Două echipe din Dâmboviţa ar putea dispărea din Liga 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Dâmboviţa ar putea rămâne fără două echipe dintr-un total de trei în următorul campionat al Ligii 3. Dacă soarta clubului Urban Titu este deja hotărâtă, fiind retrogradată matematic, situaţia de la FC Aninoasa este una de incertitudine, însă nu financiară, deoarece la acest capitol stă foarte bine.

A treia reprezentantă, Flacăra Moreni, are un parcurs excepţional în acest prim sezon după promovare, în acest moment aflându-se pe locul 2 în Seria a 3-a, potrivit liga2.prosport.ro

Cu rezultate slabe înregistrate în 2017, în cele 13 partide din retur obţinând 4 victorii, 3 egaluri şi 6 înfrângeri, pe teren propriu acumulând o victorie, două egaluri şi patru înfrângeri, FC Aninoasa s-a scufundat în clasamentul Seriei a 3-a şi a ajuns pe locul 12 din 15, prima poziţie care e deasupra locurilor retrogradabile.

În ultimul joc, cel de pe teren propriu cu CS U II Craiova, echipa antrenată de Cristian Bălaşa a condus de două ori prin golurile lui Maican (6) şi Calofir (34), însă oltenii au revenit de fiecare dată şi au punctat prin Tătulea (32) şi Gunie (57, 61), reuşind să câştige. În plus, dâmboviţenii au jucat aproape o jumătate de oră cu un om în plus pe teren, însă tot n-au reuşit să obţină măcar un egal.

Acest rezultat, plus seria negativă în special de pe teren propriu, l-au determinat pe primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, se se declare nemulţumit de parcursul echipei, anunţând că ar putea să o retragă din campionatul Ligii 3 şi să o înscrie în Liga 4. 

”Deocamdată, nu ştiu ce să zic, să va dau un răspuns sigur, dar s-ar putea să ne retragem şi să încercăm să ne înscriem în Liga a 4-a. Faptul că am mers aşa prost acasă, în faţa propriilor suporteri, e inadmisibil. Vreau să discut cu preşedintele, să le transmită jucătorilor să îşi caute alte echipe, pentru că s-ar putea să ne retragem. Am fost şi la Piteşti după ei, au făcut nişte gafe şi acolo”, a spus Maricescu pentru Jurnal de Dâmboviţa.

Nu ar fi prima retragere din campionatul Ligii 3. În acest sezon, până acum au părăsit competiţia Arsenal Malu (Seria 2), CS Podari (Seria 3) şi FC Bistriţa (Seria 5).

În cazul în care primarul din Aninoasa nu revine la sentimente mai bune faţă de echipă şi nu o va menţine în Liga 3, judeţul Dâmboviţa ar putea avea totuşi cel puţin două echipe în al treilea eşalon în situaţia în care campioana judeţeană va câştiga barajul de promovare. 

În acest moment, cu cinci etape înainte de finalul Ligii a 4-a, echipele Dentas Tărtăşeşti (62 pct.) şi Recolta Gura Şuţii (62 pct.) şi Gloria Gaz Metan Corneşti (61 pct.) se luptă pentru prima poziţie şi titlul de campioană judeţeană.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite