EXCLUSIV Cum a cheltuit Bruno Icobeţ cei 120.000 de euro de la „Românii au talent”: a luat o maşină ultramodernă pentru câini şi încă un campion patruped

Cel care a vrut să promoveze sportul canin la televizor şi a câştigat „din întâmplare”, în 2013, concursul „Românii au talent”, Bruno Icobeţ, a dezvăluit în exclusivitate pentru „Adevărul” că a mai cooptat în trupa sa de căţei talentaţi, încă un membru. Se numeşte Indy şi este mai talentată decât toţi, mărturiseşte târgovişteanul.

Trupa lui Bruno Icobeţ, ajunsă celebră după câştigarea concursului de la ProTv, formată din trei minunate exemplare din rasa Border Collie, Blue, Ozzy şi J. s-a mărit cu încă un membru din aceeaşi rasă. Se numeşte Indy şi are un an şi două luni.

„De curând am adus o fetiţă după care am alergat prin Cehia şi Finlanda. E mai mică de înălţime, dar mi-a plăcut foarte mult. Este nebună, balistică pot să spun. Nu îi stă nimeni în cale. Fiind mai mică şi ca dimensiuni şi ca greutate pot să fac anumite lucruri cu care cu cei mari nu pot să fac. Răspunde foarte bine şi am inclus-o în trupă. O să îi depăşească pe toţi. Am luat-o la şase luni şi mi-a plăcut foarte mult. Acum are un an şi două luni. N-am apucat să lucrez prea mult cu ea. O las să mai crească. Sunt fragili cât sunt tineri. O antrenez pe sol. După doi ani, când articulaţiile se întăresc, pot să lucrez cu ea orice”, ne-a spus Bruno Icobeţ, câştigătorul sezonului al treilea de la „Românii au talent”.

Promovează peste tot în ţară „Disc Doggingul”

Disc Doggingul, aşa cum se numeşte sportul pe care îl practică Bruno Icobeţ, este o comuniune între om şi câine. Câinii nu sunt dresaţi, ci educaţi să comunice cu stăpânul său, pentru a ştii când şi unde să sară pentru prinderea discului. De aceea, un rol important îl are pregătirea fizică atât a  stăpânului cât şi a câinilor.

“La noi în ţară promovarea acestui sport am făcut-o eu, după ce am făcut mai multe demonstraţii în Cluj. Clujul este foarte deschis sau cel puţin, anumiţi oameni din Cluj sunt foarte deschişi la sporturi canine. Tot la Cluj, după ce am terminat cu concursul (nr. Românii au talent) am avut două seminarii pe care le-am susţinut eu, iar anul trecut în octombrie am avut trei invitaţi din afară. Sportul nu implică foarte multă cheltuială. Implică să ai patru-cinci discuri, implică o activitate fizică şi mai ales psihică pe partea umană şi se pare că foarte mulţi evită lucrul acesta”, crede târgovişteanul. 

Premiul de 120.000 de euro câştigat i-a permis să le facă viaţa mai frumoasă şi mai „relaxată” patrupedelor, mai ales atunci când vine vorba de deplasări lungi şi istovitoare.

„Partea financiară mi-a permis să fac foarte multe, pentru că sunt costisitoare deplasările în străinătate cu câinii. Mi-a permis să le iau o maşină numai a lor, cu geamuri ionizate, cu aer condiţionat şi în spate, cu deschiderea geamurilor în spate. Nu poţi să te deplasezi pe distanţe lungi cu un autoturism obişnuit. Trebuie să fie într-un fel echipat să asigure un minim  de confort. Eu am un Golf Variant, dar până pregăteam maşina, până puneam perdeluţe, era greu. Câinii au nevoie de confort mărit pentru că nu poţi să opreşti pe autostradă din 50 în 50 de kilometri să aeriseşti”

„Nu stau să mă gândesc. Ştiu doar că trebuie să fac următorul lucru şi îl fac”

“În sportul ăsta, foarte important este ca eu să fiu antrenat foarte bine, în primul rând. Asta este diferenţa în Disc Dogging şi alte sporturi unde îi spui câinelui <du-te> şi el se duce, să atace pe cineva, sau să sară peste un obstacol. Eu trebuie să am antrenamentul necesar şi puterea psihică să pot să plasez acel disc la un anumit moment, într-un anumit punct şi el trebuie să îl prindă, pentru că dacă nu fac asta, s-a terminat cu antrenamentul. Câinele nu mai înţelege nimic. Este o legătură spaţiu-timp, corelată cu viteza câinelui şi cu atleticismul lui. Eu fac antrenamente suplimentare singur şi apoi cu câinii. Eu trebuie să mă pregătesc foarte bine, să am mâna pregătită. Trebuie să existe o memorie a muşchilor, iar mişcarea trebuie făcută aproape instinctiv. Nu stau să o gândesc pentru că nu am timp. Ştiu doar că trebuie să fac următorul lucru şi îl fac”, mărturiseşte Bruno Icobeţ. 

Deconectare totală atunci când ajunge acasă la “copiii săi”

Bruno Icobeţ s-a născut în Târgovişte, pe 10 decembrie 1962, tatăl său fiind tehnician la o întreprindere socialistă, iar mama sa vânzătoare la alimentară. Bruno a studiat în oraşul natal şi a avut „o copilărie normală, pentru un copil din vremea ceauşistă, cu alergături cu copii pe coclauri, căţărări în copaci, lapte gros şi căderi în bazinul cu apă în timp de iarnă”, după cum îşi aminteşte chiar el. Acum lucrează la Petrom în domeniul IT, fiind totodată şi trainer pe parte de aplicaţii specifice, dar şi pe bază de IT general.

“Las deoparte toate problemele de zi cu zi şi ies cu ei afară şi mă deconectez. Nu pot să spun că mi s-a schimabt viaţa după acel concurs. Lucrez tot în domeniul IT, pentru că Disc Doggingul este e o pasiune şi o fac în timpul liber. Concursul a fost norocul meu, dar în rest, nu mi-a schimbat  viaţa foarte mult”, spune Icobeţ.

Mărturiseşte că s-a apucat de acest sport în urmă cu 10 ani, după ce a văzut pe Youtube mai multe filmuleţe cu Ron Watson. 

“Am început cu Blue, care este cel mai mare. Are 6 ani şi patru luni. Ştiam pentru ce îl iau de la bun început. L-am văzut pe Ron Watson pe Youtube acum 10 ani, pentru că atunci am avut acces la internet şi am văzut şi noi ce se întâmplă pe afară. Să găseşti un câine care este capabil să îţi acorde încrederea lui totală este ceva nemaipomenit, pentru că riscurile la care sunt supuşi, sunt foarte mari. Salturile pe care le fac sunt foarte mari, undeva la doi metri deasupra ta şi riscul de accidentare este foarte mare. Aici vorbesc de partea de freestyle”, explică Bruno.

Greu de găsit loc pentru antrenamente

Bruno Icobeţ şi minunatele sale patrupede se antrenează, mai nou, pe stadionul Petrolul din Târgovişte, acolo unde au spaţiu suficient şi nu sunt deranjaţi de curioşi.

“Pe stradă nu mă deranjează când mă opreşte lumea şi vrea să facă fotografii, dar la antrenamente, da. Gândiţi-vă cum ar ca un sportiv, în momentul în care aleargă pe pistă, e pe ultima sută de metri şi trage tare să îşi bată recordul, să îl oprească cineva pentru un autograf. Efectiv intrau oameni pe locul în care mă antrenam şi exista pericolul să îmi accidenteze câinii sau să se accidenteze pe ei. Câinii se uită doar după disc, să vadă unde se duce. Veneau să mă întrebe dacă eu fac dresaj şi le-am spus  că eu nu sunt dresor. De fiecare dată când se întâplă aşa, plec, îmi găsesc altă zonă de antrenament. Oricine poate să facă asta, important e să facă ce vrea”, mai spune el.

Bruno crede că Primăria Târgovişte ar fi putut profita de pe urma lui şi să construiască un spaţiu special pentru antrenament canin.

“Mi se pare ciudat că cei din conducerea Primăriei Târgovişte nu au profitat de faptul că sunt de aici şi că pot să atrag pe cei care vor să practice un sport, să îi atragem din zona de parc şi să îi ducem la antrenamente. În Târgovişte nu există un spaţiu special amenajat pentru câini şi cred că ar fi venit mulţi. Asta e”, se resemnează Icobeţ.