UPDATE O tânără în vârstă de 19 ani, angajată la Cabana Omu, dată dispărută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată a Cabanei Omu, din Munţii Bucegi, în vârstă de 19 ani, este căutată de mai bine de 24 de ore de către salvamontiştii şi jandarmi montani din judeţele Prahova şi Dâmboviţa. Tânăra a dispărut luni seara.

image

UPDATE: În urmă cu puţin timp, poliţiştii dâmboviţeni au anunţat că au gasit-o pe angajata de la Cabana Omu, care dispăruse de luni seara. Aceasta a fost găsită în trafic, în judeţul Dâmboviţa.

Maria Neacşu, în vârstă de 19 ani, din comuna Fulga, a spus că duce gunoiul menajer la un tomberon din apropierea cabanei şi nu s-a mai întors. 

"Echipele de căutare au fost pe la toate stânele din zonă în speranţă că vor da de ea. A plecat luni seară de la cabană după ce s-a certat cu cineva de acolo", ne-a spus Doru Diaconescu, şeful Salvamont Dâmboviţa.

Jandarmii şi salvamontiştii au fost anunţaţi despre dispariţia tinerei, de colegii acesteia. Operaţiunea de căutare a fost îngreunată de condiţiile meteorologice, întrucât pe munte a fost ceaţă, iar vizibilitatea - redusă. 

Potrivit echipajelor de căutare, în momentul dispariţiei, Maria purta un hanorac negru cu glugă, cu desenul unui cap de iepure în zona pieptului, pantaloni tip trening de culoare gri şi sandale. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite