Suceava: Portret/ Ovidiu Şvarţ, interpretul care a fermecat lumea cu naiul

Artistul este dirijor şi profesor de canto la Ansamblul „Arcanul“ al  Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava. A avut peste 400 de concerte în ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Artisul spune că s-a lăsat vrăjit de nai din adolescenţă, chiar dacă pasiunea pentru muzică era mai veche. „Am început să cânt la nai în 1979, pe când aveam 16 ani. Am simţit mereu ceva deosebit când îi ascultam  pe marii instrumentişti. Îl  vedeam pe Gheorghe Zamfir la televizor şi mă fascina sunetul naiului. În mintea mea de copil am crezut că este un instrument simplu şi că, dacă voi învăţa fiecare tub pe de rost, voi putea cânta. Dar, dacă privesc înapoi cu mintea de acum, pot vedea cu ochiul liber că de fapt naiul m-a ales pe mine“, a povestit artistul.

Zeci de premii întâi

După nici doi ani de „furat meserie“, Ovidiu Şvarţ a devenit cunoscut în breasla sa. Astfel, în perioada 1981-1990, a câştigat mai multe premii naţionale pentru cel mai tânăr cântareţ la nai.

„Am fost de şapte ori laureat al festivalului Cântarea României, iar între anii 1981-1987 am luat numai premiul întâi la acest festival, plus numeroase premii la Sângeorz-Băi sau Piteşti“, a declarat  interpretul.  După anii Revoluţiei el a prins numeroase concerte în străinătate, care l-au ţinut departe de casă.

De exemplu, a stat în Cipru timp de 12 ani. „Am rămas în Cipru în urma unei probe de lucru şi contractul s-a tot prelungit. Am avut foarte multe reprezentaţii, am avut şi opt prezenţe consecutive la dineul oferit de Preşedenţia Republicii cu ocazia zilei naţionale“, a detaliat Ovidiu Şvarţ. Un alt premiu cu care se mândreşte este „Naiul de Aur“, pe care l-a câştigat în urmă cu doi ani, ca o recompensă pentru cele 400 de reprezentaţii ţinute în ţară.

Construieşte naiuri pentru Hollywood

Artistul are o mare pasiune şi pentru construcţia de naiuri, pe care le-a confecţionat şi distribuit  chiar pentru studiourile de la Hollywood.

În prezent, Ovidiu Şvarţ vrea să împărtăşească din experienţa lui şi noilor generaţii. „Am preluat ansamblul «Arcanul» de la Universitatea «Ştefan Cel Mare». Am elevi între 8 şi 15 ani cărora le predau canto şi de care sunt foarte mulţumit. Mai am şi alte proiecte de viitor, dar nu a sosit încă momentul să le dezvălui“, a spus Şvarţ.

Profil
Născut. 4 martie 1963, Suceava.
Studii. Liceul Industrial Nr.4, Şcoala Populară de Artă.
Familie. Este căsătorit, are un băiat de 15 ani.

Întrebări şi răspunsuri
Aveţi albume muzicale scoase pe piaţă?
Am opt albume muzicale, dar nu pe piaţa românească. Am încercat să scot şi aici un album şi producătorul respectiv mi-a spus că dacă nu-s manele sau vocal nu se vinde. Asta nu înseamnă că am renunţat la idee.
Cum v-aţi cunoscut soţia?
Ne-am cunoscut pe vremea când eram dirijor la „Ciobănaşul“ din Suceava, unde ea era violonistă. În general, transcria partiturile din ciornele mele şi aşa ne-am apropiat. Suntem împreună de 20 de ani.

Ce-i place
Îmi place să gătesc, pot să spun că sunt un bucătar de elită. Îmi plac în mod deosebit filmele clasice. Dacă urmăresc un film sunt foarte atent la detalii.

Ce nu-i place
Nu-mi plac laşitatea, minciuna şi fandoseala. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care România suferă în ansamblu.

citeste totul despre: