Târgovişte: Joc împotriva discriminării la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Joc împotriva discriminării la Târgovişte
Târgovişte: Joc împotriva discriminării la Târgovişte

Timp de două săptămâni, 27 de tineri italieni au reuşit să şteargă barierele interetnice ajutând copiii români şi romi să se joace şi să înveţe împreună.

Tinerii italieni, cu vârste între 17 şi 21 de ani, sunt voluntari şi fac parte dintr-o organizaţie de cercetaşi catolici originară din Torino, numită „Otoka”, după numele unei localităţi sârbe, unde au activat mai mult timp.

Eduardo are 20 ani, este la universitate şi, întrebat ce l-a făcut să aleagă să îşi petreacă vacanţa departe de casă, a declarat că pentru el acţiunile de voluntariat sunt foarte importante. „Am venit în România, după ce am auzit de problemele sociale de aici şi deoarece cred că putem da o mână de ajutor. Scopul nostru este de a-i face pe copiii români şi romi să înveţe să se joace şi să lucreze împreună”.

Jocurile şi cântecele au luat locul discriminării

Timp de două săptămani voluntarii italieni i-au învăţat pe copiii români jocuri, cântece şi dansuri italiene, au desfăşurat diverse activităţi care au implicat ateliere de lucru manual unde copiii au putut învăţa să confecţioneze obiecte de artizanat. Toate acţiunile s-au desfăşurat sub formă de jocuri iar cuvântul de ordine a fost „echipa”.

Chiara este studentă la Torino şi recunoaşte că la început s-au lovit de reticenţă din partea copiilor. „Cu greu i-am putut convinge la început, erau timizi şi neîncrezători, au venit numai câţiva şi nu prea au vrut să se joace împreună. Când s-a răspândit însă vestea despre cât de bine se pot distra, copiii au venit în număr foarte mare şi jucându-se, au uitat de prejudecăţi. Cel mai uşor ne-a fost cu copiii mici care nu se gândesc la discriminare, vor doar să se joace. Ne-am făcut mulţi prieteni, copiii ne-au învăţat româneşte şi noi i-am învăţat italiana. Ne distrăm foarte bine şi avem ocazia să facem un lucru bun”, a declarat Chiara. Până acum au reuşit să strângă la grupurile de joacă 30 de copii în Târgovişte iar în Răzvad şi Gorgota, peste 50.

image



Copiii sunt foarte încântaţi de această acţiune


Mihai are 12 ani şi ne arată foarte încântat brăţara împletită din aţă alb-albastră pe care a confecţionat-o singur. Vorbeşte fluent italiana şi face oficiile de traducător. „Mă simt foarte bine, mă distrez şi am învăţat lucruri noi. Şi ceilalţi copii au o părere foarte bună despre ce se întâmplă. Demult nu s-au mai simţit atât de bine, când mă fac mare vreau să fiu şi eu cercetaş”, a declarat Mihai, unul din copiii.

Tinerii italieni au venit în România pe propria lor cheltuială

Banii necesari pentru drum şi mâncare au provenit din acţiuni de popularizare a mişcării şi din vânzarea unor obiecte confecţionate chiar de ei. „În Italia, tinerii sunt implicaţi în acţiuni de voluntariat, fie în cadrul „Cercetaşilor”, fie în cadrul altor mişcări şi activează în diferite domenii. Nu ne obligă nimeni să facem ceva, dar ceea ce facem şi locurile prin care trecem ne ajută să înţelegem mai bine oamenii, cultura şi civilizaţia unei ţări. În vara asta am avut ocazia să cunoaştem românii, oameni foarte deschişi şi primitori, foarte calzi. Noi vom merge înapoi în Italia şi vom povesti ceea ce am văzut şi am făcut şi vom încerca să ii facem şi pe cei de acasă să îi înţeleagă”, ne declară Chiara.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite