Penitenciarul de VIP-uri de la Găeşti va intra în reabilitare. Cum arată acum puşcăria de lux la care mulţi deţinuţi râvnesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Găeşti pot ajunge teoretic doar condamnaţii din judeţul Dâmboviţa sau cei care mai au de ispăşit pedepse sub un an şi cer transferul aici. FOTO George Enache
La Găeşti pot ajunge teoretic doar condamnaţii din judeţul Dâmboviţa sau cei care mai au de ispăşit pedepse sub un an şi cer transferul aici. FOTO George Enache

Ministerul Justiţiei a anunţat că în acest moment există în curs de execuţie 22 de investiţii realizate în diverse penitenciare din ţară. Printre acestea se află şi Penitenciarul de VIP-uri de la Găeşti, acolo unde au fost încarceraţi de-a lungul timpului Ioan Niculae, Victor Babiuc şi multe alte persoane publice.

Ministerul Justiţiei anunţă că există 22 de asemenea obiective care se află în curs de execuţie, zece dintre aceastea având programată finalizarea lucrărilor în cursul acestui an, iar patru fiind deja finalizate şi urmând să fie făcută recepţia lucrărilor în 2018.

În proces de peste 80 la sută se află lucrările de la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, Centrul de Detenţie Brăila Tichileşti, Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Gherla. 

image


FOTO click.ro

De asemenea, în acest an vor mai fi încheiate investiţiile de la Penitenciarul Târgu Jiu, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Găeşti, Penitenciarul Spital Târgu Ocna, ŞNAP Târgu Ocna. Pentru celelalte opt investiţii aflate în curs de execuţie termenul pentru finalizarea lucrărilor este cuprins între 2019 şi 2021.

Ministerul Justiţiei a precizat că lista prezentată cuprinde obiectivele şi lucrările finanţate de la bugetul de stat precum şi prin Mecanismul Financiar Norvegian – fonduri externe nerambursabile. 

image

FOTO click.ro

Cum arată puşcăria de lux de la Găeşti

La Penitenciarul Găeşti gratiile au fost înlocuite cu geamuri mari, larg deschise, iar celulele sunt nişte camere cu două sau mai multe paturi suprapuse, care au baie proprie, cu toaleta separată de duş, apă caldă la orice oră, plasme, odorizante, aşternuturi curate.

De asemenea, spaţiul din celule este peste normele Curţii Europene, există grupuri sanitare curate, apă proaspătă în curte etc. Puşcăria a fost amenajată în locul unor clădiri care aparţineau unui centru de reeducare al tinerilor. A fost transformat în închisoare în 2002.

image

 

Puşcăria poate găzdui în jur de 600 de deţinuţi, însă doar viaţa celor de E.1 este una de lux, aici a fost cazat de altfel şi Ioan Niculae. De altfel, în jargonul condamnaţilor de la Găeşti, reiese că traiul la E.1 este considerat unul de Clasa I. Restul, din corpurile E.2 şi E.3, au condiţii decente.

La Găeşti pot ajunge teoretic doar condamnaţii din judeţul Dâmboviţa sau cei care mai au de ispăşit pedepse sub un an şi cer transferul aici.

image
Victor Babiuc
Victor Babiuc
Victor Babiuc
Victor Babiuc
Victor Babiuc
Victor Babiuc


 

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite