Tratament în mina de sare de la Cacica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul subteran, cu o lungime de 400 de metri, este deschis zilnic pentru vizitatori veniţi din toate colţurile ţării. Cei interesaţi pot vedea galeriile, biserica de lemn veche de peste 200 de ani, Lacul Sărat, terenul de sport sau capelele săpate în sare.

Salina Cacica se află în localitatea cu acelaşi nume, la o distanţă de 40 de kilometri de municipiul Suceava şi de 18 kilometri faţă de oraşul Gura Humorului. Salina are o lungime de 400 de metri, punctul cel mai adânc al acesteia fiind la 70 de metri sub pământ. Printre obiectivele care pot fi vizitate se numără Capela Romano-Catolică, care se află la 30 de metri, şi Capela Ortodoxă, la 35 de metri adâncime.


Piscină pentru tratament


Turiştii mai pot admira şi Lacul Sărat, săpat de către mineri la o adâncime de 35 de metri. Lângă acesta se află şi o sală de dans, unde pot fi organizate petreceri. Intrarea în salină costă 10 lei pentru adulţi şi 8 lei pentru copii. Mina este deschisă zilnic între orele 9.00 şi 17.00.  Un alt punct de atracţie din localitatea Cacica este piscina acoperită, care se află la circa 250 de metri distanţă de salină.

Bazinul are 11 metri lungime şi 1,4 metri adâncime. Apa care alimentează piscina este de la salină şi este încălzită până la 35 de grade Celsius. Apa este benefică în tratarea anumitor afecţiuni pneumologice sau reumatice. Preţul de intrare la piscină este de 20 de lei pe zi pentru adulţi şi de 10 lei pentru copiii cu vârsta sub 14 ani.

„Turiştii pot vizita şi Complexul «Casa Naţionalităţilor». Avem şi trasee turistice, iar doritorii pot găsi locuri de cazare la pensiunile din localitatea noastră“, a spus Petru Todosi, primarul comunei Cacica. Cei care vor să înnopteze la pensiunile din zonă pot găsi preţuri variate, cuprinse între 60 şi 80 de lei de persoană.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite