu înţeleg că nu mai au voie să intre fără să achite taxa. Au vrut să rupă poarta, iar pe colega mea au ameninţat-o cu bătaia”, ne spune Silviu Utma, angajat al Primăriei. Tot acesta şi-a amintit că, de curând, jucătoarea de tenis Sorana Cârstea a fost primul caz care a plătit fără probleme: „Zilele trecute a venit Sorana Cârstea, mergea la terenurile de tenis. A fost foarte drăguţă, a plătit taxa fără să clipească. La fel şi domnul primar Gabriel Boriga a plătit ca orice cetăţean”.
Cu toate acestea, există şi o problemă. Deşi hotărârea Consiliului Local prevede ca ore de aprovizionare, fără plată, intervalul dintre 22.00 şi 06.00, patronii unităţilor de alimentaţie publică din parc nu şi-au anunţat furnizorii, care continuă să sosească în timpul zilei şi în mod normal ar trebui să plătească şi ei taxa de 10 lei.

„Când izbucneşte un scandal la poarta parcului, poliţiştii comunitari îşi fac drum în altă parte, se fac că au altă treabă, iar eu trebuie să mă lupt cu cei care vor să intre fără să plătească”, a declarat Silviu Utma, angajat al Primăriei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite