Târgovişte: Gheorghe Popescu, o viaţă alături de Crucea Roşie

Târgovişte: Gheorghe Popescu, o viaţă alături de Crucea Roşie

Este la şefia Crucii Roşii Dâmboviţa de aproape 20 de ani, a participat la zeci de acţiuni umanitare, nu vrea decât să-şi ajute semenii aflaţi în dificultate şi pune mare preţ pe familie.

Gheorghe Popescu este alături de Crucea Roşie Dâmboviţa de mai bine de 31 de ani şi conduce această organizaţie de 19 ani. Îşi aminteşte că la început, adică în 1978, a fost un simplu membru al Crucii Roşii şi contribuia cu bani, ca mulţi alţi voluntari, pentru campaniile umanitare care aveau loc.

Timp de patru ani, în perioada 2001-2004 a fost director general al Crucii Roşii România şi spune că această experienţă l-a ajutat foarte mult în ceea ce priveşte organizarea de campanii umanitare interne şi internaţionale.

A fost timp de cinci ani şi primar al comunei Tătărani, localitatea sa natală, şi nu a mai candidat pentru alt mandat pentru că a vrut să fie alături de familie, dar nu ştie, dacă peste câţiva ani nu va mai face o altă încercare de acest gen.

„Mă leagă de Tătărani foarte multe lucruri şi mă întâlnesc cu plăcere cu oamenii de acolo. Admir unele lucruri care se fac în mediul rural şi sper ca localitatea să fie la fel de frumoasă ca unele comune”, a precizat Popescu.

Martor la tragedii şi poveşti cutremurătoare

Acesta spune că, de-a lungul anilor, a văzut foarte multe tragedii şi oameni aflaţi în nevoie şi că, de fiecare dată, este impresionat de suferinţa acestora. Ne-a adus aminte că pe foarte mulţi dâmboviţeni criza economică i-a afectat puternic şi că încearcă, alături de echipa sa, să le dea o mână de ajutor. Sunt distribuite alimente, îmbrăcăminte şi sume mici de bani pentru ajutorarea acestora.

“Sunt impresionat de situaţia unor pensionari, a unor copii care sunt privaţi de copilărie din cauza neajunsurilor, de oameni care cer ajutorul cu lacrimi în ochi. Nu pentru toţi viaţa este liniştită şi frumoasă”, spune directorul Crucii Roşii.

Campanii ample pentru inundaţiile din ultimii ani

Nu poate trece peste faptul că în ultimii cinci ani, România a fost lovită de inundaţii puternice şi că mii de oameni au rămas fără ceea ce au agonisit o viaţă. Îşi aminteşte de campaniile umanitare organizate pentru ajutorarea sinistraţilor din Moldova şi de buna colaborare cu celelalte instituţii ale statului. Are în memorie şi mâinile tremurânde ale localnicilor din comuna dâmboviţeană Vârfuri, loviţi şi ei de inundaţii.

„Am adus apă şi pâine localnicilor, care erau disperaţi. Nu pot uita cum le tremurau mâinile oamenilor când primeau ajutoarele”, spune directorul.

Sunt şi oameni loviţi de boală, care caută sprijin pentru tratamente costisitoare, sunt oameni care au nevoie de sprijin imediat după ce au fost loviţi de necazuri mari.  Un astfel de caz a fost în acest an în localitatea Gura Ocniţei, când o familie de tineri a pierdut tot după ce casa pe care au construit-o cu mare greutate a fost distrusă de flăcări.

Gheorghe Popescu spune că nu este uşor să vezi întâmplări dureroase şi că este impresionat de faptul că, atunci când Crucea Roşie face apel către dâmboviţeni pentru anumite campanii, de cele mai multe ori răspund oamenii simpli, cu venituri modeste şi care cer să rămână anonimi.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de legat sunteţi de Crucea Roşie Dâmboviţa?

G.P. Sunt foarte legat de ceea ce fac aici. Chiar dacă am primit oferta de a lucra într-o instituţie centrală am decis să nu plec. Este vorba despre echipa mea, de familia mea şi de sănătatea mea. Nu ascund faptul că am avut două cumpene în această privinţă când am suferit două intervenţii chirurgicale majore pentru hernie de disc şi una pe cord. Nu pot să trec peste faptul că am o relaţie deosebită cu colegii şi prietenii mei.

Reuşiţi să aveţi şi timp liber?

G.P: Am timp liber noaptea, când meditez la ce trebuie să fac ziua. Încerc să-mi fac timp pentru familie, pentru cele două fete gemene, pentru gineri şi pentru cei doi nepoţi ai mei, care strigă în fiecare zi primul cuvânt pe care l-au învăţat „tataie”

Ce îi place?

Îmi place când fac ceva şi se vede. Îmi place relaţia pe care o am cu cei cu care intru în contact zi de zi, să respect şi să fiu respectat, să rezolv problemele repede, să citesc, să văd lucruri frumoase.

Ce nu-i place?

Nu-mi place zgomotul, oamenii care promit şi nu realizează nimic, nu-mi plac cei care sunt leneşi, care mint şi care nu sunt bine pregătiţi.
 
Profil:

Născut: 17 octombrie 1952, comuna Tătărani
Studii: ASE Bucureşti 1988
Familie: căsătorit, două fete gemene şi doi nepoţi