Modificări aduse legii privind protecţia cetăţenilor care lucrează în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere, precizează directorul ITM, Marius Lixandru (FOTO)
Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere, precizează directorul ITM, Marius Lixandru (FOTO)

Având în vedere modificarea şi completarea prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor care lucrează în străinătate, prin Legea nr.232/2017, ITM Dâmboviţa lansează un „avertisment privind munca în străinătate” persoanelor interesate, în privinţa turor elementelor pe care trebuie să le conţină documentele de angajare.

Astfel, activitatea de plasare a forţei de muncă în străinătate, o poate desfăşura un agent de plasare a forţei de muncă, persoană juridică.

Potriit ITM, acesta are în principal următoarele obligaţii:

- să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul; - să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite intr-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislaţiei statului respectiv, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă; - să încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere; - să efectueze activităţile de mediere şi plasare în mod gratuit.

CONTRACTUL DE MEDIERE 

Este un contract de natură civilă care se încheie de către agent cu cetăţeanul român. Acest contract de mediere trebuie să conţină: denumirea angajatorului din străinătate/ţara pentru care se face medierea în vederea angajării, adresă, număr de telefon/fax; descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă, durata contractului de muncă, salarizare, condiţiile de transport, de locuit.

"Începând cu data de 05.03.2018 AGENTUL DE PLASARE nu mai are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe. Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română. Paşii pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă sunt următorii: verificarea dacă agenţiile care oferă locuri de muncă în străinătate sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă; verificarea cu atenţie a ofertei locului de muncă; verificarea adresei şi a existenţei angajatorului străin pentru care s-a optat; citirea cu atenţie a clauzelor contractului de mediere; să nu se accepte cu uşurinţă ofertele de muncă prin intermediul anunţurilor on-line. Se poate solicita un loc de muncă în străinătate şi Agenţiei de şomaj, prin Reţeaua EURES", arată ITM Dâmboviţa.

ATENŢIONĂRI

Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere. Cei care doresc să muncească în străinătate, nu ar trebui să accepte achitarea unor sume de bani cu titlu de garanţii, întocmire curriculum vitae, traducere documente, procesare acte sau consultanţă. 

"Plata către agentul de plasare a unor sume de bani, reprezintă un risc pentru persoana aflată în căutarea unui loc de muncă. Să nu se accepte plecarea la muncă în străinătate fără un contract de muncă sau forme legale de angajare acceptate în ţara de destinaţie. Soluţionarea unor conflicte de muncă pentru nerespectarea contractului de muncă de către angajatorul străin, este de competenţa instituţiilor statului respectiv. Pentru informaţii suplimentare se poate solicita sprijinul Ambasadei României din ţara respectivă, care poate îndruma cu privire la demersurile legale care se pot urma", spune directorul ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite