Compania de Apă înaugurează, astăzi, Staţia de Epurare Târgovişte Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S.C. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A. inaugurează, astăzi, Staţia de Epurare Târgovişte Sud, unul dintre obiectivele modernizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa”, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune din POS Mediu.

Municipiul Târgovişte va avea una dintre cele mai moderne staţii de epurare ape uzate din ţară. Staţia va fi inaugurată în luna aprilie, este finanţată din fonduri europene, iar contribuţia UE este de 85%. Valoarea contractată în urma licitaţiei a fost de 66, 9 milioane de lei.

"Acest eveniment reprezintă un bun prilej de a cunoaşte mai bine care sunt beneficiile pe care le implică pe termen mediu şi lung implementarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa”, prin contractul de lucrări ,,Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare Târgovişte – Sud ”, pentru locuitorii judeţului deserviţi de către Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A  deoarece  Staţia de Epurare  Târgovişte Sud este o investiţie deosebit de importantă pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător", spun reprezentanţii CATD. 

La inaugurarea obiectivului vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezentanţi în teritoriu ai instituţiilor descentralizate ale statului, conducerea CATD, Managerul de Proiect UIP şi executantul proiectului.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite