Târgovişte: Oamenii nu s-au grăbit să voteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dimineaţa, prezenţa la vot a fost redusă, oamenii alegând biserica unde s-a oficiat slujba de Rusalii. 65 de secţii de votare au fost deschise în Târgovişte.

La ora 21.00, prezenţa la vot era în judeţul Dâmboviţa de 38,49%. Acest procent îi situează pe dâmboviţeni pe locul 16 între judeţele din ţară ca prezenţă la urne.

Cătălina C. a votat, astăzi, pentru prima dată şi simte responsabilitatea acestui moment, pe care l-a aşteptat ca pe un semn de maturizare. Nu s-a grăbit să voteze de la prima oră. A aşteptat să treacă trei ore de la deschiderea urnelor şi a plecat, aranjată şi parfumată spre secţia de votare nr. 15 de la Şcoala Nr. 13 din Târgovişte.

“Cel mai greu a fost să mă găsesc pe liste pentru a şti la ce secţie trebuie să votez. Apoi totul a fost simplu”, a mărturisit Cătălina.

Tânăra spune însă că nu are niciun fel de preferinţe politice. Şi-a exercitat votul pentru că este dreptul său cetăţenesc.

“Nu ţin cu niciun partid. Nu urmăresc dezbaterile politice pentru că mă plictisesc discursurile lăudăroase. Dar am simţit că trebuie să vin la vot şi să-mi spun punctul de vedere”, a adăugat Cătălina.

Târgoviştenii au ales biserica dimineaţă

La primele ore, mulţi dintre târgovişteni au ales să meargă la biserică pentru slujba de Rusalii, mai ales că este o sărbătoare creştină important. Aceasta este prăznuită la 50 de zile după Paşti şi  comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos.

“Am fost la biserică. Astăzi, este o sărbătoare mare şi am simţit nevoia să merg la slujbă. Alegerile pot să mai aştepte. Mai am timp până diseară să votez”, a declarat Aurelia Anghel,o târgovişteancă în vârstă de 53 de ani.

432.000 de dâmboviţeni cu drept de vot

La nivelul judeţului sunt 427 de secţii de votare, dintre care 65 în municipiul Târgovişte. Cei 89 de primari din judeţul Dâmboviţa au ridicat, ieri, buletinele de vot şi materialele electorale, având asigurată paza de către poliţie.

Până la ora 21, când se va încheia procesul electoral, secţiile de votare se vor afla sub paza a aproape 740 de poliţişti, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi poliţişti comunitari. Dintre aceştia, aproape 550 sunt poliţişti. În judeţul Dâmboviţa, au dreptul de a vota peste 432.000 de cetăţeni.

289 de candidaţi pe 33 de locuri

Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi, astazi, la urne, pentru a-i alege, pentru un mandat de cinci ani, pe cei 33 europarlamentari care vor reprezenta România în Parlamentul European. În cursă, s-au înscris 289 de candidaţi români.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite