Vremea când gradele militare se căpătau cu greu. Marele scriitor Camil Petrescu a sfârşit sublocotenent, deşi a fost rănit de două ori în Primul Război Mondial

Publicat: 27.10.2015 02:08

Ultima actualizare: 06.08.2022 17:05

Marele scriitor român Camil Petrescu a luptat în Primul Război Mondial, pe frontul din Moldova, fiind rănit în luna noiembrie 1916. În vara anului 1917, Camil Petrescu a fost luat prizonier şi închis în lagărele din Ungaria şi Cehia, de unde s-a întors abia pe 10 aprilie 1918, când toată lumea îl credea mort.

Camil Petrescu s-a născut pe 22 aprilie 1894, la Bucureşti, fiind unul dintre cei mai importanţi scriitori români şi totodată considerat iniţiatorul romanului modern în literatura română. Totuşi, puţină lume cunoaşte faptul că Petrescu a avut o tinereţe grea, luptând pe front în Primul Război Mondial, unde a şi fost rănit în două rânduri, devenind prizonier al germanilor.

Pe 16 august 1916, la vârsta de 20 de ani, Camil Petrescu a fost trimis pe front, participând la luptele care s-au desfăşurat în Transilvania, iar în noiembrie 1916 a fost rănit. După ce şi-a revenit el a fost retrimis să lupte în prima linie, de această dată pe frontul din Moldova. Pe 26 iulie 1917, Camil Petrescu a fost din nou rănit şi luat prizonier de nemţi şi băgat în lagărul din Sapronyek - Ungaria, după care a fost transferat în lagărul Plan din Boiemia.

El a fost eliberat pe 10 aprilie 1918, când a revenit în România. În perioada în care Camil Petrescu a fost ţinut prizonier, toate rudele sale, prietenii şi oficialităţile române l-au considerat mort pe scriitor. Experienţa de pe front l-a lăsat pe Camil Petrescu fără auz la o ureche, problemă care l-a marcat toată viaţa.

„Surzenia m-a epuziat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc (...) Sunt exclus de la toate posibilităţii vieţii. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie şi de atenţie cu care alţii pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în şoaptă» eu rămîn vecinic absent“, a notat în jurnalul său Camil Petrescu.

Arhivele militare ale vremii prezintă momente din perioada războiului care au fost trăite de sublocotenentul Camil Petrescu. Dacă la început plutonul tânărului ofiţer furniza patrulele batalionului, pe 1 iulie 1917, s-a primit ordinul ca Divizia 7 Infanterie să meargă în zona frontului şi să se constituie un regiment de marş. Sublocotenenţii Camil Petrescu şi Victor Popescu au primit misiunea de reunoaştere a căilor de acces de la este de Tecuci, din judeţul Galaţi.

"No. 1
2 iulie 1917
sublt. Popescu Victor şi Petrescu Camil
către
Regimentul Suc. No. 16
La ordinul confidenţial No. 2205 relativ la însărcinarea de a recunoaşte drumul Negrileşti - Movila Mare Est Tecuci - Pădurea Dărasca, cum şi drumurile paralele care duc la Pădurea Dărasca, am onoarea a raporta:
Până la cota 40 NE Tecuci drumul urmează şoseaua Ghidigeni - Tecuci, de la această cotă, merge pe drumul de exploatare până la 300 m S cota 57 (NE Tecuci).
De aici se îndreaptă spre S pe sub deal până la podul de pe şoseaua Tecuci - Puţeni. Urmează apoi drumul comunal Tecuci - Griviţa până la cartierul Diviziei 12.
Şoseaua judeţeană Ghidigeni - Tecuci e în bună stare, restul drumului de asemenea practicabil, are un singur vad de trecut pe drumul de la cota 40 la 30 m S cota 57, pe care pot trece trăsuri şi infanterie. Pe întregul parcurs coloana se poate dubla, podurile sunt însă înguste.
Pante nu are decât una singură chiar în Pădurea Dărasca, dar poate fi urcată de furgoane.

Drumurile paralele, din cauza terenului mlăştinos şi a culturilor, nu sunt. La un interval mai mare se poate urma însă un drum care ar duce tot la Pădurea Dărasca cu următorul itinerar: Negrileşti - cota 106 (E Slobozia Blăneasa) - Valea Lungă - Movila Căţelei - drumul de exploatare. La Ulmul, 400 m NE Movila Ciocârlan, traversează 500 m de porumbişte şi continuă pe la cota 96 spre S până în şoseaua Tecuci - Puţeni (400 m de Crucea Frâncu).

Urmează apoi această şosea până la Puţul lui Chicera un drum de care duce la cartierul Diviziei 12.
Acest drum e mai puţin avantajos ca precedentul, e îngust, trece pante lungi (1 Negrileşti, 2 la Movila Căţelei, 3 Pădurea Dărasca). Aceste pante pot fi urcate de trăsuri. Traversează câteva porumbişti şi e prea puţin definit, necesitând astfel o călăuză dintre ofiţerii care l-au recunoscut.

Sublocot. /ss/ Popescu Victor
Sublocot. /ss/ Petrescu Camil”, se arată într-un document făcut public de către istoricul Iulian Stelian Boţoghină.

A petrecut aproape un an de zile în lagărele nemţilor din Ungaria şi Cehia

La întoarcerea din prizonierat, scriitorul Camil Petrescu a scris un memoriu în care a povestit cum s-a desfăşurat lupta în urma căreia a căzut prizonier nemţilor şi cum a fost perioada petrecută în lagărele din Ungaria şi Boemia.

”Memoriu

Am fost făcut prizonier în ziua de 26 iulie 1917, în următoarele împrejurări.
Făceam parte din Regimentul Suceava Nr. 16, comandat de dl. Colonel Cezar Mihail, şi eram comandantul secţiei I de mitraliere din Comp. 8 a. Ataşat Comp. 7 de sub comanda d-lui locot. Paplica - aveam piesele în sectorul acestei companii - pe Cota Ungureanu, Valea Oituzului.

Citește și: Anul Camil Petrescu: 120 de ani de la naşterea scriitorului

Încă din seara de 25 iulie 1917 inamicul a început pregătirea de artilerie, care a devenit violentă în dimineaţa zilei de 26 iulie continuând cu cea mai mare intensitate până la ora 10 când s-a produs un atac general pe toată Valea Oituzului. Am respins însă uşor acest atac. A urmat o nouă pregătire de artilerie mai violentă, care ne-a îngropat cea mai mare parte din oameni sub dărâmăturile tranşeelor. Auzeam focuri de armă când în spatele nostru în jumătate la stânga şi cum treceau într-acolo întăriri, am bănuit că s-a pierdut o parte din tranşee.

Din cauza tirului violent - cu toate sforţările noastre, n-am mai putut restabili legătura telefonică - iar prin patrulare devenise extrem de greu.
La ora 13 30 a urmat un nou atac pe care l-am respins din nou Comp. 5 care ca întărire a avut şi ea pierderi mari de tot.
Noua pregătire artileristică - de o violenţă extremă - care a urmat ne-a sfărâmat aproape complet tranşeele şi bordeele, iar la ora 18 30 când s-a produs ultimul atac inamic - erau sectoare întregi de tranşee fără garnizoană din cauza pierderilor de oameni.

La ora 18 30 am fost atacaţi din front şi din spate, căci inamicul pătrunsese complet la stânga noastră. După o scurtă şi violentă luptă de mitraliere aruncând grenade - culcaţi în pâlnii de obuze. Am aruncat cu două grenade pe care le-am găsit la îndemână şi apoi am vrut să fug înapoia crestei înţelegând că poziţia e pierdută.

Am fost întâmpinat de un alt grup tot cu grenade - care urca la deal. Am fost fugărit până într-un bordei - căci nu mai aveam nici o armă la mine - unde era să fiu omorât dacă un ieşeam - încercând din nou să fug. Am fost prins. Făceam parte din Reg. 18 vânători alpini din Brigada 15 de Bavaria.
Trecând pe la Regimentul - Brigada - Divizie şi corpul respectiv, am fost dus în lagărul de la Râşnov Braşov. Tot drumul am văzut cum treceau rezerve de infanterie şi artilerie inamice, a început apoi a sosi un număr extraordinar de mare, ceea ce provoca îngrijorarea tuturor, mari transporturi de răniţi care nu mai aveau loc prin spitale. Erau complect surprinşi de rezistenţa românească.

Am fost dus apoi în lagăr de ofiţeri prizonieri de la Sapronijek unde am fost aproximativ bine trataţi, primind îmbrăcăminte, hrană, soldă şi îngrijiri în marginile posibilităţii. Ni s-a dat voie să ne procurăm cu banii noştri însă cât putem şi cei bogaţi nu prea o duseră rău. M-am întors din captivitate în ziua de 24 Martie cu trenul. Din gazetele nemţeşti ce le citeam zilnic şi din conversaţiile numeroase ce le-am avut cu ofiţerii austrieci şi germani, am căpătat un complet de impresii pe care mi-ar fi greu să le expun în câteva rânduri, în rezumat însă: toată lumea, mai cu seamă populaţia de jos care suferea groaznic, e sătulă de războiu. Contele Czernin, pentru tendinţele lui pacifiste, era extrem de iubit de populaţie, care era foarte agitată împotriva <<anexioniştilor german>>.

În genere sunt mari nemulţumiri, mai cu seamă în Ungaria, împotriva aşa zisului <<deopotrivă german>> grevele care au avut loc, însă din cauza disciplinei lor caracteristice nu cred să aibă vreo influenţă asupra războiului mai ales că de câte ori situaţia militară e favorabilă, curentul războinic devine din nou îndrăzneţ. M-a surprins atitudinea dârză a naţionaliştilor - din nefericire nu şi a românilor, care declară că nu înţeleg să mai suporte jugul austro - ungar, în special cehii şi polonii.
Pentru noi clasele de jos, nu aveau nici un pic de ură, prin ziarele lor citeam însă aprecieri asupra armatei române care trădau o mare ciudă şi admiraţie în acelaşi timp.

Mi-aduc aminte de pildă un caracteristic şi lung articol din suplimentul ziarului Contelui Czernin "Tremdemblatt" în care se vorbea despre luptele de la Oituz pe larg cu groază şi admiraţie. Armata are tot cei trebuie căci s-a rechiziţionat tot - populaţia civilă însă suferă căci toate articolele mai cu seamă cele de manufactură s-au scumpit exorbitant (15 lei mosorul de aţă - 30 lei un brici de ras care valora 2,50, 9 lei o pereche de ciorapi care valora 30 bani, 9 lei o mătură idem o pereche de ghete 180 lei - 40 lei o pereche de tălpi. E o criză grozavă de tutun. Ca să poţi trăi comod ai nevoie de un venit de 1000 lei lunar pentru o familie de trei inşi. De unde să-i ia micii funcţionari cu familii numeroase?

Sublocotent (sic!)Petrescu Camil
Reg. Suceava Nr. 16

Citește și: Camil Petrescu despre puterea televiziunilor de azi

1918, aprilie 15”, aşa a rezumat Camil Petrescu modul în care a fost capturat şi cum a trăit în prizonierat.