Şoferul de TIR din Dâmboviţa care a provocat accidentul din Olt avea permisul suspendat

Şoferul de TIR din Dâmboviţa care a provocat accidentul din Olt avea permisul suspendat

Mai mult, şoferul nu respectase timpii de odihnă şi conducere, în ultimele 28 de zile, iar anvelopele erau reşapate

Accidentul în care au murit antrenorul lotului naţional de juniori la tenis de masă şi o familie din Craiova a fost provocat de un şofer căruia îi fusese suspendat permisul cu câteva ore înainte, pentru că depăşise pe linie continuă. Ancheta a dovedit că nici nu respectase timpii de odihnă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, pe DN 65, la Pădurea Saru (comuna Bobiceşti), a avut loc un accident rutier în urma căruia au murit cinci persoane, respectiv o familie formată din soţ, soţie şi doi copii minori, precum şi un bărbat în vârstă de 62 de ani (antrenor emerit de tenis de masă). 
 
„Vă pot confirma că respectivul conducător auto avea permisul de conducere suspendat. Îi fusese suspendat în aceeaşi zi, pentru depăşirea nepermisă. I s-a dat dovada de circulaţie”, a declarat, miercuri, presei comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
 
De asemenea, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), viteza înregistrată de autotren în momentul accidentului era de 88 de kilometri pe oră, limita în zonă fiind de 70 de kilometri pe oră.
 
Mai mult, şoferul nu respectase timpii de odihnă şi conducere, în ultimele 28 de zile, iar anvelopele erau reşapate. Inspectorii de trafic au aplicat şi o amendă firmei pentru care lucra bărbatul, urmând un control pe fond la sediul societăţii.
 
„A fost sancţionată firma din judeţul Dâmboviţa cu o amendă de 12.000 lei pentru că nu s-au respectat timpii de odihnă şi de conducere, în ultimele 28 de zile. De asemenea, s-a scos raportul de tahograf care arată că, în acel moment, autotrenul avea 88 de kilometri la oră”, a declarat directorul ISCTR Olt, Mihai Braneţ.
 
O femeie în vârstă de 33 de ani, un bărbat în vârstă de 38 de ani şi doi copii cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, familie din Craiova, au murit, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un TIR, luni după-amiază, pe DN 65 la Pădurea Sarului.
 
De asemenea, un alt bărbat, antrenorul lotului naţional de tenis de masă, Mihai Bobocică, în vârstă de 63 de ani, tot din Craiova, care se afla la volanul celui de-al doilea autoturism lovit de TIR, a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în timp ce medicii îl pregăteau pentru a fi transferat la Spitalul Craiova.
citeste totul despre: