Este acasă. Elena Badea s-a întors din China cu speranţa în Dumnezeu

Tânăra, care în urmă cu cinci ani şi-a pierdut vederea, din cauza unei tunori, a urmat un tratament cu celule stem în ţara orezului. Tratamentul a durat o lună şi jumătate iar acum Elena este nevoită să aşteapte alte şase luni pentru ca implantul cu celule stem să îşi facă efectul.

S-a întors din China mai vioaie ca oricând şi cu speranţa în divinitate că va putea vedea din nou lumea pe care a lăsat-o, fără voia ei, în urmă cu cinci ani, în beznă. Elena Badea, târgovişteanca de 26 de ani care a rămas fără vedere din cauza unei tumori aşteaptă răbdătoare, ca cele şase luni de incubaţie a celulelor stem, să treacă şi să poată vedea din nou lumina soarelui. „Tratamentul s-a întins pe durata a 45 de zile. Am făcut zeci de analize până să mi se facă acest implant. Oricum, dacă nu se va vedea nicio schimbare după astea şase luni, nu mă voi mai duce în China pentru că nu are rost. Ar fi nişte bani investiţi chiar aiurea. Până atunci nu trebuie să-mi pierd speranţa. Ceva, ceva trebuie să se vadă, trebuie să apară o schimbare. Aşa spune toată lumea. Speranţa e numai în Dumnezeu, el e singurul care îmi mai poate readuce vederea că altcineva nu mai poate”, a declarat pentru Adevărul de Seară, Elena Badea.

Are nervul optic atrofiat

În urma unor analize amănunţite efectuate la Institutul Beyke, din China, medicii de acolo i-au spus tinerei că are nervul optic foarte atrofiat şi că numai o minune o mai poate salva. „Până acum nu au avut niciun efect celulele stem. Trebuie să treacă cel puţin şase luni pentru a se vedea primele rezultate. Am făcut şase împlanturi lombare. Unele din ele au fost dureroase iar pe celelalte, pe care le-am făcut intravenos, nici nu le-am simţit. După ce mi-au făcut analizele de la A la Z, mi-au spus că nervul meu optic este foarte atrofiat şi de aceea există pericolul ca celulele să nu-şi facă efectul. Până una alta îmi continui recuperarea prin acupunctură pentru nervul optic şi urmez şi un tratament homeopatic”, spune tânăra.

A rămas plăcut impresionată de condiţiile din China

Chiar dacă a stat departe de casă o lună şi jumătate Elena nu s-a simţit stingheră. A avut alături medici şi asistenţi de nota zece. „A fost bine la clinica de acolo din China, a fost frumos. Medicii s-au purtat exemplar cu mine. Toată lumea de acolo a comunicat bine cu mine. Erau numai chinezi, nu erau şi medici români şi ne înţelegeam în engleză. Chinezii sunt foarte educaţi şi calmi şi mai ales, sunt atenţi cu mediul înconjurător, nu aruncă gunoaie pe jos”, adaugă Elena.

Pentru implantul cu celule stem din China a fost nevoie de 31.000 de dolari. Pentru că nu avea posibilităţi, în ajutorul fetei au venit şi motocicliştii din clubul Valah, tineri care au demarat o campanie pentru strângere de fonduri. Au reuşit să mobilizeze şi alţi pasionaţi ai sportului extrem din Timişoara, Braşov şi Bucureşti, cu toţii luptând pentru aceeaşi cauză nobilă. Au confecţionat şi vândut zeci de motociclete lucrate în miniatură de mâinile lor.

Elena a avut o copilărie fericită, normală, ca a oricărui copil. La 20 de ani însă, a început să aibă dureri groaznice de cap, în fiecare zi şi tulburări de vedere periodice. A mers la un medic neurolog din Târgovişte care i-a spus că are o migrenă şi nimic mai mult. I s-a spus să urmeze un tratament pentru durerile de cap şi că problema va fi rezolvată în cel mai scurt timp. Numai că nu a fost aşa. Durerile erau din ce în ce mai insuportabile şi din ce în ce mai dese. Pentru tulburările de vedere a consultat numeroşi medici oftalmologi care i-au spus că totul este în regulă. Totul a durat aproape 12 luni, timp în care a plecat şi în Spania pentru a-şi ajuta familia financiar. Într-o dimineaţă însă, lumina din ochii ei a dispărut. „În ianuarie 2005, m-am trezit într-o dimineaţă cu vederea înceţoşată, dar de data aceasta ceaţa din ochi nu a mai trecut ci s-a agravat pe zi ce trecea. Am ajuns la spital de urgenţă unde după o săptămână, am fost operată. În toată perioada aceea, vederea mi se slăbise şi mai mult, iar după operaţie mai zăream doar umbre. După un timp, nu am mai văzut nici măcar atât, m-am scufundat într-o beznă permanentă, o noapte fără sfârşit.”, îşi aduce aminte Elena.