Gheorghe Mirică, la 70 de ani a urcat pe Vf.Moldoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este ghid de turism de 47 de ani şi timp de şapte ani a fost membru Salvamont Dâmboviţa. În urma unei acţiuni în care a salvat zece oameni şi-a pierdut toate degetele de la picioare.

A descoperit muntele când lucra ca asistent medical la Sanepid. „Era un doctor, Rusu îl chema, care mă lua pe munte cu el, mergeam la cabane şi încet încet am prins drag de munte. Am colindat foarte mult pe Valea Ialomiţei, mergeam pe jos, cu rucsacul în spate. M-am născut într-o zonă cu dealuri, îmi plăcea foarte mult natura”, povesteşte nea Mirică.

În 1962 a făcut şcoala de ghizi după care a profesat la OJT Dâmboviţa ca ghid turistic. A organizat numeroase excursii cu trenul, autocarul sau vaporul, multe dintre locurile în care a fost cu grupurile de turişti fiindu-i cunoscute şi cu ochii închişi.

Salvamontist timp de 7 ani

După ce a ieşit la pensie a intrat în serviciul Salvamont Dâmboviţa ca asistent medical. „Era la salvamont doctorul Botez care a plecat în Statele Unite ale Americii. Doru Diaconescu mi-a spus de acest post şi atunci mi-am depus dosarul pentru a ocupa postul. Se întâmpla în 1997, la doi ani după ce ieşisem la pensie”, îşi aminteşte nea Mirică. A lucrat în cadrul Salvamont timp de şapte ani, până în 2004, timp în care a salvat numeroase vieţi.

A salvat zece vieţi pentru care şi-a pierdut degetele de la picioare

În 1998 în urma unei acţiuni de salvare şi-a pierdut toate degetele de la picioare. Un grup de zece turişti pierduseră traseul şi nea Mirică a început căutarea acestora, a durat aproape o zi până i-a găsit. La sfârşitul acţiunii a venit rândul lui să fie salvat. „Am făcut mult ture atunci, eram pe ski-uri dar m-am udat foarte tare, nu erau bocancii de acum. Ţin minte că am intrat în bucătărie la Nache Doru la Bolboci şi cînd mi-am scos bocancii din picioare au ieşit cu ciorapi cu tot. Aveam tălpile precum carnea congelată”, îşi aminteşte nea Mirică. „Au venit să mă ia cu achia să mă ducă jos dar când m-au văzut au chemat un elicopter al Ministerului de Interne cu care m-au dus direct la spital la Bucureşti”, povesteşte salvamontistul.

După o spitalizare de 43 de zile, medicii au reuşit să-i salveze picioarele însă au fost nevoiţi să îi amputeze toate cele zece degete de la picioare. Acest lucru nu l-a împiedicat însă să meargă din nou pe munte. „Au venit la mine doi prieteni, m-au văzut galben la faţă şi mi-au zis să urc înapoi în munte că am treabă acolo. Şi am continuat cu Salvamontul până în 2004 când am ieşit a doua oară la pensie”, zâmbeşte nea Mirică.

A serbat cei 70 de ani pe Vârful Moldoveanu

A vrut în mod deosebit ca la vârsta de 70 de ani să urce din nou pe cel mai înalt vârf din ţară. Făcuse acelaşi lucru şi cu zece ani în urmă. Cu un rucsac greu în spate, nea Mirică a urcat alături de câţiva prieteni. „Ei au luat-o puţin înainte pe urcuşul spre Fereastra Mare a Sâmbetei, eu am mers mai încet dar am zis că nu mă întorc, am plecat pe un drum merg până la capăt. Mergeam în ritmul meu, aşa cum ştiam eu. Am înnoptat la refugiul Viştea Mare după care a doua zi dimineaţa am urcat pe Vârful Moldoveanu, unde am deschis sticlele de şampanie să aniversăm cum trebuie”, povesteşte nea Mirică.

Profil:
Născut: 7 octombrie 1936, Văleni, judeţul Dâmboviţa
Studii: Şcoala tehnico-sanitară, Timişoara
Profesie: asistent medical
Familie: o fiică, Dorela

Ce-i place:
„Muntele, mi-au plăcut mereu plimbările în natură, cel mai mult îmi place iarna. Îmi plac pisicile şi câinii. Îmi mai place şi să gătesc.”

Ce nu-i place:
„Am respins toată viaţa mea lucrurile negative, mizeria de orice fel, când se strângea prea mult tutun într-un loc plecam.”

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Ce munţi v-au impresionat cel mai mult?

„Apusenii. Sunt nişte munţi în care nu oboseşti niciodată, au o variaţie de forme de relief incredibilă. Mergi pe lângă pârâu, acum intră în pământ şi mai târziu apare din nou. Sunt nişte monumente fantastice acolo, Cetăţile Ponorului, gheţarul de la Scărişoara. Am întâlnit odată nişte femei care cărau apa cu spatele, urcau în munte să ia apă pentru gospodărie. Nu pot să uit nişte copii pe care i-am întâlnit între Stâna de Vale şi Padiş şi care îmi cereau bomboane, ei nu aveau astfel de dulciuri. Şi acum regret că nu am avut să le dau.”

Mai ieşiţi la munte?
„Nu am mai ieşit, am avut ceva probleme, în urmă cu doi ani am suferit un accident vascular cerebral, nu mai pot, nu mai pot să car rucsacul. Mi-am revenit destul de bine, poate şi pentru că toată viaţa am fost pe munte şi am făcut mişcare. Dar nu mai pot urca, mă plimb pe aici prin faţa blocului.”

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite