Târgovişte: Se luptă singură cu sărăcia la 86 de ani, deşi are 8 copii, 24 de nepoţi şi 14 strănepoţi
0
Tanti Floarea are 86 de ani şi este născută în Muscel. A făcut şcoala primară, după care, ca orice copil de la ţară, a învăţat să îşi ajute părinţii. S-a măritat la 20 de ani cu un băiat din sat care era baci la munte. Era mai tot timpul plecat, îl vedea rar şi nu a avut pe nimeni să o ajute să îşi crească cei opt copii.
Satul Muscel este o localitate izolată, situată la şapte kilometri de comuna Moroieni, Dâmboviţa. Drumul e lung şi anevoios, dar, odată ajuns sus, te împresoară liniştea. Casa Floarei Gurgu e aşezată aşa de sus că se văd şi munţii cei mari peste Coama Muscelului. O casă bătrânească, înconjurată de flori. Este casa bunicii din poveşti peste care anii au trecut şi au lăsat urme ca şi pe chipul femeii, care ne întâmpină pe prispă.
Tanti Floarea are 86 de ani şi este născută în Muscel. A făcut şcoala primară, după care, ca orice copil de la ţară, a învăţat să îşi ajute părinţii. S-a măritat la 20 de ani cu un băiat din sat care era baci la munte. Era mai tot timpul plecat, îl vedea rar şi nu a avut pe nimeni să o ajute să îşi crească cei opt copii. „Numai mamă de copii să nu fii. Am rămas singură, fără pensie. Plecam la fân, urcam pe munte, cu copilul în copaie, după mine, nu aveam cui să-l las. Primeam ajutor patru pâini şi cinci kilograme de mălai pe săptămână de la nea’ Vasile Dumitraşcu. Când nu aveam ce să le pun copiilor pe masă făceam lapte în putinei şi fierbeam cartofi din grădină. Le făceam caş cu cartofi”, îşi aminteşte femeia.
Floarea Gurgu a lucrat de la 12 ani ca ţesătoare. „De mică mi-a plăcut să cos, nu exista lucru pe care să-l văd şi să-mi placă şi să nu-l cos. Ce vedeam cu ochii, coseam. Făceam velniţe, preşuri, desăgi, tot felul. Aveau motive frumoase, coseam pădurile de la noi, cobza, Olteneţu, pârâiaşul ăsta de pe vale de curge pe aici”, povesteşte bătrâna.
Îi e teamă de iarnă
Soţul i-a murit când avea 53 de ani, iar de atunci singurătatea şi neajunsurile au lovit-o în plin. În ultimii 13 ani femeia nu a mai coborât din Muscel nici măcar până în Moroieni. „Drumul e rău de tot şi nu pot să cobor pentru că am hernie. E rău dacă merg în căruţă, e rău şi călare. Am încercat să cobor de două ori şi mi s-a făcut rău, de atunci am renunţat”, explică femeia.
Nici oamenii din sat şi nici copiii ei nu prea mai vin pe la tanti Floarea. Au şi ei copiii lor, grijile lor şi muncesc din zori şi până seara. Iar Floarea Gurgu nu mai poate merge ca odinioară la pomeni sau la copii, o dor picioarele din cauza reumatismului.
Bătrâna stă singură în casa cu curte mică şi flori şi se tratează singură cu ceaiuri. Iarna trecută a alunecat şi şi-a luxat mâna dreaptă. „S-a vindecat şi ea cum a vrut bunul Dumnezeu, cu leacuri băbeşti. Mi-e teamă că vine iarna grea şi n-o să pot să mai crap lemnele de foc. Acum am rămas singură ca ciuful între păsări”, spune tanti Floarea.
Aşteaptă împăcată moartea
Bătrâna este foarte împăcată cu gândul că sfârşitul nu este departe. „De trei-patru ani cred că moartea e pe aici, pe lângă mine. Grădina este neîngrijită, necosită. O aştept să vină, de atâta vreme cât am trăit, mă urăsc şi buruienile astea din curte. Am zestrea de moarte gata, am bufetul plin cu tot ce trebuie”, spune fără teamă tanti Floarea.
Se încarcă comentariile...
