Târgovişte: Curtea Domnească, un muzeu în top 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele luni ale anului, s-au înregistrat peste 57.000 de vizitatori, în condiţiile în care, în cadrul complexului muzeal Curtea Domnească, se efectuează lucrări de reabilitare a zidurilor şi clădirilor. Doi ani la rând, numărul vizitatorilor a depăşit numărul locuitorilor oraşului

Curtea Domnească se află pe locul 10 în clasamentul celor mai vizitate muzee din ţară. Numărul vizitatorilor a depăşit anul trecut 95.000 de persoane. Turiştii vin în număr foarte mare în fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti, chiar dacă în acest moment se efectuează lucrări de restaurare în cadrul complexului naţional muzeal Curtea Domnească. “Am considerat că este mai bine să lăsăm turiştii să vadă obiectivele de la Curtea Domnească, pentru ca edificiul să nu iasă din memoria acestora”, a declarat Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească”.

Foarte mulţi turişti, în special, vara

Pentru promovarea muzeului au fost produse filme pentru operatorii de turism din străinătate, filme produse cu televiziuni din Germania şi Japonia. „De la începutul anului, ne-au vizitat peste 57.000 de turişti şi estimăm ca, până la sfârşitul anului, numărul acestora să depăşească 100.000. În lunile mai-iunie şi septembrie-octombrie, numărul vizitatorilor creşte foarte mult, iar în lunile iulie-august vin foarte mulţi turişti străini în grupuri organizate, din Spania şi Italia în special”, declară Ovidiu Cârstina, directorul complexului. “Sunt oameni care revin în România, turişti care vin prin agenţiile de turism sau care au auzit de la românii plecaţi în străinătate”, mai completează acesta.

image



În zilele cu turişti foarte mulţi, în special grupuri organizate, strada din faţa Curţii Domneşti este blocată de autocare venite din ţară şi din străinătate. Autorităţile locale spun că au în plan măsuri pentru dirijarea traficului în zonă.

“O parcare în faţa complexului nu îşi are rostul, din moment ce la nici 200 de metri de intrare se află o parcare care poate absorbi până la 15 autocare. În plus, spaţiul nu permite amenajarea unei parcări în faţa muzeului. De săptămâna viitoare, în zonă va activa un poliţist comunitar care va dirija autocarele către parcarea din faţa stadionului. Cine nu se va conforma, va plăti amendă”, a declarat Gabriel Boriga, primarul municipiului Târgovişte.

Autorităţile promit un muzeu european

Lucrările de reabilitare au început în mai 2008 şi au ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an. Banii provin din fonduri Phare, Consiliul Local şi cel Judeţean contribuind cu 25% din valoarea lucrărilor.

La momentul finalizării lucrărilor, Curtea Domnească va avea o altă înfăţişare, mult mai aproape de adevărul istoric. În cadrul muzeului vizitatorii vor fi îndrumaţi de tineri studenţi, îmbrăcaţi în costume de epocă. Turiştii vor putea beneficia şi de un ghidaj audio modern, cu traducere în căşti, în mai multe limbi, exact ca în muzeele şi obiectivele istorice din Europa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite