Jandarmii şi voluntarii Crucii Roşii intervin în zonele afectate de inundaţii din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grindina Petresti

Voluntarii Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa au acţionat, ieri, în comuna Petreşti, sat Puntea de Greci, pentru a-i sprijini pe localnicii afectaţi de precipitaţii. Aceştia s-au deplasat la fiecare familie afectată şi au distribuit astfel peste 700 de sticle de apă plată.

Astăzi, un nou transport cu alte 800 de sticle de apă va pleca spre comuna Petreşti. 

Potrivit unui comunicat al Crucii Roşii Dâmboviţa, reprezentanţii Filialei sunt în continuare în stare de alertă, putând transporta, la nevoie, apă plată în zonele unde pânza freatică este afectată. 

De asemenea, la nivelul Filialei există un stoc de pături si paturi, iar în caz de necesitate, se pot achiziţiona alimente neperisabile.

Şi jandarmii intervin în zonele afectate de precipitaţii! Astfel, în urma solicitării venite de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Petreşti, aceştia vor executa un transport de apă potabilă cu o autocisternă.

În continuare, în zonele afectate, se fac evaluări ale situaţiei gospodăriilor inundate, urmând ca, acolo unde este cazul, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa să intervină pentru evacuarea apei din gospodării.

Judeţul Dâmboviţa a fost crunt lovit de inundaţiile produse în ultimele 24 de ore. Pompierii au acţionat fără încetare pentru salvarea oamenilor şi animalelor din calea apelor, dar şi pentru scoaterea apei din gospodăriile şi casele celor loviţi de viituri.

Cea mai afectată comună a fost Petreşti, unde peste 100 de gospodării au fost inundate şi trei persoane salvate în ultima clipă din calea viiturii venite de pe Neajlov. Pentru că apa cu mâl a colmatat şi multe fântâni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prefectul judeţului, a hotărât ca timp de două zile să se asigure transport de apă potabilă oamenilor afectaţi de inundaţiile din satul Puntea de Greci - comuna Petreşti. 

Transportul şi distribuţia apei potabile se asigură cu o autocisternă şi cadre de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

De asemenea, Crucea Roşie Dâmboviţa a distribuit peste 700 de sticle cu apă plată îmbuteliată.

Probleme au mai fost în crângurile, Morteni şi Corbii Mari.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite