Târgovişte: Mihai Chiţac exersează să devină al doilea Mozart

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte:  Mihai Chiţac exersează să devină al doilea Mozart
Târgovişte: Mihai Chiţac exersează să devină al doilea Mozart

Băiatul a câştigat în această vară premiul întâi la secţiunea sa de vârstă la Concursul Internaţional “Mozart”, din Târgovişte.

Mihai a descoperit vioara în urmă cu un an şi de atunci nu s-a mai despărţit de ea. Simte că aceasta este responsabilitatea lui cea mai mare. Să aibă la îndemână instrumentul care l-a adus, într-un timp aşa de scurt, în posesia premiului I la Concursul Internaţional “W.A. Mozart”, desfăşurat la Târgovişte, în luna iunie.

“Simt că sunt artist când cânt la vioară. Când am câştigat concursul eram foarte bucuros. Am plâns de emoţie. Simţeam că sunt plin de zahăr. Primarul a dat atunci mâna cu mine şi mi-a zis: Măi, flăcăule, ai câştigat tu locul întâi? Am dat noroc cu el şi am fost mândru de reuşita mea”, îi aminteşte îmbujorat Mihai.

Câştigarea concursului i-a adus şi primii bani obţinuţi din eforturi proprii. “Am câştigat două milioane. N-am făcut nicio greşeală şi datorită acestui lucru am luat locul I. Am interpretat “Gavotă de Variaţiuni» de compozitorul G.F. Haendel şi “Cântec de leagăn» de W.A. Mozart”, spune mândru băiatul.

Nu are bani să meargă la concursuri internaţionale

Acesta este singurul concurs la care a participat. În această vară, ar fi trebuit să meargă în Italia, la Concursul Rovere d’Oro, dar a renunţat din cauza lipsei fondurilor. Totuşi, a susţinut deja două recitaluri, unul cu mai multi instrumetişti şi un recital de vioară.

“Când cânt pentru oameni simt o putere, încerc să-mi stăpânesc emoţiile. La primul recital, am avut emoţii foarte mari, îmi tremurau picioarele foarte tare. La al doilea recital nu am mai avut emoţii aşa de mari”, spune artistul.

Mihai ia zilnic lecţii de vioară, indiferent de faptul că este vacanţă, pentru că şi-a propus să ajungă un al doilea Mozart. “Compozitorul meu preferat este Mozart şi aş vrea să ajung ca el”, spune puştiul.

Cântă şi din voce

El consideră că cea mai mare “năzdrăvănie” pe care a făcut-o a fost să rupă căluşul de la vioară. “Din greşeală, într-o zi, pe la ora 3.00, exersam la vioară în sufragerie. M-am dus la mama să primesc felicitări că am cântat corect. Ca un căscat, am scăpat vioara şi s-a rupt căluşul. Mama nu m-a certat, dar tata era turbo. Tata s-a dus la un violonist de la Operă, a traversat oraşul şi acest domn l-a reparat în aceeaşi seară pentru că a doua zi aveam repetiţii la vioară”, ne-a povestit băiatul.

În fiecare sâmbătă, Mihai merge la repetiţii la “Corul Îngeraşilor” şi la cateheză, la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi. “La cor, cânt cântecele bisericeşti, iar la cateheză ne povesteşte din biblie lecturile care urmează duminica la slujbă. În rest, ne jucăm”, spune Mihai.

În timpul liber, urmăreşte cu interes fotbal şi se joacă la Playstation 2.

Ce-i place?

“Îmi place să joc fotbal şi Formula 1 pe Playstation. Mănânc cu mare plăcere tiramisu ca în Italia. Îmi plac pastele cu sos. Aş mânca continuu paste cu pui, dar îmi place şi brânza gorgonzolla cu mozarella. De asemenea, îmi place limonada. Mama a început să ştie să facă limonadă”, spune Mihai.

Ce nu-i place?

“Nu-mi plac matematica şi cititul, deşi citesc foarte bine. De altfel, la sfârşit de an şcolar am fost desemnat cel mai bun recitator. Nu-mi place când doamna ne dă dictare pentru că e obositor şi trebuie să mă gândesc la tot”, recunoaşte băiatul.

Ce-ţi doreşti să devii când te faci mare?
M.C.: Aş vrea să devin violinist. Doamna profesoară Nina Munteanu mă cheamă zilnic. Este din Republica Moldova şi a zis că vrea să mă înveţe să ţin arcuşul ca marii artişti de la Moscova. Mi-a promis că mă va duce în Austria, la casa lui Mozart, dacă fac tot ce ma învaţă dânsa. Mi-aş mai dori să devin actor, dar şi fotbalist. Echipa mea preferată este Juventus Torino. Am până şi etichetele la cărţi şi căni cu Iuventus.

Ce jucării îţi plac?
M.C.: Îmi plac toate jucăriile cu echipa mea preferată, Juve. Am foarte multe maşinuţe, iar preferatele mele sunt maşinile Ferrari. A una din Italia, cu telecomandă. Aceasta este preferata mea.

Profil:

Născut: 19 iunie 2001, Târgovişte
Familie: Are o surioară de doi ani
Studii: Este în clasa a II-a la Colegiul Naţional de Arte “Octav Băncilă” din Iaşi
Hobby: fotbal şi vioara

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite