Portret/Constantin Alecsa, omul care aduce sporturi exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Alecsa, omul care aduce sporturi exotice
Constantin Alecsa, omul care aduce sporturi exotice

Botoşănean la origini, Alecsa a înfiinţat la Suceava Clubul Sportiv Nord Arena, unde pregăteşte tineri pentru campionate de skandenberg, biliard sau table. Iubeşte atât de mult sportul şi natura, încât a reuşit să le insufle dragostea pe deplin şi celor dragi. Odată, a plecat cu nevasta şi copilul prin munţi, într-o excursie de orientare turistică.

Au mers o săptămână, timp în care au coborât munţii din Moldova în Borşa Maramureş.

„Băiatul meu, Cătălin, avea patru ani, iar eu duceam rucsacul meu în spate, pe al soţiei în faţă, iar pe copil îl puneam deasupra, după gât. Aşa mergeam doar de dragul de a călători. Era vară, iar pe Ineu am găsit un pâlc cu zăpadă, unde ne-am dat cu punga. A fost de vis“, povesteşte suceveanul.

Constantin Alecsa este omul care a reuşit, cu mult entuziasm, să dea un impuls serios fenomenului sportiv din Suceava. Aceasta şi deoarece, încă din tinereţe a făcut mai de toate, de la fotbal până la patinaj, hochei, volei, table, popice, şah, bowling, tenis de câmp sau ping-pong. A înfiinţat în oraş Clubul Sportiv Nord Arena, anul trecut în decembrie, iar până în prezent a reuşit să ducă pe podium zeci de copii.

„Am organizat şi am participat la peste 16 evenimente importante, care au dus copiii talentaţi din judeţ spre medalii de aur şi locuri la turnee mondiale. Ţin minte primul concurs, unul regional de skandenberg, la care au participat 68 de sportivi din şase judeţe. Apoi a urmat, în ianuarie anul acesta, Campionatul Naţional de table şi backgammon“, detaliază sportivul. În aprilie 2009 a organizat un important concurs de biliard, care a ţinut două zile şi la care a fost invitat Gabriel Vişoiu, campionul naţional la acest sport.

A organizat Cupa Liceelor la Skandenberg

Şi Festivalul Oamenilor Puternici, care a avut loc recent la Suceava, a fost tot ideea lui Alecsa. „Sucevenii au văzut în premieră, pe viu, oameni care trag camioane. A fost de necrezut pentru ei“, îşi aminteşte suceveanul.

După ce a pregătit câţiva tineri la seniori şi juniori pentru Concursul European de Skandenberg, a ajuns cu trei dintre ei la Campionatul Mondial. Acolo a simţit că munca lui nu a fost în zadar. Ideea lui e să promoveze sporturi cât mai exotice. „M-am gândit să las fotbalul şi atletismul şi să mă ocup de sporturile mai puţin practicate în Suceava. Tinerii sunt receptivi şi acest lucru mă motivează. Chiar de astăzi (3 decembrie), a început Cupa Liceelor la Skandenberg pe judeţ, la care participă 37 de şcoli. Astăzi, au fost în competiţie trei dintre ele“, spune suceveanul. La competiţie iau parte 120 de copii, printre care şi patru fete. 

Îşi aminteşte de copilăria pe care a trăit-o în Iţcani ca de o bomboană din pomul de Crăciun. Atunci, în clasele primare, a învăţat să patineze datorită muncitorilor feroviari din Gara Iţcani. „Pentru că noi, copiii, aveam grijă de parcul CFR şi făceam curat zilnic, ei ne făceau în parc patinoar. Terenul de fotbal îl construiam din zăpadă, o bătuceam cu picioarele, iar pe margini rămâneau ca nişte ziduri şi acolo ne jucam“, povesteşte antrenorul.
Avea timp şi de şcoală,  de care s-a ţinut şi când a început să practice diferite sporturi: „Pe vremea aceea noi nu ştiam ce-i aia să fugi de la şcoală“, încheie Alecsa.

Profil

Născut: 13 august 1954, Darabani, Botoşani.
Studii: Facultatea de Psihologie „Ştefan Gheorghiu“ Bucureşti.
Familie: Căsătorit, are un copil.

Întrebări şi răspunsuri

De unde ideea înfiinţării unui club sportiv?
Am dorit să realizez ceva. Sunt atâtea cluburi şi nici nu li se simte prezenţa. De când l-am înfiinţat am avut rezultate nu doar în ţară, ci şi peste hotare. Am luat locul VII în lume la skandenberg. Copiii din Suceava au potenţial, aerul este curat şi pot face diferite sporturi. Până acum nu au avut unde. 

Când va fi gata sala de judo la Suceava?
Este aproape gata, mai avem de pus parchetul, în rest am renovat tot. Avem noroc că am primit de la Federaţia Internaţională de Judo 72 de saltele şi 100 de kimonouri în ţiplă pentru antrenamente şi concursuri. Am fost sponsorizaţi deoarece noi am organizat la Suceava cel mai bun stagiu de pregătire a arbitrilor de judo. 

Ce-i place
„Îmi place să-mi fac treaba conştiincios, cu simţ de răspundere şi cu bun-simţ. A face ceva doar de dragul de a face este un păcat, nu se merită să consumi bani, timp şi suflet pentru un fiasco“, spune Alecsa. Îi mai plac motoarele şi tinerii cu potenţial.   

Ce nu-i place
Nu-mi plac mincinoşii şi hoţii, oamenii care promit şi nu fac. Din aceleaşi considerente, nu-i place deloc politica.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite