PORTRET Constantin Negoescu - Sculpturile sale au ajuns până în Indonezia

Târgovişteanul ciopleşte lemnul de când avea 14 ani. De-a lungul timpului, şi-a arătat talentul şi în pictură şi creaţie poetică.

„Cu harul te naşti! E dat de Dumnezeu. În viaţă ai doar posibilitatea să te perfecţionezi, să te adaptezi, să-ţi creezi un stil”, crede Constantin Negoescu. A pus mâna pe pensulă, pe uneltele de sculptură fără să fie împins de la spate de cineva. A simţit că trebuie să facă acest lucru.

„De mic mi-a plăcut tot ceea ce este frumos. Am apreciat armonia formelor, a culorilor. Prima dată am schiţat portretul unui străbunic, un om deosebit. A rămas ca o icoană pentru mine”, mărturiseşte sculptorul. Constantin Negoescu ne-a arătat un bust lucrat în lemn. Era o reprezentare a străbunicului său, Mihai Săvoiu, căzut prizonier în Primul Război Mondial. Lucrarea a fost realizată după o fotografie care datează din 1916. 

Mai întâi a fost pictura...

Când avea 14 ani, Constantin Negoescu picta. Mai târziu, s-a dedicat sculpturii. „Când am descoperit lemnul, a fost ceva fascinant pentru mine. Lemnul este ca o fiinţă vie. Un copac se naşte, trece prin viaţă, suferă, se bucură, se usucă şi moare. Exact ca şi omul”, spune Constantin Negoescu.

Artistul este convins că arborii au suflet, au simţăminte. „Încercaţi vara să îmbrăţişaţi un nuc, să-l ţineţi strâns. Îi veţi simţi vibraţia”, afirmă sculptorul.

Primele sale creaţii au fost inspirate de natură, modelate de aceasta, după care mâna artistului le-a cizelat, le-a dat identitate. „Mergeam prin pădure. Priveam cu atenţie ramurile care aveau o anumită formă. Îmi imaginam imediat în ce ar putea să se transforme. Le luam, le ciopleam, le lăcuiam şi ieşea o adevărată operă de artă”, îşi aminteşte Constantin Negoescu.

Târgovişteanul regretă că nu a putut să urmeze o şcoală de specialitate. Ar fi putut învăţa multe din tainele artelor. „Mama se interesase, săraca. Era o fire mai sensibilă, scria poezii. Era şi ea atrasă de frumos. Găsise o şcoală de sculptură pe la Craiova, dar nu a vrut tata. El o ţinea pe a lui, că trebuie să ai o meserie pe care să te bazezi”, povesteşte Constantin Negoescu.

Vrea să-i înveţe pe copii sculptura

Fire modestă, artistul nu s-a gândit la o expoziţie, deşi are lucrări apreciate, care împodobesc acum saloane din Spania, Italia, ba chiar şi în Indonezia. La început, s-a despărţit greu de ele. Simţea că parcă se rupe ceva în el. Acum, s-a schimbat. Îl bucură faptul că opera sa place oamenilor şi este pusă la loc de cinste.

Constantin Negoescu îşi doreşte să construiască în satul natal al soţiei – Ciorani, Prahova – o troiţă. Tot acolo se va retrage după pensionare. Are de gând să-i propună primarului să organizeze la Casa de Cultură un curs de sculptură. I-ar plăcea să-i iniţieze pe copii în tainele acestei arte deosebite.

Constantin Negoescu scrie şi poezie. „Viaţa mă inspiră să pun pe hârtie versuri. Poezia cu tematică socială o scrii foarte repede, dacă ai puţin talent. Am adunat câteva zeci, dar momentan nu am bani să le public”, spune artistul.

Întrebări şi răspunsuri:

Dacă vă cere cineva să lucraţi o anume sculptură, reuşiţi să o faceţi repede?
Sincer, este cam dificil. Un artist adevărat nu poate lucra la comandă. Ideea de a lucra la cererea cuiva inhibă actul creativ. Parcă nu pot să duc la capăt lucrarea.

Nu v-aţi gândit să sculptaţi şi în piatră?
Am încercat, dar nu mă atrage. E rece. Există ceva care mă îndepărtează. Nu simt niciun pic de viaţă în acest material. Mai repede aş modela lutul.

Ce îi place:

„Îmi place tot ceea ce este frumos, începând cu omul care are suflet frumos. Îmi place să merg la ţară, să mă rup de agitaţia oraşului. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în 1920. Lumea de acum este urâtă. Este rău creeată”, spune artistul.

Ce nu îi place:

„Mă intrigă faptul că sunt mulţi neaveniţi care dau sfaturi, care se cred deştepţi. Nu îmi place societatea în care trăiesc. Nu îmi place să lucrez la comandă. Nu mă atrage sculptura în piatră”, afirmă Constantin Negoescu.

Profil:

Născut: 16 ianuarie 1953, Gura Ocniţei
Studii: Şcoala de Arte şi Meserii Moreni
Familie: Căsătorit, patru copii